Franţa încearcă, de două luni, să vândă surplusul de vaccinuri împotriva gripei A/H1N1, autorităţile purtând negocieri cu mai multe ţări, printre care s-a numărat şi România, care a renunţat însă la achiziţionarea vaccinului, relatează Le Parisien în pagina electronică de duminică.Franţa a achiziţionat 94 de milioane de doze de vaccin în luna iulie, când ameninţarea gripei era considerată mult mai gravă, iar specialiştii recomandau imunizarea cu o doză dublă de vaccin.
La începutul lunii noiembrie, Agenţia Europeană pentru Sănătate (EMEA) a anunţat că pentru imunizare este suficientă o singură doză de vaccin, iar Ministerul francez al Sănătăţii a decis să vândă o parte din vaccinurile suplimentare.
Începând de la jumătatea lunii noiembrie, ministerele Sănătăţii şi de Externe au început să abordeze ambasadele străine la Paris, cerându-le să anunţe dacă ţările respective au nevoie de vaccin. Sursa: Mediafax