Salonul cărţii de la Paris îşi va deschide în curând porţile

“Salonul cărţii” de la Paris se va desfăşura timp de 4 zile le Porţile Versailles-ului, între 22 şi 25 martie 2013. Invitatul de Onoare al celei de a 33-a ediţii va fi România, iar Barcelona este oraşul invitat.

Lista oficială a invitaţilor “Salonului de la Paris” cuprinde 27 de autori români, dintre care 12 romancieri “descoperiţi” de editorii francezi, selecţie operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Între ei se află eseişti de anvergură europeană, autori de romane grafice, dramaturgi cu un ton percutant şi proaspăt, poeţi şi romancieri cu o privire ascuţită îndreptată asupra societăţii româneşti.

Pe această listă figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Mircea Cărtărescu, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Andrei Oişteanu, Andrei Pleşu (eseişti), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Gabriel Chifu, Riri Manor, Mircea Martin, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuţ Ungureanu.

Institutul Cultural Român va avea următorii invitaţi: Constantin Abăluţă, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Al. Călinescu, Paul Cernat, Neagu Djuvara, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, D.R. Popescu, Stelian Tănase.

Pentru asigurarea unei reprezentări corespunzătoare a României la această ediţie a Salonului de Carte de la Paris şi a activităţilor conexe Institutul Cultural Român a alocat un buget de peste 620 000 euro.

În cadrul pavilionului românesc de 400 metri pătraţi va funcţiona şi o librărie unde vor putea fi descoperite numeroase opere ale autorilor români în limbile română şi franceză şi un spaţiu de dezbatere, pe scena căruia scriitorii români vor putea realiza un schimb de idei cu confraţii lor francezi sau cu publicul asupra literaturii române clasice şi contemporane sau pur şi simplu asupra actualităţii.

În acelaşi cadru, publicul francez va putea viziona scurtmetraje care prezintă viaţa unor personalităţi marcante ale literaturii române, dar şi numeroase manifestări conexe – expoziţii, performance-uri, concerte, prezentări de modă.

Nu în ultimul rând, site-ul “Salon du livre” de la Paris menţionează întâlnirile profesionale dintre reprezentanţi ai distribuţiei cărţii din România, editorii români şi cei francezi pe care ICR le va organiza în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti, ca şi cele cu scriitori români încă necunoscuţi marilor case de editură franceze.

Printre tentaţiile “Salonului Cărţii” de la Paris, amintim ediţiile originale şi limitate ca număr de exemplare, căutate de bibliofili şi tirajele de lux care fac obiectul unei librării specializate. Artizanii cărţilor îşi vor devoala secretele. Librării specializate vor etala cărţi vechi adesea grupate pe o tematică precum fantasticul, cartea ştiinţifică, ediţiile originale…

Lettres roumaines a l’honneur

Literatura românească la Salonul Cărţii de la Paris

Câţiva dintre scriitori români care vor participa, în această lună, la Salonul de Carte de la Paris, au răspuns întrebărilor ICR: “Ce poate aduce literaturii române ediţia din acest an a «Salon du Livre», al cărui slogan este «Lettres roumaines à l’honneur»?” şi “Ce înseamnă pentru dumneavoastră prezenţa la această ediţie la care România este oaspete de onoare?”

Dinu Flămând: “Aducem cărţi şi ne deschidem sufletul”

Literatura româneasca pusă la loc de cinste (de fapt, creaţia scrisă românească, în sens mai larg)…văd deja afişe mari prin Paris cu acest anunţ şi-mi aduc aminte că în urmă cu peste două decenii nimeni nu putea nici visa la aşa ceva. Vestitul Salon se tinea pe atunci la Grand Palais, România nu era nici pe hărţile meteorologice, dacă mi se permite să mă autocitez, cu un vers pe care mi l-a vârât în buzunar sentimentul de amărăciune ce mă cuprinsese la primul meu contact cu această uluitoare demonstraţie de putere pe care ţi-o inspira parizianul “Le Salon du Livre”. Puterea unei forţe, totuşi, plăpânde, în raport cu desfăşurarea de batalioane publicitare de care beneficiază comerţul cu tot felul de alte bunuri de consum, dar reala forţă de impact, în această ţară unde, spre cinstea lor, rămân încă atâţia oameni care se bat să nu fie transformate toate librăriile în buticuri de modă şi să nu fie tipărită numai literatura de gară sau maculatura literară gata mestecată, pentru confortul consumerist al celor pe care absenţa cărţii îi imbecilizează perfid.

