Orice spun suveraniștii și oricum ai socoti, în Uniunea Europeană România e „taker” (țară care primește mai mult decât dă), și nu „giver” (țările nordice/occidentale, pe dos). Ultimul proiect de buget al UE va scutura însă destul de zdravăn mecanismele de absorbție, și-așa problematice, ale banilor europeni.

Motivul pentru care fondurile europene permit atâtea interpretări – și minciuni – e că mecanismul lor de alocare e complicat. Așa-numitul buget al Uniunii Europene se cheamă oficial Cadrul Financiar Multianual (Multianual Financial Framework – MFF) și se proiectează pe intervale de câte șapte ani. În 2025, suntem în exercițiul financiar 2021-2027, dar Comisia Europeană a propus deja următorul MFF, 2028-2034. Dacă ai răbdare să citești descrierea de pe pagina acesteia, e plin de idei și vești bune. Uniunea Europeană de Apărare devine mai mult decât un vis dintr-un discurs al Ursulei von der Leyen cu un buget de 131 de miliarde de euro, 34 de miliarde se duc la managementul migrației și-așa mai departe. Problema e cum se vor împărți acești bani.

Ca țară mai puțin bogată a UE, România s-a înfruptat mai ales din așa-numitele fonduri de coeziune, finanțări care revin statelor cu un PIB/cap de locuitor mai mic de 90% din media UE. Or aici mecanismele se schimbă substanțial.

Ce se spune oficial și ce nu

„Noul buget pe termen lung va grupa fonduri UE (…) sub o strategie coerentă, cu politicile de coeziune și agricole la bază. Strategia va fi (…) mai simplă și mai aplicată pe fiecare situație, pentru a maximiza impactul fiecărui euro”. Acest fragment din prezentarea oficială ascunde, după Financial Times, o bombiță cu ceas. Recent, ziarul a publicat (link cu plată) un articol care arată că gruparea fondurilor agricole și de coeziune pune la dispoziția statelor-membre 865 de miliarde de euro, care pot fi cheltuiți centralizat, dar cheltuielile regionale scad la 218 miliarde. Cu alte cuvinte, guvernele au mai multă libertate de a împărți banii cum vor, în detrimentul autorităților locale. E o idee care dă peste cap toate grupurile de Whatsapp ale experților în fonduri europene care prosperă pe lângă Grupurile de Acțiune Locală, făcând schimb de felicitări cu lumânărele de Crăciun și de chichițe birocratice care ar aduce cetățeanul de rând la exasperare, dar pe care ei le stăpânesc.

Financial Times arată că există, de pildă, regiuni din Slovacia în care banii europeni reprezintă 80% din cheltuielile publice, lucru care dă ordinul de mărime a sumelor mutate „la centru” – centrul național. Dar în toate acestea nu e vorba numai de un articol de ziar. Comitetul Regiunilor, entitate care „oferă o voce directă în fața autorităților europene” reprezentanților locali și regionali, în paranteză fie spus vestit la Bruxelles pentru faptul că la cantina lui se mănâncă mult mai bine decât la Comisie sau la Parlament, a avut o reacție tranșantă la schița de buget a Comisiei. Președinta lui, Kata Tüttő, a afirmat că „Comisia Europeană a făcut o propunere controversată, care amenință rolul regiunilor și al orașelor în proiectul european”, iar aceeași Comisie va „închide ochii în privința nevoilor și provocărilor regiunilor”.

Problema nu e nouă

Financial Times mai citează poziția țărilor nordice și occidentale – „givers”, cele care cheltuiesc bani în sumă netă -, care se rezumă la faptul că politicile de coeziune și-au atins deja scopul și banii UE ar trebui să se concentreze pe prioritățile reale: apărarea, migrația și suferinda și din ce în ce mai puțin competitiva industrie europeană. „Numeroase țări au devenit mai bogate, atât în termeni absoluți, cât și relativi (…) Asta dovedește dezvoltarea lor robustă și reduce nevoia de fonduri de coeziune”, afirmă un diplomat nenumit dintr-una din țările amintite.

Ideile de acest gen nu sunt deloc vechi. Țări ca România prosperă din fondurile de coeziune de decenii (18 ani, în cazul nostru). Traducând mesajul diplomatului anonim, dacă nu am reușit să avem apă curentă în toată țara sau avem în continuare linii de tren pe care mărfarele circulă cu nouă kilometri pe oră, e problema noastră. UE a investit în noi zeci, dacă nu peste o sută de miliarde de euro – în funcție de cum socotim.

Ceea ce este cert e că și fondurile în discuție, la fel ca banii din PNRR (fondul NextGeneration, o altă linie bugetară decât MFF) sunt condiționați, mai nou, de performanța democratică. Pagina în care Comisia își prezintă proiectul conține o referire criptică, dar tranșantă la „respectul față de statul de drept”, care rămâne „necondiționat”. Există însă ceva foarte „condițional” în toată povestea, mai exact, Regulamentul privind condiționalitatea legată de statul de drept (scuze pentru traducere, alta mai bună nu se prea poate). Simplificând, regulamentul respectiv lasă fără fonduri europene țările cu idei „originale” în materie de stat de drept, ca Ungaria lui Viktor Orbán și Polonia PiS-ului dinainte de Donald Tusk. Există din 2021 și știm că a fost deja aplicat, mai ales în cazul Ungariei, pe care a împins-o în criză economică privând-o de fonduri. Cu alte cuvinte, banii UE nu mai pot fi cheltuiți aiurea, și nici de țări care subminează UE, dar sunt în mai mare măsură la discreția guvernelor.

Consecințele pentru România

În mod clar, în proiectul de buget al Comisiei cuțitul care împarte pâinea UE trece și la noi din mâinile autorităților locale în cele ale guvernului, în mare măsură. În partidele românești, asta va conferi mult mai multă putere centrului, în detrimentul regiunilor. De pildă, primarii traseiști se vor uita mult mai atent în buzunarele Consiliilor Județene decât în cele ale Uniunii Europene, în funcție de cum bate vântul electoral prin politica României.

Există însă și o altă problemă, legată de capacitatea noastră administrativă și de absorbție a fondurilor europene, relativ redusă. Dacă clasa prosperă a experților în fonduri europene se va reduce numeric, cei rămași în cursă vor trebui să dobândească un gen de viziune care se bate cap în cap cu virtuozitatea administrativă exercitată într-o formularistică aiuritoare pentru neinițiați. Va fi dificil și pentru guvern, care va trebui să găsească argumente și proiecte mai convingătoare pentru a primi și cheltui banii europeni în general, chiar dacă același guvern va avea mai mulți de împărțit.

Propunerea de buget a Comisiei mai trebuie validată de Consiliul European – liderii statelor-membre – și de Parlament. Date fiind reacțiile critice tranșante, probabil că vom mai auzi destule despre ea, mai ales că e operațională din 2028. Argumentele care stau la baza unei schimbări rămân și se vor impune însă.

Să ne consolăm cu faptul că așa cum e gândită, ea va tăia partidelor cu pretenții la guvernare cheful de idei inovative sau iliberale. Și de alianțe cu partidele extremiste, care, chiar și ele, sunt împinse către centru, ca în cazul Giorgiei Meloni și al Fratelli din Italia. Deși asta nu reprezintă o garanție, AUR a trebuit să renunțe, cel puțin în sens public, la eventualele idei filo-ruse din cauza apartenenței la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European, susținător clar al Ucrainei și lipsit de idei putiniste, măcar până la proba contrarie. Botnița și vizitele la Moscova îi rămân Dianei Șoșoacă, tot până la proba contrarie. Europa s-a cam săturat de ele.