Opera de distrugere a patrimoniului industrial, orchestrată de o clasă politică lipsită de înţelepciune şi patriotism, se desăvârşeşte sub ochii noştri. Guvernanţii actuali, călcând în străchinile descoperite de guvernele anterioare, dau de pământ cu ultimele „active” – multe dintre ele salvate, acum un deceniu, prin privatizări reuşite. Incapabil şi dezinteresat să oblojească financiar aceste „păsări rănite” de criza mondială, guvernul intervine brutal, ca un cutremur care zgâlţâie ultimul zid rămas în picioare, impunând impozite insuportabile. Drept urmare, nu mai există nici o unitate a industriei lânii, industrie tradiţională, care să funcţioneze în România! Prezentăm cazul celebrei fabrici de covoare de la Cisnădie, judeţul Sibiu, Covtex.
În 1998 a fost preluată de compania Feizy, unul din primii cinci producători şi importatori de covoare din SUA. Până la acea dată, Covtex stătuse cu porţile închise timp de cinci ani. Noul proprietar a venit cu bani mulţi şi l-a numit la conducerea fabricii pe un român cu experienţă, economistul Petre Boldişor. După investiţii de multe milioane, americanii au început treptat să obţină profit, mare parte din producţie fiind exportată peste Ocean. Totul până în 2007, când piaţa americană s-a prăbuşit din cauza crizei economice. Atestată din 1874, fabrica saşilor din Cisnădie, care reprezenta în epocă cea mai strânsă legătură economică dintre industrialismul de tip german şi oieritul românesc, are o istorie plină de glorie. Apogeul l-a atins în timpul lui Ceauşescu, pe când se întindea pe 15 hectare şi producea un milion de metri pătraţi de covoare pe an – suficiente să acopere şoseaua naţională dintre Sibiu şi Bucureşti. Mai toată producţia era exportată în URSS. După 1990, primii factori care au contribuit la închiderea fabricii au fost sindicatele şi managementul extrem de prost. Ca o consecinţă a ingerinţelor politice, fabrica a luat credite de peste 15 milioane de dolari, în acord cu interesele FSN/FDSN/PDSR (actualul PSD). Nu peste mult timp, în 1993, Covtex şi-a închis porţile, după ce milioanele au ajuns la firme de apartament, pentru aşa-zisa aprovizionare cu materie primă. În cele din urmă, pentru a-şi recupera creanţele, băncile creditoare au scos-o la vânzare. Aşa a pierdut statul, în favoarea băncilor, o fabrică istorică. Iar Feizy, un fost partener încă din 1970, a licitat şi a cumpărat-o. Astăzi, compania americană, sufocată de criză, de impozite şi mai ales de penalităţi, a decis să închidă din nou o bijuterie pe care tocmai o dotase cu cele mai moderne utilaje. Ca să înţelegem fenomenul acestui posibil apropiat faliment (dacă îşi vinde imensul stoc de covoare şi dacă guvernanţii vor face ajustări înţelepte în politica fiscală, Covtex Feizy ar putea fi salvată!), i-am solicitat un interviu directorului general, Petre Boldişor.
„Niciodată, în 21 de ani, guvernele nu s-au gândit la producţie. Toată lumea s-a gândit la comerţ, la comisioane”
– La sfârşitul anului de graţie 2010, Covtex este din nou pe marginea gropii. Cum s-a ajuns în acest stadiu?
– Cauza este structurală, specifică politicii româneşti din ultimii 21 de ani. Niciodată, în aceşti ani, politicienii, guvernele nu s-au gândit la producţie! Toată lumea s-a gândit la comerţ, la bani făcuţi la iuţeală, din comisioane. Mi se rupe inima de fabrica asta. Era o structură integrată, adică aveam baza de materii prime aici, colectam lâna de la păstorii locali, o spălam, o filam, o ţeseam. De la zero, la produsul finit. Americanii au făcut investiţii, au cumpărat războaie electronice, toate utilajele de ultimă generaţie. Însă greutăţile au început când volumul impozitelor a început să ne sufoce. Pe noi, Fiscul ne scoate în faliment; atitudinea şi stilul de lucru al funcţionarilor respectivei instituţii, precum şi cuantumul criminal al penalităţilor. La 3.000 de muncitori nu poţi să plăteşti pe loc între 45-60% impozit pe salarii, nu ai atâta cash. Automat întârzii cu plata, iar penalizarea este 0,1% pe zi – ceea ce înseamnă 36% dobândă pe an! Ca şi când ai lua un credit cu 36% dobândă. Cred că este cea mai mare dobândă din sistemul financiar mondial! Poate doar cămătarii să-ţi ia mai mult.
