Un incident a avut loc în incinta restaurantului din complexul Lia Manoliu. Sabrina Voinea, alături de o colegă din lotul național de gimnastică, a fost implicată într-o altercație cu două sportive din lotul național de haltere, scrie Golazo.ro.
Potrivit informațiilor, conflictul ar fi pornit după ce Sabrina Voinea a acuzat una dintre halterofile că s-ar fi uitat urât la ea. Tensiunile au escaladat rapid. Colega gimnastei ar fi fost lovită cu o palmă de una dintre sportivele de la haltere. Cele implicate au fost despărțite de personalul din bucătărie.
Ce a spus directorul complexului, Florin Oancea
Directorul complexului, Florin Oancea, a confirmat incidentul și a declarat că vor fi analizate măsuri împreună cu federațiile de specialitate. De asemenea, reprezentanții Federației Române de Haltere au anunțat că urmează să discute cu sportivele pentru a clarifica situația.
Reacţia Federaţiei Române de Gimnastică
Unul dintre oficialii FRG, a declarat pentru Orange Sport: „Eu sunt în sala de antrenament, nu ştiu ce s-a întâmplat la hotelul Sport. Să-l sunaţi pe domnul preşedinte al Federaţiei pentru a afla mai multe. Tot ce vă pot spune este că domnişoara Sabrina Voinea se află sub incidenţa clubului de apartenenţă şi nu a Federaţiei Române de Gimnastică. Ea a fost nominalizată pentru a face parte din lotul naţional.„
Nu cred
Astea s-au batut din gelozie, din cauza vreunui iubit. Ca hotelul acela n-o fi chiar manastire si nici ele calugarite.
Înțelegem că do’n’şoara se află pă-cont-propriu ‘colea, nu în organizarea Federaţiei Rromîne dă Gimnastică.
Aici e vorba in primul rand de educatie. Daca muma-sa ii spune ca e numarul unu, deasupra la toti, sefa la sport, probabil ca i se urca la cap tinerei.
Dar dincolo de asta, incidentul (atentie, la fete, nu la baieti!) e simptomatic pentru dezechilibrul emotional si mental si deficitul educativ al unei intregi generatii. Lipsa de repere, ruptura cu traditia a dus la aceste situatii. Lasati fara ghidaj, tinerii cad prada tik-tokului si gratificarii imediate.
Inca nu e totul pierdut, dar intrebarea este: ce va fi cu generatia de DUPA aceasta?