Salvarea României şi drepturile litigioase

Am aşteptat cu sufletul la gură acel raport numit Starea Naţiunii. Aşa preţios intitulat şi cu trimitere la discursul anual al preşedintelui SUA, Starea Naţiunii n-a prea fost ceea ce se anunţa a fi. N-am avut parte de o analiză a stării de fapt din România. Şi nici n-am aflat principalele direcţii care să fixeze o perspectivă. Procurorul Victor Ponta ne-a prezentat un bilanţ contabil cât se poate de sec. Cât a cheltuit România, cât a împrumutat şi cum se împart cheltuielile în 2013. Raportul pe care îl aşteptam ar fi avut darul de a ne lămuri cum stăm şi încotro ne ducem. Mai corect spus, ar fi putut fi documentul care să pună bazele unui drum nou. Încrederea enormă de care se bucură premierul, sprijinul parlamentar copleşitor ar fi putut genera şi un document istoric şi un moment de răscruce. Din păcate, Victor Ponta a ratat. S-a speriat (a şi schimbat din mers denumirea raportului) şi a redus totul la nişte cifre, ferindu-se să creioneze o analiză şi o perspectivă. Aşa ne-am ales cu altceva. A fost doar un soi de raport contabil care ne-a spus destul de clar pe ce stăm, dar nu şi pe unde scoatem cămaşa. Discuţiile care au urmat (căci dezbateri nu pot fi numite!) n-au apucat să ajungă la capitolele sensibile (cheltuielile aiurea, împrumuturile nejustificate, investiţiile de ţară fără cap!?) şi nici n-au generat o dezbatere asupra paşilor de urmat. A explodat circoteca mediatică lansată de poliţie şi SRI cu bomba de la Piatra Neamţ. Şi orice discuţie despre Starea Naţiunii a pălit. (Personal sunt convins că tot circul a fost controlat şi plasat exact pentru a ecrana orice discuţie serioasă despre situaţia critică din ţara noastră!) Drept care am rămas doar cu câteva date de generic şi nimic mai mult. Nu are rost să reiau cifrele publicate la momentul potrivit. Pot fi găsite peste tot. Un fapt este clar. Ne trebuie 3 miliarde de euro pentru acoperirea deficitului bugetar. Reducerea presiunii financiare asupra statului devine astfel o prioritate zero. Cele peste 70 de procente ale majorităţii parlamentare nu produc şi nu fac să plouă bani pentru guvern. Din ce bani rezolvă România deficitul din acest an? Adică de unde? Jumătate din împrumuturi externe, jumătate de la intern! La intern, din ce surse?

În Raportul contabil prezentat de Victor Ponta apare o curiozitate. România are de plătit 8 miliarde de euro pentru proprietăţile abuziv confiscate. Este o obligaţie deja acceptată şi asumată pentru 2013. De unde rezultă această cifră? Din evaluările efectuate cu ani în urmă!Făcute când? Până în 2008! Atunci se vorbea chiar de o valoare de aproximativ 14 miliarde de euro. Ar trebui ca România să achite aceste obligaţii de 8 miliarde de euro pe parcursul acestui an. Înainte de a discuta de ponderea acestor sume în buget, ar trebui să ne punem o întrebare simplă. Mai fac proprietăţile evaluate între 2005 şi 2008 aceeaşi sumă şi în 2013? De bună seamă că persoanele care au de încasat despăgubirile amintite nici nu vor să audă o asemenea întrebare. Cei mai mulţi susţin că asta a fost valoarea la momentul evaluării, atât au de încasat. Răspunsul acesta nu rezistă unei evaluări critice. În primul rând că valoarea respectivelor proprietăţi era cu muuuult mai mică în 1995-1996-2000. Valoarea din 2008 este una care reflectă din plin boom-ul imobiliar. Şi foarte departe de evoluţia preţurilor. O casă sau un teren care în 2008 putea fi vândut la 1.000.000 euro acum se situează la 60% din preţul de atunci, dacă nu chiar la numai 50%. Este corect ca o Românie sub presiune financiară să achite despăgubiri pentru proprietăţi ilegal confiscate la un vârf istoric de valoare? Nu cumva şi despăgubirile (oricât de nedreaptă a fost confiscarea acestor proprietăţi) ar trebui să urmeze situaţia pieţei? Sumele uriaşe din acest bilanţ al despăgubirilor ar trebui supuse unei reevaluări. Orice bancă reevaluează o proprietate cu care a fost garantat un credit. În fiecare an, băncile sănătoase recurg la reevaluarea garanţiilor, în funcţie de mersul pieţei. Iar valoarea acestora scade sau creşte în funcţie de mersul economiei. Cu atât mai mult, România nu poate juca rolul generosului, care plăteşte o valoare din vârful curbei de evoluţiee a acesteia. N-ar fi decât o înşelătorie grosolană făcută pe seama statului român.