– Care este atitudinea funcţionarilor fiscali? Dispun ei, prin lege, de vreo marjă de protecţie a producătorului, de vreo înţelegere a situaţiilor-limită?
– N-au nici un fel de maleabilitate. Când vor, îţi blochează conturile. Se bucură, cum se zice, că ai luat ţeapă, necum să te păsuiască, să fie alături de tine la greu, deşi e limpede că, dacă te ajută să te salvezi, vor mai avea şi la anul o vacă de muls pentru buget. Omorându-ne pe noi, îşi taie, practic, şi lor, craca de sub picioare, pentru că, dacă dispare Covtex, vor spune adio multor milioane care intră la buget din activitatea noastră. Le spun deseori, îi avertizez, încerc să fiu rezonabil. „Nu se poate, domnule director, aşa spune legea, aşa facem…”, îmi răspund ei, punându-mi de fiecare dată poprire pe sumele trimise de clienţi. „De ce nu se poate, mă? De ce nu se poate?”, mă răstesc eu la dânşii. „Să vă spun eu de ce nu se poate. Pentru că voi, din penalităţile astea, v-aţi făcut în aşa fel regulamentele, încât să luaţi sute de milioane salarii şi bonificaţii.” Când m-am uitat pe un fluturaş de salariu al unui inspector financiar, am căzut în fund: 200 de milioane, 20.000 de lei noi pe lună! Eu n-am avut în viaţa mea, ca director la o firmă privată, un astfel de salariu. N-am avut nici jumătate din salariul unui inspector. Şi altele, şi altele… Ce vreţi să vă mai spun? Că numai în judeţul Sibiu sunt 500 de funcţionari la Fisc? Că gazul în România este cel mai scump din lume, iar tariful, aşa mare cum e, se schimbă de trei ori pe lună? Că apa şi încălzirea sunt cele mai scumpe din Europa? Pe scurt: lipsa unei politici guvernamentale de protecţie a industriei naţionale este cea care ne împinge la faliment, nu lipsa noastră de management performant! Guvernul este cel care lasă pe drumuri 3.000 de muncitori ultra-calificaţi din Cisnădie, nu directorul Boldişor! Pentru că am adus manageri turci să facă producţie la Cisnădie, şi tot aşa a ieşit. Deci, toată pierderea este din regii, din taxe, impozite şi penalităţi, nu din calitatea managementului.
„Eliminaţi penalităţile, domnilor guvernanţi, şi veţi avea mai mulţi bani la buget şi mai multe fabrici în producţie!”
– Cum priveşte firma Feizy ruperea unui lanţ de afaceri româno-americane, cu o vechime de 50 de ani, reciproc avantajoase, în plin regim democratic pro-american?
– Americanii acceptă multe, dar nu vor să piardă. Aşa că mi-au zis: „Pune-o pe picioare! N-o pui pe picioare în termen scurt, gata! Vindem tot ce-a mai rămas, vindem utilajele, şi cu asta basta, la revedere”. De aceea facem tot posibilul să vindem covoarele până anul viitor. Avem covoare în valoare de două milioane de euro, iar de vânzarea lor ar putea depinde salvarea fabricii. Dar nu în condiţiile fiscale de astăzi. Dacă nu se relaxează fiscalitatea şi nu se reglementează importurile din afara UE, nu cred că această firmă mai poate fi rentabilă. Plătesc în fiecare lună o anumită sumă, dar nu mi se scade din datorie, mi se scade din penalităţi. Penalităţi care cresc în fiecare zi, ca într-un carusel al nebuniei fiscale, împiedicându-mă să-mi plătesc adevăratele datorii la stat. Eliminaţi penalităţile, domnilor guvernanţi, şi veţi avea mai mulţi bani la buget şi mai multe fabrici în producţie! Reduceţi numărul funcţionarilor Fiscului, tăiaţi-le şansa de a câştiga sute de milioane de pe spinările încovoiate ale firmelor productive, şi veţi face un lucru cu adevărat patriotic!
