Diferența între prețul gazului la bursa din București și cea de la Viena este semnificativă, austriecii având avantajul. În ciuda faptul că ei nu au producție proprie de gaze iar noi avem, la ei marfa costă 58 de euro/MWh iar la noi 73 de euro/MWh, după cum arată datele interactive colectate de pe cele două burse de profil, aici https://brm.ro/piata-spot-gn/ și aici https://www.cegh.at/en/exchange-market/market-data/?product=aheadMarket&market=AT/ . În Turcia, este și mai ieftin, explicabil prin faptul că acolo ajung gazele din Rusia și regiunea Caspicii, considerabil mai ieftine.
În aceste condiții, nu este de mirare importul masiv de gaze pe care îl înregistrăm, în aceste zile. Aducem din afară, din Bulgaria(gazul este via Turcia) și din Ungaria(gaz cu preț cotat la bursa din Viena) 14 milioane de metri cubi pe zi, în condițiile în care producția locală este de 24 milioane metri cubi iar extracția din depozite de 19 milioane metri cubi. La un consum total de 53 milioane metri cubi, vedem cu importul reprezintă 25%, cumva diferit față de ce arăta ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în octombrie 2024, când spunea că putem trece toată iarna doar cu gaz românesc.
Este de înțeles însă de ce se fac importuri în aceste cantități. Nu este vorba doar despre episodul de ger prin care trecem ci, în primul rând, pentru că e mai ieftin să aduci din altă parte decât să cumperi din intern. Este neclar cum de am ajuns aici, ca la Viena să fie mai ieftin cu 25% decât la noi, desi austriecii nu au producție gaze. În schimb, sunt hub de gaze, aici ajunge marfă din mai multe direcții, inclusive din Rusia, așa că surse multiple concurează între ele iar prețul scade.
Mai mult, prețul gazului la Baumgarten, Viena, a rămas relativ constant în ultimul timp, în România a crescut de la circa 250 lei/MWh(50 de euro) la 373 lei/MWh(73 de euro), azi. Sigur, facturile populației și firmelor mici sunt plafonate, dar această scumpire afectează direct statul, care acoperă furnizorilor diferența între prețul de achiziție și cel de vânzare. Dacă statul plătește mai mult, și noi toți pierdem.
În prezent, România importă gaz prin trei gazoducte https://www.transgaz.ro/ro/line-pack-intraday, două pe relația cu Bulgaria,(Kardam – Negru Vodă și Ruse-Giurgiu) și unul pe relația cu Ungaria(Szeged – Arad). Sursa locală este producția curentă a Petrom, Romgaz, BSOG(din Marea Neagră) și extracția din depozite. Continuăm exportul către RepublicA Moldova, însă acesta a mai scăzut, de la peste 6 milioane metri cubi la 3,8 milioane metri cubi.
E mai ieftin (in Austria) pt ca noi suntem generosi, mai precis conducatorii nostri.