Ai căutat: Mamaia
Radu Mazăre, prezent la eveniment pentru a încuraja echipa ce reprezintă staţiunea Mamaia, a fost prezentat de organizatori ca o adevărată vedetă. … Reprezentanţii cluburilor de la noi spun că anvergura evenimentului arată cât de departe a ajuns staţiunea Mamaia. … Mă refer la zona de la intrarea în Mamaia până la Năvodari.
Score: 1,42
Festivalul Naţional de Folclor sau „Mamaia folclorică” se desfăşoară tot la Teatrul de Vară de la Soveja, cartierul de graniţă dintre Constanţa şi Mamaia, în serile de 29, 30 şi 31 august. … Astfel , câştigătorul Trofeului Mamaia, va obţine un cec de 5.000 de euro; locul 1 – 1.500 euro, locul 2 – 1.000 euro, locul 3 – 500 euro.
Score: 0,86
Până la ediţia din acest an, între 2002 şi 2011 festivalul de la Mamaia a avut 33 de laureaţi la secţiunea de interpretare. … La șapte ediţii din zece, premiul suprem, Trofeul Mamaia a fost adjudecat de premiantul secţiunii interpretare. … La Mamaia el nu a venit ca un debutant 100%, el fiind activ încă de la jumătatea anilor 90.
Score: 1,54
Maestrul Horia MOCULESCU, din nou pe scena de la Mamaia / Foto:Cristian OPREA ”Te aștept, săută-mă”, piesa lui Dan Petru Dumitriu, pe versurile lui George Popovici, interpretată foarte bine de Irina Ionescu, are multe șanse să se califice în finală. … În 2004, trupa a obţinut Trofeul Mamaia cu piesa „Unde eşti?”.
Score: 0,91
Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2012 va avea loc în perioada 23 – 26 august 2012la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa. … <p>Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2012 va avea loc în perioada <strong>23 – 26 august 2012 </strong> la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa.
Score: 1,30
Not found: mamaia
Score: 0,47
Caravana “Gaudeamus” ajunge la mare Târgul Gaudeamus Mamaia ajunge la a IV-a ediţie Între 11 şi 15 august, Radio România vă invită la o călătorie de neuitat pe o mare de cărţi la Târgul “Gaudeamus”, Mamaia, ediţia a IV-a. … Cărţile donate la Târgul “Gaudeamus Mamaia” vor ajunge în biblioteci rurale din regiunea Dobrogea.
Score: 0,29