Un subtitlu poate şi mai pertinent al prezenţei noastre ca invitaţi de onoare sună astfel: “La Roumanie se livre”, joc de cuvinte tipic francez prin care se înţelege că aducem cărţi, dar şi că ne deschidem sufletul. Cu deschiderea sufletească e şi nu e prea complicat, dar de asta se ocupă literatura; dar cu adusul cărţilor româneşti e o întreagă problemă. Încă sunt prea puţine traduceri în franceză şi în general în limbile de circulaţie, din literatura noastră modernă şi contemporana. Aşa că prezenţa noastră la Salon trebuie văzută mai mult ca o încurajare pentru viitor, decât un desant de carte care să cucerească repede librăriile de pe mai multe meridiane. Ce vreau să spun: în competiţia pentru fixarea unei imagini de ţară, de care profită apoi şi comerţul, şi politica, şi fiecare român in parte, constatând că e întâmpinat cu simpatie şi nu cu prejudecăţi, o strategie coerentă pentru susţinerea unui vast program de traduceri în toate limbile de circulaţie ocupă primele două capitole urgente! Trebuie să facem mult mai mult şi mai bine ca să ne facem cunoscuţi cu ceea ce ne reprezintă şi ne avantajează. Banii investiţi în asemenea programe, relativ puţini, dar care trebuie să fie utilizaţi metodic, ne pot aduce beneficii înmiite şi realul prestigiu după care ne arde buza.

Sunt bucuros, fireşte, să văd cărţile scriitorilor români, deci şi câteva titluri de ale mele, în franceză, pe mult râvnitele mese de la pavilionul central şi la şedinţele de semnături de autografe unde flash-urile fotografilor te orbesc; sunt bucuros mai cu seamă pentru cei tineri, unii dintre ei născuţi cu fabulosul noroc de a fi proiectaţi pe marea scenă imediat după ce abia au debutat. Dar eu nu uit că nu la saloane de carte, fie ele şi internaţionale, şi nici la sesiunile de autografe se scriu cărţile, ci în imperiul singurătăţii creative, de unde scriitorul nici nu prea ar trebui să iasă prea des, lăsând să-l reprezinte doar cărţile sale. Literatura de astăzi a României, ca să mă refer doar la acest segment, este vie şi chiar derutant de nouă, în căutările ei identitare. Dar nu cred că ar fi înflorit deja cu toată vigoarea pe care şi-o caută după ieşirea din bezna totalitară, ceea ce şi explică, poate, anumite reticenţe, ezitări, semne de întrebare cu care o tratează marile edituri, inclusiv agregatele internaţionale care ventilează cartea prin lume. Va trebui să oferim mult mai mult, să ajungem la diversitatea şi intensitatea pe care le stăpâneşte deja un alt limbaj românesc, cel al cinematografiei.

Ioana Drăgan: “Efortul bugetar al statului român este unul uriaş”

România, invitat de onoare

Până la această ediţie, în care literatura română are rolul principal în uriaşa şi strălucitoarea reprezentaţie mondială care este Salonul Cărţii de la Paris, am avut prilejul de două ori (în 1999 şi în 2004) să asist la roluri modeste pe care, din varii motive, le-a avut de interpretat standul naţional de carte al ţării noastre. Spre deosebire de alte ţări comparabile cu România, prezenţa noastră era foarte cenuşie pe covorul roşu de la “Porte de Versailles”. Standul era, în general, sărăcăcios, lansările la stand nu se deosebeau prin nimic de cele autohtone, publicul, format la rândul lui din câţiva români de la Paris, nu se lăsa entuziasmat, traducerile erau sporadice şi cam totul lăsa impresia unei participări formale. Atât de departe de standardele cu care operau alte ţări, pentru a nu mai aminti masiva prezenţă a ţărilor invitate de onoare, respectiv scriitorii din Québec, la ediţia din 1999, ori literatura chineză, în 2004. Mi-aduc aminte că atunci, împreună cu alţi scriitori, precum Dumitru Tepeneag şi Eugen Uricaru, încercam un efort de imaginaţie despre ce ar însemna pentru România obţinerea statutului de invitat de onoare.

