Ai căutat: Iliescu
Băsescu – Iliescu 28-24 După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în România, 70 de generali au primit cea de a patra stea, adică cel mai înalt grad militar pe timp de pace. … Fostul preşedinte Ion Iliescu a înaintat la gradul de general cu patru stele un număr de 24 de generali.
Score: 0,80
Ion Iliescu a vorbit în faţa social-democraţilor din Bucureşti despre momentele în care Mircea Geoană a greşit fundamental în relaţia cu partidul. … I-a mulţumit că a scăpat ţara de un cancer, adică de Iliescu şi de FSN. … Eu ştiu de ce a zis asta, de unde venea presiunea şi toţi peremistii l-au votat pe Băsescu", spune Iliescu.
Score: 0,79
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sămbătă, că el consideră "capitolul Geoană" încheiat şi că s-ar mira ca membri PSD să îl urmeze pe acesta, deşi Mircea Geoană "îşi face iluzii" că va merge lumea după el, potrivit mediafax.ro. … Nici nu vreau să-l mai comentez", a declarat Iliescu.
Score: 0,72