Isărescu: Capcana populismului reprezintă drumul spre iad Apare ca o povară care nu vine în urma deciziilor noastre", a adăugat oficialul băncii centrale. Score: 0,26
Licitaţii caritabile, întâlnire cu artişti nemuritori Obiectele donate au aparţinut unor celebrităţi, precum Elena Dacian, Ruxandra Donose, Ileana Iliescu, Marina Krilovici, Elena Moşuc, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Leontina Văduva, Valentin Teodorian, Ionel Voineag, Vasile Martinoiu, Florin Diaconescu, Contantin Gabor, Octavian Naghiu ş.a. Score: 0,26
Grupare de trafic de droguri, destructurată Plantele de cannabis erau cultivate la o fermă agricolă din comuna Zagăr, judeţul Mureş, aparţinând unei societăţi comerciale din Mediaş şi avându-l ca asociat pe liderul grupării, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi franceză. Score: 0,26
Tragedie la Tulcea Acesta a precizat că drumul respectiv aparţine unei societăţi comerciale, iar administratorul firmei avea obligaţia să-l semnalizeze dacă era închis. Score: 0,77
„Eroinele mele iubesc cu patimă” – De când m-am născut am crescut sub aparatul de filmat al tatălui meu, regizorul Ion Marinescu, la Buftea, unde cunoşteam fiecare colţ de pe platourile de filmare, cât şi lumea culiselor. … Întotdeauna am mers pe ideea că nu e important să stai mult în scenă, e important ca apariţia ta acolo să însemne ceva. Score: 0,26
În loc să îl bage la zdup, aşa cum îi promitea, PDL îl îmbogăţeşte pe Nelu Iordache Atunci când regii asfaltului aparţineau "lui Mitrea sau lui Orban*, erau buni de dat pe mâna DNA. … Ziarul „Puterea" arăta chiar săptămâna trecută cât costă deplasările Elenei Udrea cu un taxi-elicopter care aparţine firmei Direct Aero Services, o divizie a grupului Blue Air. Score: 0,77
Sindicaliştii şi intelectualii Între altele, pentru că s-a dovedit că, acolo unde apare, intelectualul joacă un rol oarecum de parazit. … Într-atît întrucît sînt gînditori sociali, intelectualii nu sînt de sine stătători şi nici nu pot constitui o grupă aparte, cu idealuri şi cu revendicări proprii. Score: 0,26
Cooperativa Udrea a udat la Scroviştea eliminarea lui Blaga de la MAI În jurul orelor 22,30, la chermeză şi-a făcut apariţia proaspătul înscăunat ministru de Interne, păcăliciul Traian Igaş (fost paznic şi ospătar) care, la intrare, a fost felicitat şi pupat vîrtos de cei prezenţi. Score: 0,26
Ioan Ghişe: Expunere de motive la Legea Jurnalistului Într-o concepţie modernă, creaţia intelectuală jurnalistică trebuie să aparţină spiritualităţii şi culturii şi să contribuie la: săvârşirea binelui în societatea umană, deoarece jurnalistica trebuie să facă parte din conceptul filozofic al "intelectualismului" – Score: 0,26
Apartamente vândute la executări silite cu preţuri de la 27.000 de euro! Acum, în oferta bancilor, poţi găsi apartamente cu două sau trei camere în Bucuresti, uneori chiar în Centru, la preţuri începând de la 27.000 de euro! … De asemenea, un apartament de trei camere costă de la 37.000 de euro. Score: 0,68
Sindicaliştii români participă la mitingul de la Bruxelles Creşterea economică aşteptată întârzie să apară, iar efectele crizei sunt suportate doar de marea masă a lucrătorilor", se arată în comunicatul citat. Score: 0,26
Ozzy Osbourne spune că alcoolul l-a împiedicat să cânte în Israel Produs de Ozzy Osbourne şi de Kevin Churko, acesta este primul material discografic pe care apare Gus G., noul chitarist al trupei lui Osbourne. Score: 0,26
Lady Gaga vrea să cumpere un castel în Marea Britanie Lady Gaga a devenit celebră graţie unor hituri precum "Bad Romance" şi "Poker Face" şi a încântat publicul cu ocazia unor apariţii live ieşite din comun, purtând întotdeauna costume şocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009. Score: 0,26
Banca Naţională a României îşi cumpără 50 de jeepuri Comparând veniturile din cele două declaraţii, nu se constată mari schimbări: aceleaşi două terenuri, în Ilfov şi Vâlcea, două case, în Ilfov şi Vâlcea, şi cele două apartamente în Bucureşti, donate în acest an copiilor lui Mugur Isărescu. Score: 0,26
Moarte “tonomatelor”, filozofia de viaţă a noului ministru de Interne, Traian Igaş care atunci când apar pe micul ecran susţin că albul este negru şi invers, sau mută răspunsul în cu totul altă direcţie. Score: 0,26
Patologia acumulărilor inutile România aparţine Oligarhiei „împuţinaţilor" care deţin finanţele. … După 5-10 ani apar 2 km de autostradă pe câteva miliarde de euro. … Când cineva se ridică la tribuna Parlamentului şi denunţă aceste speculaţii murdare, imediat îi apare în presă dosarul plin de probe denigratoare . Score: 0,26
Am văzut demisia. Unde e onoarea? Cu un trecut neclarificat nici până azi (fost şef la vamă în Oradea), cu un aparat urechist în subordine, cu multe dosare în sertare (iar consilierii lui ştiu şi ei cum arată ele), cu obiceiuri bahice de notorietate şi o structură de tip comunist… Score: 0,26