Potrivit site-ului 20 minutes. fr, care citează canalul de televiziune Infosport +, echipa Şahtior Dioneţk, antrenată de românul Mircea Lucescu, ar fi rămas fără şase dintre jucătorii săi după amicalul jucat în Franţa, la Annency, cu echipa Olympique Lyon şi pierdut cu 4-1.
Se spune că ei ar fi dispărut după acest meci şi nu ar mai fi ajuns la avion, care a decolat fără ei. Infosport + a precizat că cinci dintre cei şase jucători sunt originari din America de Sud. Au fost avansate următoarele nume: Facundo Ferreyra, argentinian, şi brazilienii Alex Teixeira, Fred, Dentinho şi Douglas Costa. Despre identitatea celui de al şaselea jucător dispărut nu s-a spus nimic.
Controlat de separatiştii pro-ruşi, instalaţi în estul Ukrainei, oraşul Doneţk, din care provine campioana de fotbal a acestei ţări, este şi capitala autoproclamatei republici a rebelilor separatişti.
Reamintim că, joi, un avion de linie aparţinând companiei Malaysia Airlines, e vorba despre zborul MH-17, a fost doborât chiar deasupra acestei regiuni, tragedie soldată cu 298 de victime, între care se află şi un student român.
Pe de altă parte, marţi seara este programată supercupa Ucrainei, meci în care se înfruntă echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, şi Dinamo Kiev.