Ce facem cu îndemnurile Regelui? Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989. Score: 0,25
Qatarul recunoaşte că a trimis sute de militari în Libia, pentru a-l înlătura pe Gaddafi Am funcţionat ca o curea de trasmisie între rebeli şi forţele aeriene NATO", a declarat comandantul armatei qatariote. Score: 0,26
Fiul lui Gaddafi vrea să se predea direct Tribunalului Penal de la Haga Saif al-Islam a declarat recent unei televiziuni siriene că este gata să răzbune moartea tatălui sau şi a celor 90.000 de libieni, care, potrivit lui, au murit în urma războiului civil şi a intervenţiei NATO în Libia. Score: 0,25
Presa italiană – omagii pentru Regele Mihai, palme pentru Băsescu Asta s-a întâmplat ieri la Bucureşti, capitala unei ţări care azi e membră UE şi NATO şi care într-un fel haotic şi dinamic pare a se fi întors la ceea ce era odată «Parisul Balcanilor», chiar în timpul domniei lui Mihai I al României. Score: 0,25
Familia lui Gaddafi vrea să depună plângere împotriva NATO Familia lui Muammar Gaddafi vrea să depună plângere împotriva NATO, la Curtea Penală Internaţională (CPI), pentru crime de război, relatează AFP, potrivit antena3.ro. … Plângerea va viza organele NATO, care au decis condiţiile intervenţiei din Libia. Score: 0,68
Libienii cer menţinerea forţelor NATO până la sfârşitul anului Preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie libian (CNT), Mustapha Abdeljalil, a cerut miercuri NATO să menţină forţele din Libia "cel puţin până la sfârşitul anului". & Score: 0,68
De ce nu l-am instaurat pe Rege Este vorba de integrarea României în NATO, în momentul în care nu îndeplineam condiţiile necesare aderării. Score: 0,25
Pentagon: NATO îşi va continua misiunea în Libia Deşi dictatorul Muammar Gaddafi a fost ucis, iar noile autorităţi au proclamat eliberarea ţării, NATO ar putea să-şi mai contiue operaţiunile din Libia, a declarat şeful Pentagonului, Leon Panetta, citat de CNN. Score: 0,69
Fiul lui Gaddafi se află în drum spre Niger şi promite răzbunare Franţa a fost tara care a dat tonul intervenţiei NATO în Libia. Score: 0,25
Regele Mihai: „România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii” Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989. Score: 0,25
Fidel Castro condamnă asasinarea lui Muammar Kadhafi şi acţiunea de genocid a NATO Liderul cubanez Fidel Castro a calificat luni drept "asasinat" moartea fostului lider libian Maummar Kadhafi şi a denunţat acţiunea de "genocid" a NATO, care reprezintă, în opinia sa, "instrumentul de reprimare cel mai perfid" din istorie, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. Score: 0,68
SONIMPEX SERV COM primește titlul de „Furnizor al Casei Regale” Compania SONIMPEX SERV COM este detinatoare a certificatului de "cod NATO de agent economic". Score: 0,25
Testamentul lui Gaddafi: „Să se ştie că ne-am fi putut vinde cauza în schimbul unei vieţi sigure şi stabile” Potrivit mai multor versiuni, el a fost capturat în timp ce se ascundea într-un canal, după un raid al NATO împotriva convoiului său. Score: 0,25
Ultimele clipe ale lui Gaddafi: „A fost un masacru oribil. Săracul ţipa ca un porc” Potrivit publicaţiei germane Der Spiegel, spionajul german ştia de mai multe săptămâni locul în care se ascundea Gaddafi, însă oficialii neagă că ar fi transmis aceste informaţii către NATO. … Germania a refuzat să se implice oficial în misiunea NATO în Libia. Score: 0,26
Ultimele momente de viaţă ale lui Gaddafi, povestite de comandantul rebelilor Misiunea NATO se încheie în Libia la 31 octombrie. Score: 0,25
Modificarea Constituţiei, regionalizarea şi comasarea alegerilor, respinse de PSD printr-o rezoluţie CN al PSD reafirmă categoric angajamentul său ferm de a construi instituţiile statului ''în deplin acord cu principiile consensului transpartinic, al interesului naţional şi al legitimităţii democratice'' la care a aderat strict în perioada candidaturii României la UE şi NATO. Score: 0,25
Familia lui Gaddafi cere rămăşiţele pământeşti ale fostului dictator şi ale fiului său "Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, rezultă că martirii au fost executaţi de agenţi ai NATO", a adăugat aceasta. Score: 0,26
Războiul din Libia ia sfârşit după şapte luni de bombardamente De la începutul intervenţiei, condusă de la o bază NATO din apropiere de Neapole (Italia), aparatele (avioane, elicoptere şi avioane fără pilot) Alianţei au efectuat peste 9.600 de misiuni "ofensive" dintr-un total de peste 26.000. Score: 0,78
Ministru francez: Libia ne datorează mult Franţa a fost prima ţară NATO care a trimis avioanele de luptă supra Libiei, în cadrul misiunii cu caracter umanitar desfăşurată cu aprobarea Consiliului de Securitate ONU. Score: 0,26
De la primele zile la putere, la ultimele ore ale lui Kadhafi După declanşarea intervenţiei NATO asupra Libiei – martie, a.c.- el i-a calificat „şobolani" şi a prezis că va învinge fără drept de apel. … N-a fost să fie aşa, iar rebelii sprijiniţi de NATO au cucerit oraş cu oraş libian. Score: 0,26
Gaddafi a fost ucis de „şobolani”. Cel mai căutat om, răpus de mâna insurgenţilor pe care îi ura de moarte Conform săptămânalului german Der Spiegel, convoiul lui Gaddafi ar fi încercat să părăsească oraşul, însă ar fi fost atacat de avioane NATO, consemnează România Liberă. Score: 0,25
Gaddafi a murit în urma unei răni la cap În următoarele ore se aşteaptă ca oficialii NATO să declare sfârşitul bombardamentului împotriva Libiei. … Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că "moartea colonelului Gaddafi este începutul unei noi perioade pentru libieni. Score: 0,26
Gaddafi. De la Che Guevara al Africii la tiranie Un nou regim pentru liniştea Occidentului La putere de peste 40 de ani, Muammar Gaddafi nu a putut face faţă "primăverii arabe", reîmpărţirii influenţei în Africa între Occident şi China şi unei intervenţii umanitare a NATO. Score: 0,25
La Mulţi Ani, Majestate! Laureaţii anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, Lordul Robertson, fost secretar general al NATO, Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA, maestrul Vladimir Ashkenazy şi regizorul Miloš Forman. Score: 0,25
Şeful SRI ar vrea o Direcţie a VI-a a Securităţii mai europeană Chiar astăzi, un adjunct al meu semnează la NATO un protocol de cooperare pe apărare cibernetică, aceste lucruri nu sunt prevăzute în vechea legislaţie. Score: 0,25
„Faust” – un triumf în inima Europei La eveniment au participat, de asemenea, 600 de ambasadori UE, secretari de stat, şefi de cabinet, reprezentanţi NATO, directori de centre culturale, selecţioneri pentru festivaluri, critici, jurnalişti, regizori şi actori europeni. Score: 0,25