”Rugăciunile credincioșilor pentru cei adormiți și parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposați pentru a fi ajutați înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutați cu nimic.
Așa cum îi ușurăm pe cei întemnițați aducându-le sucuri răcoritoare etc., atunci când îi cercetăm, tot astfel și pe morți îi ușurăm prin rugăciunile și milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioșilor pentru cei adormiți și parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposați pentru a fi ajutați înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutați cu nimic.
Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiți, deoarece suferă pentru pierzania lor, dar nu o face pentru că are noblețe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să-I spună: „Cum îl mântuiești pe acesta de vreme ce nu s-a ostenit?”. Însă atunci când noi ne rugăm pentru cei adormiți, îi dăm dreptul lui Dumnezeu să intervină. El se înduioșează mai mult atunci când facem rugăciune pentru cei răposați decât pentru cei vii”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Ed. Evanghelismos)
În ziua de 4 noiembrie prăznuim Moșii de toamnă, prilej de pomenire a morților
Mântuitorul a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă și această zi o dedicăm pomenirii celor care nu mai sunt printre noi.
În Sâmbăta Morților, credincioșii merg la biserică. Se oficiază Sfânta Liturghie și se face slujbă de pomenire pentru cei morți. Aducem o sticlă vin, colivă și un colac sau pâine. Le punem într-un coș. Ele vor fi sfințite pentru a fi apoi împărțite. Se pot aduce, de asemenea, pachete cu alimente, hrană preparată ori dulciuri sau fructe, apă etc. care se împart împreună cu o lumânare după ce și acestea au fost sfințite, împreună cu vinul, coliva și colacul (pâinea).
Se face și un pomelnic cu numele celor adormiți, care va fi citit de preot în timpul slujbei.
După slujbă, se merge la cimitir, dacă acest lucru este posibil, și se aprind lumânări la mormintele celor adormiți, se arde tămâie și se stropesc mormintele cu puțin vin din cel sfințit la biserică.
Atât parastasul, cât și celelalte forme de comemorare au o anumită regularitate
Primul Parastas este cel care are loc în ziua a-III-a de la momentul decesului (ziua înmormântării)
Parastasul din ziua a-IX-a de la deces poartă semnificația celui de-al nouălea ceas și a momentului în care IIsus a murit pe cruce
Parastasul de 40 de zile ce simbolizeaza ridicarea la cer a lui IIsus
Parastasul mai are loc la împlinirea a 3, 6 și 9 luni cât și un an
După comemorarea de un an de la moarte, parastasul mai poate avea loc anual sau o dată la 3 luni până la împlinirea a 7 ani, ceea ce simbolizează și ciclul complet al creației.
Pentru parastas, odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni.
credință, credințe, substantiv feminin
1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru. DEX ’09
2. (învechit) Încredere (pe care o inspiră cineva). DEX ’09
3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. DEX ’09
4. Nădejde, speranță. DEX ’09
5. Convingere despre existența lui DumneZEU; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești. DEX ’09.
etimologie: limba latină ‘credentia’ DEX ’09
dogmă, dogme, substantiv feminin
1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. DEX ’09
etimologie: limba latină ‘dogma’ DEX ’09
dumnezeu, dumnezei, substantiv masculin
1. Divinitate, zeu. DEX ’09
Cuvantul ‘moș’ este de origine AUTOHTONA geto-dacica.
Radacina numelui de Dumnezeu este acela de ZEU care vine din mitologia straveche a TATALUI cel URANIC/CERESC („*Dyḗws Ph₂tḗr”) de tip AUTOHTONA PIE/3000 BC (proto geto dacica) si IE/1500 BC (geto-dacica).
„Nu ne putem îndoi – din cele spuse de Posidoniu, şi [de asemenea] bizuindu-ne pe întreaga istorie a geţilor – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie.” (Strabon/(64 BC–24 AD), Geografia, II).
„I,94,2. Într-adevăr, se povesteşte că la ariani Zathrausthes a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea şi el că a intrat în legătură cu zeiţa Hestia, iar la iudei Moise, cu divinitatea căreia i se spune Iahve” (Diodoros Sikeliotes/c.80 – c.21 BC, Biblioteca Istorica, I).
„XVIII,20-22. Esenienii au bunurile în devălmăşie, iar bogatul nu se bucură cu nimic mai mult de ce are decât acela care nu are nici un fel de avere … Aceştia nu trăiesc altfel decât ceilalţi oameni, ci traiul lor seamănă cu al aşa numiţilor polistai de la daci.” (Flaviou Iosepou/( c.37 – 100 AD), Antichitati Iudaice, 18).