La 10 ani de la acel dialog televizat, ”les lettres roumaines” se pregătesc să cucerească de pe această poziţie invidiată Franţa literară. Efortul bugetar al statului român este unul uriaş. Institutul Cultural Român şi-a asumat această misiune, iar scriitorii români au şansa de a arăta nu numai că România este o ţară profund francofonă, legata prin tradiţie şi afinităţi de marea cultură franceză, dar şi că are o literatură română contemporană originală, fertilă şi interesantă, aptă să ofere surprize incitante pretenţiosului lector francez.

Prezenţa la această ediţie înseamnă pentru mine o sărbătoare de neuitat, pentru a-l parafraza pe Hemingway. O mare emoţie. Onoarea de a mă regăsi la “Salon du Livre” alături de mari scriitori ai literaturii române şi oportunitatea (la care nu am avut acces până acum) de a avea o traducere în limba franceză pentru prozele mele.

Alexandru Călinescu: “Important va fi interesul editorilor pentru autorii români”

Unele consecinţe benefice se pot observa de pe acum: mă gândesc, în primul rând, la finalizarea mai multor proiecte de traduceri din autori români, impulsionate – nu încape îndoială – de statutul acordat României la acest Salon. Ar mai fi şi faptul că cele două reviste literare franţuzeşti de largă circulaţie, “Magazine Littéraire” şi “Lire”, au consacrat – în numerele lor pe luna martie – pagini consistente literaturii române. La Salon vor fi prezente televiziunile, posturile de radio, ceea ce – iaraşi – ne va aduce un plus de vizibilitate. Important ar fi ca toate acestea să aibă şi urmări pe termen mai lung, să stimuleze interesul editorilor şi publicului din Franţa pentru autorii români, să faciliteze traducerile. E foarte greu să intri pe o piaţă literară atât de bogată şi diversificată cum e cea a Franţei, e încă şi mai greu să te menţii acolo.

Sunt, evident, bucuros că voi fi prezent la acest Salon, care prezintă pentru mine un interes deosebit şi datorită profesiei mele. Voi participa, printre altele, la o masă rotundă (axată pe două teme, cenzura şi exilul), într-o companie onorantă.

Dănuţ Ungureanu: “Ar trebui să reabiliteze imaginea României”

Ediţia din acest an a “Salon du Livre” este nu numai o aprofundare a relaţiei României cu Europa culturală, ci şi unul dintre evenimentele (în ideea că vor fi cât mai multe) care poate şi trebuie să reabiliteze imaginea social-politică destul de şifonată la exterior, în orice caz percepută destul de nefavorabil.

Sunt onorat şi emoţionat că am privilegiul de a mă afla printre atîţia monştri sacri ai literelor româneşti, la un eveniment de o asemenea amploare. Pe de altă parte, mă voi strădui să realizez cât mai multe contacte care să mă ajute să-mi fac cunoscute scrierile.

Bogdan Suceava: “Visăm că putem ieşi din cochilia unui destin local”

