Ciprian Ecobici, tatăl fotbalistului Rareș Ecobici, juniorul Universității Craiova, a fost bătut de suporterii Rapidului. Incidentul ar fi avut loc la un meci din play-off-ul U17, în week-end, scrie GSP.ro. Meciul s-a desfășurat pe stadionul ”Aripile” din Craiova.
Ciprian Ecobici afirmă că la incident ar fi asistat impasibil și Vasile Maftei. Fostul căpitan al giuleștenilor ocupă funcția de director tehnic al Centrului de copii și juniori de la Rapid.
După ce a înscris și a dat o pasă de gol, Rareș Ecobici a devenit ținta adversarilor. La o intrare mai dură asupra lui Rareș, tatăl său a avut o reacție mai aprinsă. În acel moment, suporterii Rapidului au tăbărât asupra sa și au început să-l lovească.
”În acel moment, un grup de șapte-opt bărbați din grupul celor de la Rapid a tăbărât pe mine și ei m-au luat la bătaie. Nu m-au pus la pământ, dar m-au lovit încontinuu aproape un minut. Eu o țineam de mână pe fiică-mea, care s-a speriat îngrozitor și a început să plângă.
În tot acest timp, Maftei era chiar lângă incident, dar n-a intervenit nici măcar o secundă să aplaneze. Stătea și se uita.
Pe unul dintre agresori l-am identificat. Se numește Dorin Marin și e tatăl fundașului care a intrat la rupere la fiul meu. Ei sunt din Vrancea, dar puștiul joacă la Rapid. Acum, îmi reproșez cumva că am înjurat (…). Indiferent însă de reacția mea, nu cred că poate justifica nimeni agresiunea fizică (…) . Mai departe va decide legea!”, a declarat Ciprian Ecobici pentru GSP.ro
Ciprian Ecobici a suferit fisuri la mandibulă care necesită o intervenție chirurgicală. El a anunțat că va depune o plângere penală.
Vasile Maftei a declarat că va discuta cu cei implicați și le va explica faptul că nu e în regulă ceea ce s-a întâmplat.