Invitaţie la lectură

“Crăciunul regal”, la Ateneu, un volum în colecţia “Cărţi Regale”

“Crăciunul regal” vă invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale. În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.

Miercuri, 11 decembrie, de la ora 17.00, „Curtea Veche Publishing” vă invită la o lansare de Gală alături de membrii Familiei Regale. AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor lansa volumul “Crăciunul regal”, o carte-bijuterie despre cea mai personală sărbătoare a oricărei familii: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani. Evenimentul va avea loc în prezenţa autorilor în foaierul Ateneului Român, iar intrarea va fi liberă.

Volumul “Crăciunul regal” de AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României completează armonios colecţia de cărţi regale ce apare începând cu anul 2011 la “Curtea Veche Publishing”, oferind publicului volume despre evenimentele publice şi momentele mai puţin cunoscute care se petrec în mijlocul Familiei Regale a României.

Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti, la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale. Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reşedinţele Bramshill şi Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia şi Villa Serena de la Versoix, Elveţia, şi Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenţa, Italia), precum şi sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv. Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre, petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărţii cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai din anul 2001 încoace.

“24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului”

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, iar cei mici aşteaptă deja vacanţa şi pe Moş Crăciun, în luna decembrie Curtea Veche Publishing vă oferă “24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului. Poveşti celebre istorisite de Anne Lano”. De pe 1 până pe 24 decembrie, copiii vor descoperi în fiecare zi câte o poveste sau o legendă celebră în lumea întreagă. “24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului“ este o carte magică în care sunt adunate marile basme din folclorul internaţional, dar şi celebrele poveşti ale lui Hans Christian Andersen, Charles Dickens sau ale Fraţilor Grimm, însoţite de ilustraţii vii şi strălucitoare.

Cartea poate juca rolul unui calendar magic cu poveşti, cu ajutorul căruia copiii pot număra zilele rămase până la Ajunul Crăciunului. Răsfoind-o, micii cititori vor descoperi cum a apărut legenda primului brad de Crăciun, cu ce se ocupă spiriduşii sau care este legenda Sfântului Nicolae. Copiii pot afla ce hotărâre a luat cântăreţul din Hamelin, la cine au ajuns saboţii fermecaţi ai lui Moş Crăciun sau destinul pe care l-a avut Ochi de Stea. Cum petrec trolii sărbătoarea de Crăciun, ce daruri au adus magii şi ce anume spun clopotele când bat?

Între copertele cărţii ne putem întâlni cu personaje de neuitat, cum ar fi bătrânul Scrooge, Spărgătorul de Nuci, Fetiţa cu chibrituri, Cântăreţul din Hamelin, Kaştanka, cei trei Magi ori Sfântul Nicolae. Cartea “24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului“ oferă 24 de poveşti minunate din folclorul internaţional, inspirate de vechi legende sau de mari scriitori, precum Hans Christian Andersen, Fraţii Grimm, Louisa May Alcott, Charles Dickens şi A.P. Cehov. Iar la finalul cărţii veţi găsi cea mai frumoasă poveste, de citit în Ajunul Crăciunului: legenda naşterii lui Iisus.

Cartea completează armonios colecţia de cărţi pentru copii a Editurii “Curtea Veche”, care conţine cărţi ilustrate şi de colorat pentru cei mici (“Crăciunul cu Norocel”, seria “Mandale magice”), cărţi scrise de autori autohtoni (“Închide ochii! Povestea seminţei” de Dumitru Radu Popa sau “Aventurile lui Riki” de Ana Maria Florea), poveşti internaţionale clasice (“Poveşti clasice pentru copii”, ”50 de poveşti de adormit copiii”) şi îndrăgita colecţie “Cărţile copilăriei”, care conţine repovestiri ale marilor opere clasice, redate pe înţelesul copiilor între 8 şi 14 ani (“Peter Pan”, “Marile speranţe”, “Black Beauty”, “Cei trei muschetari” etc.). Mai mult, editura oferă şi cărţi utile pentru dezvoltarea frumoasă a copiilor, precum “Ce se întâmplă cu mine?”, “Eşti mai inteligent decât crezi. Un ghid al inteligenţelor multiple, pentru copii” sau “Ce să faci când eşti speriat & îngrijorat”.