România la Salonul de carte de la Paris

Cred că niciun autor nu se mai impune singur în vremurile noastre. Pentru a avea o oarecare şansa în mediul saturat de informaţie de azi, autorii de literatura scrisă în limba română au nevoie de expunere în mass-media în momente-cheie ale industriei editoriale. Ajută foarte mult când există continuitate în eforturile Ministerului Culturii, ale Institutului Cultural Român, ale diverselor programe româneşti, astfel încât, vreme de mai multe decenii, cultura română să poată propune sistematic pe plan internaţional produse culturale bine realizate şi bine prezentate. Sunt însumate, într-un astfel de moment cultural, eforturile unor autori care muncesc enorm, ale unei industrii editoriale care a crescut mult în profesionalismul cu care îşi pregăteşte cărţile (cel puţin asta am simţit eu, pe baza lucrului alături de echipele editoriale de la Polirom şi de la Curtea Veche), ale unor traducători de o excelentă calitate (lucările mele au beneficiat de efortul depus de Dominique Ilea, pentru ediţia franceză a romanului “Venea din timpul diez”, şi, mai înainte, pentru alte traduceri, de Alistair Ian Blyth, Sean Cotter sau Éltető József) şi nu în ultimul rând e nevoie de un efort diplomatic şi administrativ inteligent pentru a aduce culturii române un moment de vizibilitate ca acesta. Cred că scala temporală pe care ar trebui să învăţăm să ne proiectăm eforturile ar trebui să aibă ca unitate de măsura deceniul, pentru că avem o mare distanţă de parcurs şi multă muncă stă înaintea noastră. Din fericire, în anii din urmă, cinematografia româneasca a izbutit să schimbe anumite percepţii asupra a ceea ce românii produc. Acest element mi se pare foarte promiţător. De asemenea, câteva programe ale Institutului Cultural Român au reprezentat tot atâtea instrumente culturale utile care au permis literaturii române să călătorească. Mi-aş dori ca Salonul Cărţii din acest an să reprezinte un moment de reflecţie despre cum s-ar putea continua toate aceste eforturi importante, care pentru o vreme au fost bine direcţionate. Mi-aş dori să se poată spune despre ediţia 2013 a Salonului Cărţii că a reprezentat un punct de turnură în felul în care cititorul interesat de literatură din Franţa a început să perceapă literele româneşti. Am sentimentul că toţi autorii care scriu în limba română şi vor fi prezenţi la Paris între 21 şi 25 martie îşi vor conjuga eforturile în acest sens. Şi nu e vorba doar de ei, pentru că, în spatele fiecărei cărţi, există o poveste şi un îndelungat efort al atâtor oameni care au făcut acest moment posibil.

Intrucât, din 1996, trăiesc în Statele Unite, mi se întâmplă să reprezint cultura română în fiecare zi. Atunci când am prezentat romanul “Venea din timpul diez” în faţa unor cititori interesaţi de literatură, în diverse locuri din America de Nord, am cîştigat o experienţă importanţă. Ştiu să descriu valori ale culturii noastre, care ar putea trezi interesul unui cititor, care şi-ar dori să afle mai multe despre spaţiul literar de limbă română. Poate ar fi fost o vreme când aş fi fost emoţionat de participarea la un eveniment editorial precum “Salonul Cărţii de la Paris”, dar, între timp, lucrurile s-au schimbat: am învăţat să vorbesc despre literatură în termeni pragmatici. Ştiu care ne-ar putea fi speranţa secretă şi o amintesc aici: căutăm o confirmare că eforturile noastre literare, elaborate cu strădania orelor de singurătate şi reflecţie, admit o compatibilitate cu un discurs traductibil. Visăm în secret că putem ieşi din cochilia unui destin local, căci limba noastră literară ne este casă. Sperăm că efortul celui care lucrează în bibliotecă ori, neştiut, retras într-un colţ de lume, scriind într-un idiom minor, înspicat cu parfumul vechilor cazanii, poate ajunge să spună mult despre transformarea prin care a trecut întreaga lume în aceşti douăzeci de ani. E paradoxal: există oare vreo măsură a realităţii mai fidelă decât ficţiunea? Aceasta e speranţa secretă pe care o nutrim atunci când prezentăm ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult.

Ioan Es. Pop: “La Salon du livre nu e nevoie să epatăm”

Faptul că literatura româna le este relativ puţin cunoscută cititorilor francezi se poate transforma într-un avantaj, tot aşa cum străinul care trecea pe vremuri printr-un sat stârnea curiozitatea avidă a tuturor membrilor comunităţii, fie şi pentru faptul că nu era de-al locului şi că purta o altfel de îmbrăcăminte decât aceştia.

Am participat în Franţa la trei evenimente care implicau poezia: o serie de trei lecturi la Paris şi în împrejurimile acestuia, alături de distinşii poeţi Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu şi Dinu Flămând; o săptămână de lecturi şi dialoguri la Festivalul „Les Voix de la Mediterranée”, desfăşurată la Lodeve, lângă Montpellier, unde am avut-o alături pe excelenta poetă şi traducătoare Linda Maria Baros; şi o lectură la sediul Institutului Cultural Român din Paris, cu prilejul apariţiei la Editura “L’Oreille du Loup” a volumului meu “Sans issue/Fără ieşire”. Cei enumeraţi mai sus pot confirma percepţia mea că poezia română de astăzi şi, în mod direct, poezia lor a avut un impact puternic la public. Sunt sigur că şi alţi scriitori români care au trăit o experienţă literara franceză au fost impresionaţi de atenţia care li s-a acordat. La “Salon du Livre” nu e nevoie să epatăm. Vom fi remarcaţi în mod natural şi vom lăsa amintiri frumoase.

