Cine nu apare în stenogramele Voicu? Unde, dacă stenogramele sunt reale, ar fi putut apela la ajutorul lui Voicu. Score: 0,30
Cererile elevilor pentru achiziţia unui calculator, depuse până pe 21 aprilie Potrivit premierului Emil Boc, studenţii şi elevii cu venituri mici pot depune până pe 21 aprilie cereri pentru a primi ajutorul de 200 de euro acordat de stat la achiziţionarea unui calculator, iar de la 1 august pot fi cumpărate calculatoarele.Cererile pot fi depuse la şcoală, facultate sau la primărie. Score: 0,32
Fotosinteza, reprodusă în laborator …Universitatea Jiaotong din Shanghai, China, un grup de cercetători a reuşit să proiecteze o "frunză artificială anorganică" (AIL): un dispozitiv în care, cu ajutorul luminii solare şi al unor fotocatalizatori, apa este descompusă în elementele componente, hidrogen şi oxigen, urmând ca hidrogenul să fie folosit drept sursă de… Score: 0,31
Copil autist, olimpic la patru materii Are nevoie de ajutorul meu şi pentru a trage apa la toaletă", povesteşte mama băiatului. Score: 0,31
Grecia va primi bani de la FMI şi UE Ajutorul pus la dispoziţie Greciei va fi folosit doar dacă va fi necesar. … O sursă apropiată guvernului de la Berlin a afirmat că Merkel şi Sarkozy au ajuns la un "consens" în privinţa ajutorului financiar pentru Grecia. Score: 0,32
10.000 de dolari costă documentele false pentru New York Legăturile traficanţilor cu câţiva oficiali mexicani erau ajutorul numărul unu pentru a parcurge traseul pentru care persoanele racolate dăduseră bani grei. Score: 0,29
Ministerul Agriculturii acordă ajutoare de 25,5 milioane de euro Pentru sectorul de producţie vegetală, ajutorul este estimat între 1.500 şi 4.500 de euro. … Astfel, pentru fermele cu o suprafaţă cuprinsă între 0,33 şi 20 ha ajutorul este 1.500 de euro, pentru fermele cu suprafeţe între 21 şi 50 ha valoarea sumei acordate este de 2.500 de euro. Score: 0,39
La început a fost Grecia. Acum Portugalia are probleme Ministrul german al Economiei, Rainer Bruederle, a spus miercuri în ziarul “Passauer Neue Presse” că "ajutorul pentru Grecia ar fi un semnal greşit. Score: 0,29
PNL a votat „curat politic” în cazul lui Voicu Sigur că nu putem exprima printr-un vot rezervele noastre legate nu atât de proceduri, cât de faptul că există riscul să se facă din nou poliţie politică, cu ajutorul DNA. Score: 0,30
„Să regândim Moldova” până nu se răzgândeşte Rusia Ajutorul occidental are însă şi un preţ. Score: 0,30
Somnul în lada de cărbuni Suntem mai violenţi ca niciodată Teatrul Metropolis şi ArCuB au reluat, la începutul acestei săptămâni, spectacolul “Ajutorul” sau “Imnul”, al cărui scenariu şi regie au fost semnate de Alice Barb. … Iar ajutorul dat de autorităţi, în urma plângerilor vecinilor, pare să agraveze situaţia. Score: 0,36
Boc se apără cu jandarmii de protestele profesorilor E grav când un Premier se apără de protestele profesorilor cu ajutorul jandarmilor. Score: 0,29
Stenogramele nu provin de la Senat, fotocopiile aparţin unor profesionişti Cine a dat publicităţii documentele trebuie să dea explicaţii “Nimeni nu crede că au apărut cu ajutorul comisiei, dar, pentru a elimina orice suspiciune, vă arăt că la respectiva agenţie de presă transcripturile sunt fotocopiate impecabil înainte de a fi puse în acest dosar, care este în continuare sigilat”, a precizat Greblă. Score: 0,30
