Trei răniţi în explozia de la Petromidia Zona este acum sigură, iar mâine (luni, n.r.) vom putea continua ancheta. … În această seară, conducerea KazMunai Gas se va reuni pentru o anchetă internă", potrivit inspectorului-şef adjunct pe probleme de securitate în muncă în cadrul ITM Constanţa, Marian Becheanu. Score: 0,28
La furat cu cagulă pe faţă şi mănuşi chirurgicale Suspectul n-a vrut să le spună anchetatorilor ce anume a vrut să fure de la acea firmă privată. … Anchetatorii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a hunedoreanului. Score: 0,27
Încăierare cu săbii, furci şi pistoale între ţigani, la Timişoara Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă acum să stabilească vinovaţii. Score: 0,27
Poliţia nu mai are bani pentru a plăti informatorii Până acum cei care ofereau informaţii, şi îi ajutau pe politişti în derularea anchetelor primeau în schimb recompense în bani, sucuri şi ţigări. … Inspectoratul de politie Constanţa a beneficiat pînă acum de un fond pentru cei care îi ajută pe oamenii legii în anchete. Score: 0,28
Pocora: S-a trezit Sfânta Elena să le apere pe femeile din România Deputatul PNL Ancuţa Cristina Pocora a ironizat-o pe Elena Udrea care a anunţat că PDL va susţine votarea Legii pensiilor în varianta cerută de preşedinte. Score: 0,28
Un weekend cu muzică, mişcare şi culoare Scenografia este concepută de Anca Răduţă, coregrafia, Florin Fieroiu. … Din distribuţie: Gabriela Popescu, Marius Florea Vizante, Alexandra Velniciuc, Raluca Ghervan, Ioana Ancea, Zory David. Score: 0,28
Cristian Adomniţei: Reacţii parlamentare Fara ca in acel moment sa fi existat vreo majoritate clara a PDL pentru a-si trece hotararile in Parlament ci, dimpotriva, am fost noi la cateva voturi sa trecem comisia de ancheta la adresa dnei. Score: 0,27
Toxiinfecţie alimentară la zece elevi care au mâncat „Corn şi lapte” O echipă de inspectori a direcţiei a plecat deja spre Piatra pentru a ancheta cazul, iar dacă situaţia o va impune copiii vor fi aduşi la spital. Score: 0,27
Câteva zeci de sindicalişti pichetează sediul central al PDL Totodată, ei au poze cu mai mulţi parlamentari printre care Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu, Teodor Paleologu, Cristian Diaconescu, Vasile Blaga, Cătălin Croitoru, Sulfina Barbu, Anca Boagiu, însoţite de mai multe texte: "Ei ne-au adus în sărăcie", & Score: 0,28
Agresorul elevului înjunghiat mortal la Craiova a recunoscut fapta – Romel Dan Voicu) a avut o atitudine cooperantă şi a recunoscut şi a regretat fapta, indicând, totodată, locul unde a aruncat apoi arma crimei, un cuţit obişnuit, găsit ulterior de către anchetatori în municipiul Craiova. Score: 0,27
Aniversarea lui Putin, salutată cu o rachetă intercontinentală şi un calendar sexy Investigatorii ruşi au prelungit ancheta şi au publicat, miercuri, un raport despre descoperirea atelierului în care a fost fabricată arma crimei. Score: 0,27
Pilotul preşedintelui Kaczynski nu a primit un indiciu esenţial Este ca şi cum turnul de control aerian ar fi spus: «puteţi ateriza dacă vreţi, dar dacă nu vreţi, nu aterizaţi»", a afirmat maiorul din Smolensk, Aleksandr Koroncik, care conduce o anchetă privind catastrofa aeriană. Score: 0,27
Ilie Năstase, verificat de CNCD Ancheta CNCD va fi instrumentată în maximum 90 de zile şi, conform procedurii, Năstase ar urma să fie citat pentru a fi audiat de membrii forului. Score: 0,27
Doi elevi din Craiova au fost înjunghiaţi. Unul a murit Primele informaţii furnizate de anchetatori arată că este vorba despre un conflict spontan izbucnit între două grupuri de tineri, iar atacatorul este un fost coleg de liceu al victimelor. Score: 0,27
Motivarea eliberării lui Vîntu: nu este pericol public Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, condus de Viorica Costiniu, a motivat decizia de cercetare în libertate a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul lui Nicoale Popa, prin faptul că acesta nu a încercat să îngreuneze ancheta în ultimele luni. Score: 0,28
Bogdan Marinescu, urmărit penal în cazul incendiului de la Giuleşti Anchetatorii au stabilit că Bogdan Marinescu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Score: 0,27
Sucursala unei bănci din Cluj-Napoca a fost spartă Poliţia a închis banca şi a declanşat o anchetă. Score: 0,27
Fost director al Petromservice, reţinut de DIICOT Una dintre acuzaţiile din dosar este legată de firma Serapis, condusă de soţia omului de afaceri, firmă profilată pe servicii de curăţenie, care, potrivit anchetatorilor, ar fi executat lucrări de dezinsecţie la Petrom şi Petromservice, la preţuri supraevaluate. Score: 0,27
Procurorii George Bălan şi Elisabeta Drăguţ au mape profesionale cu probleme Reamintim că George Bălan a condus echipa de procurori care a anchetat cazul MISA şi faptul că, la vremea aceea, a fost acuzat de comiterea a numeroase abuzuri în desfăşurarea investigaţiei. Score: 0,27
O filă din rezistenţa basarabeană Cea mai mare zarvă a fost făcută când în unul dintre carnetele tinerei poete anchetatorii aveau să depisteze „poezii cu caracter naţionalist": „ … Anchetatorul: – … Ancheta a durat cinci luni. Score: 0,27
Dosarul lui Dorin Tudoran (III). Arhivele despre răzvrătirea profesională E de aşteptat ca relaţia dintre urmăriţii sau colaboratorii Securităţii să fi evoluat în mai toate cazurile; situaţiile banale sunt datorate fie oboselii adunate de cei supuşi anchetelor, fie schimbării ofiţerilor care se ocupau de caz. Score: 0,26
Întâmplări din preistorie Filmat în Ucraina, Bulgaria şi pe ţărmurile Mediteranei, filmul, inspirat de un roman semnat de Marc Klapczynski, "Ao, l'homme ancient", urmăreşte drumul acestei populaţii primitive, eliberată de retragerea gheţurilor, din centrul Europei către Sud. Score: 0,27
Imaginile cu soldaţi israelieni îngreunează procesul de pace În aceeaşi zi, presa relata despre deschiderea unei anchete în cazul a doi soldaţi israelieni filmati in timp ce foloseau drept scut un copil palestinian de nouă ani atunci când controlau persoane bănuite de a fi terorişti kamikaze. Score: 0,27
Încă o plângere penală pentru Roberta Anastase Aş vrea să semnalez şi faptul că la votul pentru constituirea comisiei de anchetă privind fraudarea votului la Legea pensiilor, cu toate că noi, cei din Opoziţie, eram 116 în sală şi am votat toţi, câtorva colegi de la PSD nu li s-a luat în considerare votul electronic. Score: 0,27
Frica de atentate va umple buzunarele serviciilor secrete Surse din serviciile secrete europene au rezerve faţă de modul în care a fost prezentata posibilitatea comiterii unor atentate teroriste în Europa, pornind de la declaratiile date de un presupus terorist de orgine germană anchetatorilor săi americani din Afganistan, scrie „The Guardian". Score: 0,27