“Brida”

“În centrul Dublinului există o librărie specializată în tratate de ocultism mai avansate. Este o librărie care niciodată nu şi-a făcut publicitate în ziare sau reviste, cei interesaţi ajung acolo doar la recomandarea altora, iar librarul este bucuros că are o clientelă selectă şi specializată. Şi totuşi, librăria era mereu plină. După ce auzise multe despre ea, Brida reuşi în sfârşit să facă rost de adresă de la profesorul ce ţinea cursul de călătorii astrale. A mers acolo într-o după amiază, după serviciu, şi a rămas încântată de acel loc.

De atunci, ori de câte ori putea, mergea să se uite la cărţi – doar să se uite, pentru că toate erau importante şi foarte scumpe. Obişnuia să le răsfoiască una câte una, acordând atenţie desenelor şi simbolurilor din anumite volume, simţind intuitiv vibraţia tuturor acelor cunoştinţe acumulate.

În afară de cărţi, Brida mai avea un motiv important pentru a frecventa acel loc: îi observa pe cei care veneau acolo. Câteodată se prefăcea că răsfoieşte tratate de alchimie respectabile, însă era atentă la oamenii care intrau, bărbaţi şi femei – ştiau ce-şi doresc şi mergeau mereu la raftul potrivit. Unii păreau înţelepţi şi capabili să trezească forţa şi puterea pe care muritorii de rând nu le cunosc. Alţii păreau doar cuprinşi de disperare, încercând parcă să descopere din nou răspunsuri pe care le uitaseră de mult – şi fără de care viaţa nu mai avea sens”.

Citiţi această poveste emoţionanată despre iubire, mister şi curaj, prima carte scrisă de Paulo Coelho după “Alchimistul”.

Brida este o tânără care crede că există o punte între vizibil şi invizibil. În căutările ei întâlneşte un înţelept care o învaţă să-şi înfrângă termerile şi o femeie care o învaţă să danseze ascultând muzica tainică a lumii. Amândoi văd că ea are un Dar, însă ştiu că acest dar capătă valoare numai dacă Brida ajunge să-l descopere de una singură.

“Marele talent al lui Coelho pare a fi uşurinţa cu care se adresează tuturor în acelaşi timp. El este un dascăl indulgent şi totodată plin de empatie. Acesta este secretul succesului extraordinar al autorului ale cărui cărţi s-au vândut în peste 135.000.000 în lumea întreagă”, scria Dana Goodyear în “The New Yorker”.

“Povestea lui Jun Do”

Lumea ascunsă a Coreei de Nord este remarcabil descrisă într-un thriller semnat de Adam Johnson, premiat cu Pulitzer 2013

“The Washington Post” comenta: „Un mare roman poate transforma improbabilul lucrurilor în palpabilitatea ficţiunii. În asta stă geniul lui Adam Johnson, care, în romanul său, se inspiră dintr-un obiect din papier-maché, Coreea de Nord, şi-l transformă într-un loc real, ce rămâne în memoria cititorilor”.

Pak Jun Do are un tată autoritar, director al unui orfelinat în Coreea de Nord. Pe măsura ce creşte printre orfanii nevoiţi să muncească pentru supravieţuire, Jun Do îşi arată loialitatea faţă de conducătorii poporului şi ascuţimea instinctelor.

Din postura lui de „cetăţean umil al celei mai mari naţiuni între naţiuni”, micul ambiţios urcă în ierarhie; devine soldat, folosit pentru lupta în întunericul tunelelor, apoi un soi de răpitor profesionist, specializat în dispariţia japonezilor de pe plaje; înclinaţia lui spre limbi străine îl propulsează spre meseria de transmisionist, cu misiunea de a intercepta mesajele americanilor. Trece prin tot felul de momente atroce şi vede lucruri terifiante.

Cu vremea, scopul supravieţuirii e lăsat în urmă şi tânărul Jun Do ajunge pe tărâmul detestat, America, cu o misiune de care atârnă viitorul său: va urma fie un drum luminos, alături de elita măreţului stat, fie dispariţia într-o mină din care nimeni nu s-a mai întors.

Aceasta este “Povestea lui Jun Do”, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiata cu “Pulitzer 2013”. Romanul a apărut recent în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, traducere din limba engleza şi note de Mihaela Negrilă.

„Un thriller plin de semnificaţii politice despre lumea ascunsă a Coreei de Nord, cu toată mizeria, violenţa şi, când nimeni nu se mai aşteapta, cu iubirile ei ce înfruntă orice absurditate impusă de apropierea conducătorului iubit”, scria cronicarul de la “Pittsburgh Post-Gazette”.

„Povestea lui Jun Do performează un număr de vrăjitorie neobişnuit: ia o realitate pură şi dură, în toata lipsa ei de raţiune, şi o umanizează, transformând-o în ficţiune credibilă”, aprecia Zadie Smith.