Bollywood şi Hollywood, împreună împotriva pirateriei Reprezentanţii industriei cinematografice indiene spun că este nevoie de ajutorul guvernului pentru a implementa reguli stricte pentru a preveni ca oamenii să meargă în cinematografe cu aparate de înregistrare. Score: 0,31
Păpuşile din Fabrica de pensule În felul acesta, “Madona electrică” a lui Maxy, “Café-concert” de Marcel Iancu, “Compoziţie de Mattis Teutsch şi “Dragonul” de Victor Brauner devin porţi de intrare în lumea artei, nu prin explicaţii savante, ci cu ajutorul imaginaţiei şi prin stimularea curiozităţii specifice vârstelor mici. Score: 0,29
„Roşia Montană – Panteonul istoriei neamului românesc” …fiind de peste 2.000 de ani, probabil chiar şi dacice (la suprafaţă), dar în mod cert romane, atât la suprafaţă (lucrări miniere realizate prin decrepitarea rocii cu ajutorul focului), cât şi subteran (galerii trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul). Score: 0,29
Din închisoare, cu dragoste „Eu când vreau să fluier, fluier” – cheia succesului Personal, pe lângă marea satisfacţie pe care mi-au pricinuit-o felicitările primite la Berlin pentru modul în care am reuşit să comunic sentimente, chiar fără ajutorul cuvintelor, rolul din această peliculă m-a transformat. Score: 0,29
O amplă reţea de contrabandişti, anihilată „Ucrainenii care aprovizionau reţeaua aduceau noaptea tutunul până la malul râului Tisa, cu ajutorul unor bărci pneumatice. Score: 0,30
Artistul care vinde sculpturi în lego la 10.000 de lire bucata A renunţat la vocaţia sa de avocat pentru a se dedica artei şi acum explora noi dimensiuni umane cu ajutorul pieselor lego, operele sale fiind de o complexitate greu de închipuit.Britanicul Nathan Sawaya, în vârstă de 36 de ani, a renunţat la slujba sa de avocat în… Score: 0,30
Franţa şi Germania, la cuţite din cauza Greciei Cu alte cuvinte, în spinoasa problemă a ajutorului ce ar urma să fie acordat Greciei se dispută şi un meci Franţa- Germania, care, de fapt, înseamnă o confruntare explicită între două viziuni diferite asupra Europei. Score: 0,29
250 de angajaţi ai SNLO vor fi concediaţi Angajaţii vor primi pe lângă plăţile compensatorii şi ajutorul de şomaj pe care statul îl oferă în astfel de situaţii. Score: 0,31
O navă rusească de război, în derivă în Marea Japoniei Nava de luptă antisubmarin Amiral Vinogradov a părăsit portul Vladivostok pentru a veni în ajutorul vasului”, a anunţat un responsabil al flotei ruseşti din Oceanul Pacific, fără a preciza care este cauza inundării navei. Score: 0,31
Oprescu ne scapă de gropi abia în aprilie La începutul lunii aprilie demarează un program menit să creeze un spaţiu destinat celor care-şi afirmă personalitatea artistică cu ajutorul graffiti street-art. Score: 0,30
Agricultorii pichetează marţi ministerele Agriculturii şi Finanţelor …la 5% pentru produsele agricole, garantarea creditului şi susţinerea dobânzii bancare direct de către guvern pentru accesarea proiectelor europene PNDR şi menţinerea ajutorului de stat şi pentru acest an. Score: 0,31
Tovarăşii religioşi Informat cu exactitate de această operaţiune, începută încă din vremea lui Dej – evrei în schimbul unor animale, apoi pe bani, cu ajutorul lui H. Score: 0,29
Români arestaţi la Roma Bărbatul, condamnat la zece ani de închisoare, a fost localizat cu ajutorul Interpol în Roma, şi a fost arestat după o operaţiune de amploare a carabinierilor, soldată cu capturarea în total a 63 de suspecţi, între care 28 de imigranţi. Score: 0,31