S-a dus vorba că Damian Drăghici pregăteşte ceva…
Am deja un an de zile de când nu mai fac muzică şi lucrez la un proiect de amploare, la o Academie de Muzică. Am pornit pe acest drum deoarece în România e nevoie de un Centru de Excelenţă în domeniu. După cum bine ştii, în ultimii ani, din păcate, nivelul educaţiei, mai ales în zona muzicală , a scăzut foarte mult în comparaţie cu anii de dinainte de Revoluţie.
Cum va fi structurată această Academie şi cine vă sprijină?
Reînviem tradiţia Academiei de Muzică din anii ’30, ’40, absolvită de George Enescu, Mihail Jora şi o întreagă pleiadă de compozitori români de elită. În acelaşi timp, Academia de Muzică şi Arte va cuprinde muzică clasică, dar şi pop, jazz, muzică populară, balet, dans contemporan, pictură şi sound ingineering. Colaborăm cu cei de la Berklee şi vom avea acreditarea lor, anii I şi II se vor absolvi în România, iar III şi IV la Boston, la Berklee College of Music.
Va putea stopa această academie degradarea continuă a calităţii actului muzical românesc?
Este motivaţia principală pentru care am continuat cu acest proiect, gândit încă din 2006. Înainte de Revoluţie – şi nu sunt un nostalgic al perioadei comuniste – ,la Conservator erau câte 5-600 de candidaţi pianişti pentru doar şase locuri la secţia de pian. La fel şi la vioară… De multe ori, acei oameni aplicau trei-patru ani la rând pentru a putea lua admiterea. În ziua de azi poţi intra la Conservator şi fără examen. Însă e important ca eu, ca elev, să am o atitudine bună, iar idolul, eroul, profesorul să poată să formeze valorile, să le imprime etica, morala, bunul-simţ şi bunul-gust. La această oră constat invazia unor fiţoşi şi fiţoase pe toate canalele, să facem un hit, s-o „punem” şi să mai trăim o vară. Nu vreau să judec pe nimeni, spun doar că muzica adevărată cere sacrificii. De fapt, în orice domeniu dacă vrei să faci ceva cu adevărat, trebuie să pui pasiune şi cu siguranţă vei duce lucrurile la bun sfârşit. Marea problemă este că în acest moment locul în care trăim nu te inspiră în a fi motivat să faci lucruri de valoare. Trebuie să schimbăm aceste lucruri. Am vorbit cu oameni de mare valoare în ultima vreme, oameni din ţară, dar şi cu profesori români din toată lumea care vor veni şi vor participa la acest proiect.
N-ar mai trebui oare doi paşi de trecut? Statul şi mass-media „inundată” de ceea ce numim ”subcultură”…
Hai să-ţi spun cum văd eu lucrurile: atunci când îmi pun ceva-n cap nu mă las până ce nu duc la bun sfârşit ceea ce mi-am propus! În momentul în care se vor vedea rezultatele, atunci, mai mult ca sigur, vor avea cel puţin bunul-simţ să se alăture acestui proiect. Pe de altă parte, îţi spun ceva: când presa va vedea nişte copii supertalente – din care avem din belşug, har Domnului -, va mai renunţa la manele, la hiturile de vară sau la dansurile din buric şi ni se va alătura, de voie sau de nevoie. În momentul în care un copil de la noi va câştiga Elisabeth Concert sau Ceaikovski Festival sau Paganini Festival, şi va apărea pe CNN, e greu de crezut că presa românească va evita subiectul. Ar fi o aberaţie monumentală!
Pe când un nou megaspectacol marca Damian Drăghici?
Când am făcut muzică, am făcut doar muzică şi m-am dăruit sută la sută. Am dat din mine tot ce-am avut mai bun la momentul respectiv. Acum, când vreau să fac Academia, mă dăruiesc un an, doi, trei cinci, cât o fi nevoie, acestui proiect şi apoi mă voi mai gândi la revenirea pe scenă. Nu vreau să pară aiurea, să mă bat cu pumnii-n piept ce bun român sunt eu, dar vreau să aduc cu orice preţ înapoi în România acea platformă pe care o aveam în muzică clasică în anii ’80-’90. Am fost respectati pe plan mondial decenii la rând şi îmi doresc să ajungem din nou pe acelaşi palier, să fim din nou respectaţi.