– Vă confruntaţi cu importurile din afara UE? De ce ar încuraja statul o concurenţă neloială pentru producţia naţională?
– N-ar fi primul gest de acest fel al statului, care-i apără mai abitir pe importatori decât pe producătorii locali. România a fost invadată de covoare turceşti, la preţ de dumping şi de o calitate submediocră. Dat fiind că Turcia nu aparţine Pieţei Comune (UE), ne întrebăm de ce guvernul român a stabilit taxe vamale zero pentru covoarele de Istanbul? De ce nu s-au gândit guvernanţii la producţia naţională, la muncitorii români rămaşi pe drumuri, la investitorii străini care au deschis spaţii de producţie, nu de comerţ, în România? Cine, acolo sus, în Bucureştiul pierzaniei naţionale, are interesul să lase producţia românească de izbelişte, cerşind milă la Fisc şi la atotputernicii importatori? România este singurul producător de covoare din UE. Este singura ţară care le are pe toate: şi ciobani, şi lână scurtă, ideală pentru covoare, şi tradiţie multiseculară, şi infrastructură de colectare, şi forţă de muncă ieftină şi superior calificată, şi piaţă la export, şi parteneri din vârful piramidei mondiale a branşei. De ce ignoră statul român un avantaj atât de important, aş spune un avantaj de importanţă strategică? Şi încă o dată mă revolt: de ce i-a pus turcului taxă vamală zero? Importăm zece milioane de metri pătraţi de covoare din Turcia, fără taxe vamale. O aberaţie, o crimă la adresa industriei textile autohtone.
„Cine cumpără covoarele noastre ajută o fabrică în care lucrează români, care plăteşte impozite bugetului României”
– Aveţi vreun mesaj către guvern? De ce merită să cumpărăm covoarele de Cisnădie?
– Îndemnul nostru către guvern este: salvaţi covorul românesc! Covorul de Cisnădie este brandul românesc cel mai cunoscut în SUA. Până şi preşedinţii americani calcă, la Casa Albă, pe un uriaş covor de Cisnădie! Stocul nostru de covoare e vandabil, iar din punctul de vedere al calităţii, este extraordinar. Şi designul este foarte atrăgător, foarte modern. Ca să nu mai vorbim de preţ! Am făcut reduceri de până la 75% din preţul iniţial. Este o ocazie unică! Să achiziţionezi covoare şi mochete de lână, manuale sau mecanice, care te ţin două generaţii, cu preţuri începând de la 60 de lei, până la câteva sute de lei bucata – nu ţi se poate întâmpla de prea multe ori în viaţă. Peste toate, este vorba de o marfă românească, nu turcească. Cine cumpără ajută o fabrică în care lucrează români şi care plăteşte impozite bugetului României. Ajută Mărginimea Sibiului, îi ajută pe păstori, ajută înmulţirea turmelor, menţinerea populaţiei în sate, conservarea tradiţiilor folclorice şi etnografice. Paradoxal, cine cumpără covoare de Cisnădie contribuie în mod direct la menţinerea civilizaţiei rurale sibiene, fiindcă noi suntem cei mai importanţi cumpărători de lână scurtă, ţigaie, din ţară.
– Unde s-au deschis magazine pentru vânzarea covoarelor „made in Cisnadie”?
– Pe site-ul nostru, www.covtex-feizy.ro, puteţi găsi toate detaliile. Avem 30 de dealeri în toată ţara, în marile oraşe, de la Iaşi, la Craiova sau la Ploieşti, dar principalele vânzări se fac în fabrica din Cisnădie şi în Bucureşti, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 13,5. Ne puteţi suna la: 0269-56.19.99. (Sibiu); 021. 41.04.055 (Bucureşti); mobil: 0771.774.787 (director Sorin Oancea) sau 0753.207.575 (director Petre Boldişor). Email: [email protected] // [email protected]
Preluare din Formula AS