Adam Johnson este licenţiat în jurnalism la “Arizona State University” şi a urmat studii postuniversitare la “McNeese State University” şi la “Florida State University”. În prezent predă cursuri de creative writing la “Stanford University”, ca profesor invitat. În 2002 a fost ales de Amazon.com cel mai bun scriitor debutant al anului. În 2010 a câştigat Premiul “Gina Berriault”, iar trei ani mai târziu, Premiul “Pulitzer” pentru romanul “Povestea lui Jun Do”, acelaşi roman aducându-i şi “Dayton Literary Peace Prize”.

“Cutia cu maimuţe. Jurnal”

Miercuri, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti va avea loc lansarea celui mai nou volum semnat de jurnalistul şi scriitorul Răsvan Popescu, “Cutia cu maimuţe. Jurnal”, apărut în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autor: Stelian Tănase şi Ovidiu Şimonca.

Amfitrion: Virgil Ştefan Niţulescu.

Alcătuit din însemnări, comentarii, reflecţii ordonate cronologic pe marginea evenimentelor din viaţa politică românească şi din viaţa personală a autorului, “Cutia cu maimuţe” este un jurnal inedit al agitaţilor ani 2010-2013. Rememorare şi consemnare, confesiune şi analiză, fragmentele se integrează într-un ansamblu coerent, o imagine caleidoscopică a României ultimilor ani şi a unui destin individual pe care încercările nu l-au ocolit. Tema se reliefează limpede: teama de irosire într-o societate care, orice ar face, nu poate ieşi din marasm.

Răsvan Popescu (n. 31 mai 1962) este jurnalist, scenarist de film şi scriitor. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai“ din Bucureşti, apoi Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti. După Revoluţia din 1989 se orientează spre jurnalism şi este, rând pe rând, publicist comentator la săptămânalul “Expres” (1990 1992), corespondent al “Radio BBC” (1992 1996) şi redactor-şef la Televiziunea Română (1997-1998). Este secretar de stat, şef al Departamentului de Informaţii Publice şi purtător de cuvânt al guvernului în anii 1998-1999, apoi, în 1999-2000, consilier de stat şi purtător de cuvânt al preşedintelui Emil Constantinescu. Membru al CNA din 2000, este preşedinte al acestui organism în perioada 2007-2012.

Volume publicate: “Subomul” (povestiri, 1991), “Omul cu cioc şi gheare” (1994), “Prea tîrziu” (1996), “Război în bucătărie” (1998), “Purtătorul de cuvînt” (jurnal, 2002), “Femeia visurilor” (2004), “Nişte ciori vopsite-n roşu” (publicistică, 2006).

Scenarii de film: “Prea tîrziu” (1996; regia Lucian Pintilie, film selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes 1996), “Terminus paradis” (1998, coscenarist Radu Aldulescu; filmul, în regia lui Lucian Pintilie, a obţinut Marele premiu al juriului la Festivalul Internaţional de la Veneţia 1998), “Faimosul paparazzo” (1999, regia Nicolae Mărgineanu), “Război în bucătărie” (2001, regia Marius Barna), “Noro” (2003, un film de Radu Gabrea), “Femeia visurilor” (2005; filmul, în regia lui Dan Piţa, a primit premiile UCIN pe 2005 pentru imagine şi montaj), “Ceva bun de la viaţă” (2011; regia Dan Piţa, Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Avanca, premiile UCIN pe 2011 pentru imagine şi Tînăra Speranţă).

“Planul D”

Berlinul de Est 2011: reîntregirea Germaniei nu s-a mai întâmplat, Egon Krenz e de 22 de ani la putere, iar RDG-ul e aproape de faliment.

Capitala, un oraş murdar, împuţit de milioanele de motoare pe ulei ale urmaşului Trabatului – Phobos. Ultima şansă a socialismului: negocieri economice cu RFG şi cancerul federal al acestuia, Oskar Lafontaine.

Însă, chiar înainte de acest eveniment, un fost consilier al lui Krenz este găsit mort şi totul indică faptul că ucigaşii ar fi din rândul STASI. Iar când începe şi revista “Spiegel” să relateze despre caz, e limpede, dacă nu este dovedită nevinovăţia STASI, RDG e terminată definitiv.

