Scandalul Udrea, microscop uriaş

Dincolo de atacul violent al unei blonde la adresa Parlamentului, desfăşurat cu multă glandă şi incultură juridică, Comisia parlamentară de anchetă şi scandalul interceptărilor au funcţionat ca o lentilă uriaşă.Au mărit de zeci de ori figurile şi comportamentul celor implicaţi. Aşa am aflat care este nivelul intelectual al lui Ludovic Orban, Nicu Bănicioiu, al Aurei Vasile, Adrianei Săftoiu sau al Robertei Anastase. Ultima tot apare de câteva zile pe la tot felul de şezători televizate. Seamănă cu o mătuşică dintr-o piesă rusească de teatru. Afişează o expresie fanată, tristă şi melancolică, de parcă ar interpreta rolul unei femei epuizate, depăşită de situaţie.

Eşti gata să juri că preşedinta Camerei Deputaţilor seamănă cu o nefericită sensibilă ajunsă din greşeală la manşa de comandă a unui avion. Nu pricepe o iotă şi tremură toată de teamă că aterizează în bălării şi că i se ridică rochia! Mai ieri-alaltăieri vorbea despre înregistrările telefonice de la Cameră, sau ce-or fi fost, că nu ştiu cum le zice! Mai mult, această duduie ajunsă inexplicabil într-o asemenea demnitate publică s-a întrecut pe sine. Roberta Anastase crede că este suficient că-i frumoasă pentru a se bate public pentru desfiinţarea unei comisii create de chiar Camera pe care o conduce (e drept, din greşeală!). Roberta Anastase s-a purtat în aceste zile ca o prietenă de discotecă a Elenei Udrea, lăsând Camera Deputaţilor în dificultate.

În ce o priveşte pe Elena Udrea, noua damă politică naţională, lucrurile au ajuns în perimetrul grotescului politic. Madam vrea schimbarea Comisiei parlamentare. Să-i dea alta, exact cum a cerut schimbarea autoturismului Audi de la Ministerul Turismului. Cică n-avea frâne! Oricum, în aceste zile Elena Udrea s-a arătat în toată splendoarea, inteligenţa şi vocaţia ei politică. Adică exact ca la piaţă! Înţepată, cu gura mare şi cu mâna în şold, cerând socoteală ca o supărată pe bărbatul fugit la femei. Cam asta este dimensiunea unei aşa-zise speranţe politice.

Nici cu ceilalţi nu ne putem lăuda. Aura Vasile, făcătoarea de cărţi din PSD Bucureşti, este pe stilul şi pe măsura lui Marian Vanghelie! Chinuită în limbaj şi judecăţi, ea poate fi un fel de antimodel de parlamentar român. Nici cu ceilalţi membri ai comisiei nu mi-e ruşine! Oameni de mize mici, ce nu se pot ridica deasupra acestui scandal. Şi nici nu pot apăra Parlamentul. Dimpotrivă, ca şi Elena Udrea, ca şi Ridzi, ca şi alţii, îl şifonează ca pe un obiect de folosinţă personală!
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.