Achitarea despăgubirilor pentru proprietăţile ilegal confiscate ascunde şi afaceri veroase. Nu este vorba de moştenitorii în linie directă ai celor păgubiţi de abuzurile statului comunist. Veroase sunt de regulă tranzacţiile cu drepturile litigioase. Cele mai multe dintre acestea ascund şantaje, preţuri de nimic, sume false menţionate în contracte încheiate pe genunchi şi în necunoştinţă de cauză. O întreagă pleiadă de misiţi, imopostori, afacerişti imobiliari dubioşi au devenit posesori de drepturi litigioase cumpărate pe sume modeste şi care acum vor sute de milioane şi miliarde de euro de la statul român. România nu are decât să falimenteze sau să se înrobească în împrumuturi externe pentru a răspunde cu cash din datoria publică la şmecheriile imobiliarilor. Iată de ce, în loc să arunce pe apa sâmbetei cele 8 miliarde de euro pomenite de Victor Ponta în aşa-zisa Stare a Naţiunii, România mai bine ar reglementa scurt şi cuprinzător acoperirea acestor obligaţii. În primul rând, România ar putea reglementa prin lege ca urmaşii să fie despăgubiţi la o valoare reevaluată conform valorii de piaţă din 2013. Iar cei care au cumpărat drepturi litigioase să fie despăgubiţi numai la dublul sumei investite. A cumpărat cu 100.000 de euro un teren? Şi poate proba că a plătit o asemenea sumă prin transfer bancar (nu cu sarsanaua sau cu imaginaţia)? Va fi despăgubit cu 200.000 de euro, nu cu 2 milioane de euro, cât a fost el cotat în momentul de boom imobiliar! Vă daţi seama că toţi cei care au investit într-o afacere pe seama statului român pot avea un beneficiu de 100%. Dar în nici un caz nu pot escroca bugetul public în regimul profitului de 10 ori sau de 50 de ori, în numele unei reparaţii care nu se face pentru ei şi nici pentru săturarea dorinţei lor de profit.

Restituirea proprietăţilor ilegal confiscate a devenit o afacere nebună a mafiei imobiliare şi nu mai este aproape deloc un mod de a repara abuzurile statului comunist.

Circulă acum un soi de proiect de jonglerie. România să acorde titluri de stat pentru valoarea expertizată (cele mai multe expertize au fost făcute în 2006-2008) cu scadenţă peste 10 ani. Iar aceste titluri să fie şi purtătoare de dobânzi. Afacerea devine fabuloasă. Din nişte promisiuni cumpărate pe nimic, la mare inspiraţie, mafia imobiliară recuperează sume astronomice şi păgubeşte statul român cu câteva miliarde de euro.

Dacă România se trezeşte din mrejele acestei afaceri oneroase, ambalată umanitar şi consolidată politic, scapă de o o gaură enormă. În plus, prin legea pe care Parlamentul o va adopta, cei care au investit în aceste drepturi litigioase ar putea fi impozitaţi pentru profit. Au plătit prin transfer bancar 100.000 de euro? Sunt despăgubiţi cu 200.000 de euro, dar asupra a 100.000 de euro, adică asupra profitului, se va aplica şi un impozit pe profit de 16%, ca asupra tuturor afacerilor profitabile. Ba în cazul în care profitul depăşeşte o anumită sumă, să zicem 500.000 sau 1 milion de euro profit în raport cu suma investită, prin lege, statul român ar putea prevedea un impozit de 50-70%. Evident, cei care sunt moştenitori direcţi ai celor ilegal deposedaţi vor fi trataţi în regim fiscal diferit.

Circulă o poveste despre Stelian Gheorghe, cel care a cumpărat pe Bulevardul Kiseleff o vilă de la RA-APPS şi a făcut din ea o bijuterie. Este vorba de omul de încredere al Elenei Udrea. Ei bine, despre el se spune că ar fi recuperat peste 40 de milioane de euro de pe drepturi litigioase pentru proprietăţi ilegal confiscate. Şi actele prea ar fi fost în regulă. Dorin Cocoş şi Vlad Moisescu sunt şi ei între cei mai harnici cumpărători de drepturi litigioase. Asta ne şi obligă să cerem ANRMAP publicarea pe site-ul instituţiei a numelor celor care au fost sau urmează să fie despăgubiţi cu sume ce depăşesc 1 milion de euro. Abia atunci am putea vedea cine sunt marii beneficiari ai restituirilor şi cine compune mafia retrocedărilor şi a drepturilor litigioase.

Ce încurcă această soluţionare simplă, echitabilă şi despovărătoare pentru bugetul pe anul 2013? Chiar majoritatea parlamentară! O parte dintre liberali sunt de-a dreptul specializaţi pe aceste despăgubiri. Liberalii au inventat Fondul Proprietatea, ei trag de titluri şi ei au fost cei mai mari achizitori de drepturi litigioase. Vor vota ei în regim de urgenţă o lege care să le împuţineze caşcavalul? Vor mai susţine USL-ul şi majoritatea parlamentară în contextul în care unii dintre ei pierd tunul pregătit pentru venirea la putere?

La capitolul restituiri se ascunde un tun de câteva miliarde din bugetul României. Zilele următoare vom aborda zona sălbatică şi extrem de bănoasă a redevenţelor.