Într-un Berlin de Est cenuşiu şi degradat, Martin Wegener, de la Volkspolizei, şi colegul său vest-german Richard Brendel pornesc o cursă contra cronometru pentru depistarea ucigaşilor şi descoperă de ce dezvoltarea RDG a trebuit să aibă un asemenea rezultat catastrofal. Autorul volumului, Simon Urban, care a studiat germanistica la München şi a fost distins cu numeroase premii prestigioase, îl face pe cititor să-şi imagineze o lume în care Zidul Berlinului n-a căzut niciodată.

O scenă care poate părea grotească, respingătoare sau chiar blasfematoare în Republica Democrată Germană şi în Republica Federală Germană deopotrivă: “Marx soarbe coca-cola printr-un pai în dungi albe şi roşii. Închide ochii savurând şi îi oferă lui Engels o gură de suc. Engels ia sticla de cola şi în oferă lui Marx, în schimb, jumătate din hamburgerul lui Royal. Brânza Chedar de culoare galbenă-oranj se topeşte pe carnea fierbinte. Sosul se prelinge în jos, ceapa trosneşte între dinţi, crocantă, Marx îşi linge degetele fericit. O scenă care surprinde ceea ce desparte cele două jumătăţi germane: clişeele noastre despre două sisteme aflate în concurenţă, ale căror antagonisme au dictat mersul lumii în ultimii 100 de ani şi care au fost privite mereu drept concurente neîmpăcate întru cucerirea maselor avide de ideologii, ca derivate pământeşti ale cerului şi ale iadului, în funcţie de punctul de vedere al celeilalte tabere politice. Deşi comunismul de bună credinţă şi-a eliberat certificatul de deces, odată cu eroziunea Uniunii Sovietice din anii ‘90 ai secolului al XX-lea, deşi, după criza financiară globală, capitalismul sălbatec stă în pragul unui colaps letal, modul nostru de privire a dualismului dogmatic nu s-a schimbat deloc. Economia de piaţă şi socialismul constituie în continuare teza şi antiteza, a căror sinteză nu este nimeni pregătit s-o gândească. Marx şi Engels să nu aibă voie să mănânce hamburger Royal până la sfârşitul zilelor lor”. De parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic…

“Iubita mea, Sputnik”

Acest volum te cucereşte de la primele rânduri. Niciodată Murakami parcă nu a scris ceva mai emoţionant. “O poveste plină de durere, dar şi de farmec, despre puterea şi chinurile dragostei”, nota cronicarul de la “The Baltimore Sun”. Iar cel de la “The Capital Times” comenta: “Geniul lui Murakami îl constituie abilitatea de a crea o lume absolut normală şi credibilă în care, brusc, aşa cum se întâmplă într-un vis, adaugă câteva detalii supranaturale zdruncinând-o din temelii”.

“Într-o primăvară, la vârsta de 22 de ani, Sumire s-a îndrăgostit pentru prima oară în viaţă. A fost o dragoste copleşitoare, ca o tornadă ce se năpusteşte peste o câmpie întinsă, trântind la pământ tot ce îi iese în cale, luând pe sus obiecte, distrugându-le, lăsându-le praf şi pulbere. Fără să slăbească o clipă, tornada străbate apoi oceanul, pustieşte fără milă Angkor Wat, arde pădurile Indiei şi toţi tigrii lor, se transformă într-o furtună de nisip în deşerturile Persiei şi îngroapă o fortăreaţă exotică sub o mare de nisip. O dragoste monumentală. Persoana de care se îndrăgostise era cu 17 ani mai în vârstă ca ea şi era căsătorită. Mai mult decât atât, era femeie. Aici a început totul şi aici s-a sfârşit totul. Sau aproape totul. Femeia de care se îndrăgostise Sumire se numea Miu. Toată lumea o striga aşa. Era de origine coreeană, însă nu ştiuse deloc să vorbească limba maternă până la 20 de ani când se apucase s-o înveţe. Se născuse şi crescuse în Japonia şi pentru că studiase muzica în Franţa vorbea fluent, pe lângă japoneză, franceza şi engleza. Era întotdeauna îmbrăcată rafinat, purta nonşalant accesorii mici şi scumpe şi conducea un Jaguar albastru închis, cu 12 cilindri.

Când a întâlnit-o pentru prima dată pe Miu, Sumire i-a vorbit despre romanele lui Jack Kerouac. Se oprise asupra citatului următor, «măcar o dată în viaţă, fiecare om trebuie să se retragă în sălbăticie, pentru a avea experienţa singurătăţii sănătoase sau chiar plictisitoare, pentru a descoperi că depinde numai de el însuşi, pentru a-şi găsi astfel ascunsa putere lăuntrică»”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.