Prezenţa la această ediţie înseamnă pentru mine marea onoare de a fi alături de mari scriitori români la un eveniment cu ei şi despre ei.

Constantin Abăluţă: “O mai bună vizibilitate literaturii române”

Această ediţie a “Salon du livre” ar putea aduce o mai bună vizibilitate literaturii române, care are destule valori ocolite de editurile din străinătate. Mi s-a părut de bun augur faptul că la standul României va fi expusă (şi vândută) şi carte românească. Sunt mulţi români care vor vizita Salonul şi sunt sigur că se va face vânzare. Păcat că nu s-au reglementat aspectele administrative ca standul României să poată expune şi vinde şi cărţile apărute în Franţa, cele ale căror editori nu-şi permit să-şi rezerve un stand. Astfel, cartea mea “Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris”, apărută la “Editions du Cygne”, va fi ca şi inexistentă. Se creează astfel o discrepanţă între marile şi micile edituri şi sunt defavorizaţi cartea şi autorul. Sper ca jocurile să nu fi fost încă încheiate şi să se îndrepte cumva această injustiţie. Este vorba mai ales de poeme şi de ciudata idee (comercială!?) după care poezia este considerată cenuşăreasa.

Pentru mine această invitaţie înseamnă o tardivă recunoaştere a meritelor francofone de poet şi traducător şi, în acelaşi timp, o reparaţie morală. Spun asta pentru că, atât în 2002, când mi s-a tipărit o carte în Franţa, cât, mai ales în 2007, când mi s-a editat antologia “Douze poetes roumains”, tradusă împreuna cu Gérard Augustin, cu o prefaţă de Sorin Alexandrescu şi cuprinzând nume însemnate de poeţi români actuali (Nora Iuga, Gheorghe Grigurcu, George Almosnino, Constanta Buzea, Ion Pop, Angela Marinescu, Nicolae Prelipceanu, Vasile Igna, Vasile Petre Fati, Adrian Popescu, Ion Mircea), Ed. “L’Harmattan & Ex Ponto”, 2007, nimeni nu s-a gândit să mă invite la Salonul Cărţii. Dar, conform sloganului la modă: Să gândim pozitiv! Mulţumesc celor ce m-au invitat şi mai târziu. Şi poate că voi mai face şi o altă antologie de poezie românească, dacă vreo editură din Franţa va fi interesată cât timp mai sunt în viaţă.

Marta Petreu: “România trebuie să-şi exporte cultura în mod constant”

Mă tem că trebuie să scriu câteva banalităţi: participarea la un Salon de Carte, chiar şi în calitate de „România oaspete de onoare”, înseamnă doar o şansă, o uşă care s-a deschis – nu şi câştigarea unui „concurs”. O cultură şi o literatură nu pot fi lansate „afară” numai prin asemenea evenimente excepţionale. România trebuie să îşi exporte cultura în mod constant, să fie tot timpul şi peste tot prezentă, pe toate pieţele importante de cultură, conform propriului său proiect cultural şi, trebuie s-o spun, pe cheltuiala proprie. Nu îmi fac iluzii şi nu cred că lumea ar avea nevoie de noi, piaţa culturală franceză este saturată de tot ce se întâmplă în Franţa însăşi şi in lume; dimpotrivă, ştiu că noi avem nevoie de lume, că noi avem o nevoie disperată să fim recunoscuţi din punctul de vedere al identităţii culturale, noi însemnând România şi cultura românească.

Am fost, în urmă cu mulţi ani, în programul „Les Belles Étrangères”, finanţat şi conceput în întregime de Franţa. Şi acela a fost o uşă pe care Franţa a deschis-o pentru noi, o invitaţie să fim părtaşi la murmurul cultural al lumii contemporane. Dar a depins de noi ce s-a întâmplat după aceea. La începutul anilor 2000, în librăriile din Paris, în raftul de literatură românească erau numai câte 2, 3 cărţi, Eliade, Ţepeneag, Virgil Tănase, Vona… uneori Dumitru Ţepeneag nici nu era pus la literatura româna, ci la cea franceză, căci scria direct în franceză… Acum raftul e mai plin, stau aliniate cărţi de Sorescu, Rebreanu, Cărtărescu, Manea, Adameşteanu, Florina Ilis şi altii. S-a întâmplat că am mers în ultimii ani, pentru probleme personale şi pe banii mei, mă grăbesc să spun, la Paris de mai multe ori, şi de fiecare dată am controlat rafturile de carte românească din marile librrii: mi s-a părut ca suntem într-o situaţie ceva mai bună decât în urmă cu 10 ani, dar incomparabil inferioară faţă de culturi precum cea maghiară, cehă, poloneză… La fel, ţinând cont de realitatea culturii româneşti extrem-contemporane, care se află într-o explozie de creaţie, ceea ce a exportat România este infim.

