Ai căutat: PSD
Senatorul PSD Dan Şova a explicat conjunctura şi motivele în baza cărora a promovat modificarea la legea Curţii Constituţionale. … Senatorul PSD spune că se impunea respectiva modificare pentru a împiedica un eventual abuz al actualei puteri în cazul revocării lui Mircea Geoană de la şefia Senatului.
Score: 0,77
Curtea Constituţională discută pe 29 septembrie contestaţiile depuse de PNL şi PSD privind Legea pensiilor. … PSD a depus, joi, la Curtea Constituţională, obiecţia de neconstituţionalitate în cazul Legii unitare a pensiilor, a declarat, pentru Agerpres, senatorul social-democrat Dan Şova.
Score: 0,26
Ca să se piardă urma scandalului „fraudă la vot", Traian Băsescu încearcă să ţină în viaţă aşa-zisul scandal "şantajul PSD". … .) cum ar fi să mă duc, să întreb pe Roberta Anastase: «Dă-mi probele că PSD a părăsit sala pentru bani». … De la grupul parlamentar PSD avem persoana care l-a contactat pe domnul Toader?".
Score: 0,78
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor. … Liderul PSD a susţinut că, prin promulgarea acestui act normativ, preşedintele Băsescu va legitima frauda care s-a produs în Parlament.
Score: 1,20
Preşedintele Traian Băsescu a arătat că negocierile dintre PDL şi PSD pe marginea Legii pensiilor au durat patru zile, susţinând că, dacă Guvernul va plăti banii, va solicita demisia premierului Emil Boc. … "Am câteva documente cu repartiţia banilor pentru PSD, informaţia, când au început negocierile.
Score: 1,19