Ai căutat: Lumea
De pe 1 până pe 24 decembrie, copiii vor descoperi în fiecare zi câte o poveste sau o legendă celebră în lumea întreagă. … Acesta este secretul succesului extraordinar al autorului ale cărui cărţi s-au vândut în peste 135.000.000 în lumea întreagă”, scria Dana Goodyear în “The New Yorker”. “
Score: 0,31
Chiar dacă, în Bucureşti, oferta de spectacole teatrale este foarte diversă, lumea e din ce în ce mai grăbită şi mai cinică. … Coregrafia spectacolului, pentru că toată lumea cântă şi dansează, e semnată de Roxana Colceag, deja o prietenă apropiată a teatrului, care ştie să pună în valoare toate calităţile actorilor noştri”. “
Score: 0,28
Toată lumea se poate recunoaşte în aceste sentimente”, explica comisarul expoziţiei, Beatrice Avazi. … La 41 de ani, Diego Rivera era un muralist cunoscut în lumea întreagă. … Susţinut de Frida, Diego a ridicat o arhitectură total megalomanică, într-un mausoleu pe câteva etaje care să evoce lumea morţilor, a viilor şi a zeilor.
Score: 0,29
un ansamblu inedit în lumea muzicală românească – vă invită, în aşteptarea sărbătorilor de iarnă, la un frumos concert de colinde. … Este invitaţia de a vedea lumea prin ochii copilului care am fost cândva”, mărturisea Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, despre partitura pe care o va dirija.
Score: 0,29
O clasare în zona locurilor 5-8 ar mulţumi pe toată lumea. … Australia şi Tunisia sunt echipe clar de bătut, Cehia nu a cam fost niciodată în lumea bună la nivel de handbal feminin, deci, am avea într-un fel asigurat locul 3 în grupă, care ne-ar arunca în optimi în braţele Spaniei sau ale misterioasei Polonii.
Score: 0,28
O seară în care farsele se ţin lanţ, un spectacol vesel despre lumea tristă a cursei pentru banul care face şi desface totul. … Încântaţi, ei vor povesti, la rândul lor, tuturor celor care îi ascultă, minunatele întâmplări pe care le-au urmărit cu ochii minţii, alături de micuţul Richard Wagner şi lumea sa muzicală.
Score: 0,84
“Pisici mari şi mici” Intră în lumea misterioasă a pisicilor cu această carte extraordinară ce conţine peste 100 de articole deosebit de interesante, însoţite de imagini şi jocuri ce testează cunoştinţele celor mici. … În mitul despre Orfeu şi Euridice, Orfeu coboară în lumea subpământeană pentru a o salva pe Euridice.
Score: 0,30