Ei, dacă după Salonul acesta de la Paris noi vom exporta în spaţiul de limbă franceză şi mai multe cărţi româneşti decât până acum, atunci şi numai atunci voi crede că Salonul a fost un succes şi că, într-adevăr, şi-a atins scopul. Pentru mine accentul stă pe continuitate şi pe viitor, nu pe evenimentul punctual al Salonului propriu-zis.

Trebuia să am două cărţi la Salon, un volum de poeme, “L’Apocalypse selon Marta” la “Éditions Caractères”, tradus de Linda Maria Baros, şi “Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon”, roman tradus de Florica Courriol la Editura “l’Age d’Homme”, dar, dintr-o încurcătură de care nu este nimeni vinovat, nu va fi decât volumul de poeme.

Marco Cugno, romanistul italian, cu care am fost prietenă, îmi spunea, după câte un eveniment cultural românesc reuşit din Italia, că, uite, la Torino nu se mai vorbeşte despre România numai ca despre ţara emigranţilor cu probleme, ci şi ca despre o ţară de cultură. Ca romanist, el era foarte sensibil la onoarea externă a României. Poate că aşa va fi şi după acest “Salon de Carte”, n-o să se mai vorbească – o vreme – în Franţa despre România numai ca despre ţara care le-a adus o grămadă de emigranţi pe care trebuie să-i repatrieze cu câţiva euro în buzunar, ci şi ca despre o ţară cu o cultură interesantă… Poate că noi, scriitorii şi editorii, o să mai spălăm câteva pete de pe imaginea externă mereu mânjită a României.

Bujor Nedelcovici: “Particip la masa rotundă cu tema „La littérature migrante roumaine“

În urmă cu câţiva ani, când era Minstru al Culturii Ion Caramitru, am ţinut un mic discurs în faţa standului românesc în care îmi exprimam speranţa că România va fi cândva invitata de onoare la “Salon du livre” de la Paris. Iată că visul meu s-a realizat după mai mulţi ani. Va fi o bună ocazie pentru a face cunoscut publicului din lumea întreagă şi editorilor care vor fi prezenţi, că România face parte din patrimoniul cultural european şi că înainte de ’89 şi după ’90 în România au fost romancieri, eseişti, poeţi, critici literari, filosofi, istorici de certă valoare şi care merită să fie traduşi şi studiaţi de cât mai mulţi editori şi cititori.

Prezenţa mea la “Salon du livre” de la Paris va fi un bun prilej pentru a mă întâlni cu scriitorii care au plecat în exil inainte de ’89 şi de a cunoaşte mai bine literatura ultimilor ani în care s-au afirmat mai mulţi scriitori de certă valoare şi care au fost traduşi în diverse limbi europene. O să particip la masa rotundă cu tema „La littérature migrante roumaine“. Pentru că eu aparţin literaturii de exil, o sa mă opresc mai mult asupra acestui aspect.

Daniela Zeca: “Ne-am păstrat şansa de a conta într-un cor european de voci”

Din fericire, suntem la mai bine de o sută de ani de la momentul în care un erudit ca Alexandru Odobescu ducea într-o valiză douăsprezece piese de aur masiv, la Universala de la Paris, ca să arate lumii câte ceva din comorile României. Calitatea de “Invitat de Onoare”, în 2013, la un eveniment internaţional ca “Salon du livre” demonstreaza că ne-am păstrat şansa de a conta într-un cor european de voci şi chiar nu ar trebui să ratăm ocazia de a ne face auziţi.

Personal, mă îndrept spre Paris ca un prozator român cu viziune şi conştiinţă transnaţionale, care, trăind şi scriind în fosta enclava de Est, a privit continuu, fără complexe, spre contorsionările lumii globale şi a avut ceva de spus.