Cel puţin cinci cetăţeni români au fost răniţi după ce un microbuz înmatriculat în România a intrat în coliziune cu un camion, pe o autostradă din Slovacia.
MAE a anunțat că „potrivit datelor obținute până în prezent de către reprezentanții misiunii diplomatice, un cetățean român a fost grav rănit, fiind transportat de urgență la o unitate medicală din Bratislava. Ceilalți pasageri au suferit leziuni superficiale, în prezent beneficiind de asistență medicală de specialitate”.
Accidentul a avut loc vineri dimineaţă, pe autostrada D2, în zona localităţii slovace Malacka.
Un microbuz de nouă locuri, înmatriculat în România, a intrat în coliziune cu un camion.
Cinci persoane din microbuz, inclusiv doi copii, au fost rănite în accident, a transmis postul TVNoviny.