Cultură Dialoguri Esențiale Un popas în lumea minunată a cărţilor Puţini prim-miniştri britanici au influenţat destinul naţiunii la fel de profund precum Tony Blair, iar realizările şi moştenirea sa vor fi dezbătute mulţi ani de acum înainte. Score: 0,27
Actualitate Extern Statul ca afacere de familie …afacere imobiliară, și apoi devenea consilier municipal în cea mai bogată suburbie a capitalei), penru Ed și David Miliband (fiii unui important reper al marxismului britanic– Ralph Miliband – care și-au disputat șefia Partidului Laburist și ministerele din guvernul lui Gordon Brown). Score: 0,28
Actualitate Extern Grecia se pregăteşte să-şi declare falimentul Dacă europenii nu ne eliberează finanţare, nu avem alternativă la faliment", a spus, sub condiţia anonimatului, un oficial grec citat de publicaţia britanică. Score: 0,28
Actualitate Motivul pentru care au fost ridicate de la sol AVIOANE de vânătoare Marea Britanie a trimis marți avioane de vânătoare pentru a intercepta două bombardiere rusești ce se apropiaseră de spațiul aerian britanic, a anunțat Ministerul Apărării de la Londra, potrivit Reuters citată de AGERPRES. Score: 0,90
Actualitate Yemen: Raiduri și LUPTE în sudul țării În total, 308 persoane au fost îmbarcate la bordul navei, printre ei aflându-se 45 de ruși, 18 americani, cinci britanici, 159 de yemeniți, precum și cetățeni din țări ex-sovietice și din Orientul Mijlociu. Score: 0,27
Business Economie Rusia caută salvarea în finanţele islamice Parlamentarii britanici au reuşit să elimine dubla impozitare şi au extins scutirea de impozit pe creditele ipotecare islamice. Score: 0,28
Actualitate Justiție Obama, despre Hillary Clinton Fostul secretar de Stat american urmează să-şi anunţe candidatura la învestirea democrată pentru funcţia de preşedintă a Statelor Unite duminică, a anunţat cotidianul britanic în cursul săptămânii, potrivit B1.ro. Score: 0,29
Actualitate Extern Peste 300 de persoane au fost evacuate din Yemen În total, 308 persoane au fost îmbarcate la bordul navei, printre ei aflându-se 45 de ruși, 18 americani, cinci britanici, 159 de yemeniți, precum și cetățeni din țări ex-sovietice și din Orientul Mijlociu. Score: 0,29
Social Cine sunt stăpânii castelelor din România După opt ani de procese, Kalnoky, un prieten al familiei regale britanice, a intrat în posesia castelului de la Micloşoara, vechi din 1500, o construcţie care conţine multe elemente renascentiste, precum şi decoraţii pictate pe pereţi. Score: 0,27
Actualitate Extern Noi scenarii privind prăbuşirea avionului Germanwings Publicaţia britanică nu-şi dezvăluie sursele, dar susţine că Andreas Lubitz ar fi căutat pe internet informaţii despre diuretice şi efectele lor. Score: 0,29
Actualitate Extern Instructori neobișnuiți pentru fiica cea mare a președintelui SUA Presa consideră răspunsul "excelent", iar videoclipul a fost văzut de cinci milioane de ori în primele şase ore după postare, potrivit ziarului britanic The Independent. Score: 0,28
Lifestyle România, la Târgul Internaţional de Carte de la Londra 2015 Ion Jinga, ambasadorul României, scriitori români şi britanici, traducători, editori, agenţi literari şi alţi profesionişti din lumea cărţii. … Ea va fi însoţită de doi dintre confraţii săi britanici – poeta şi traducătoarea Fleur Adcock, poetul şi criticul Vidyan Ravinthiran -, Score: 0,33
Actualitate Social Expertul în cazul Severin, amenințat Mihai Caramihai, care a stabilit ca inregistrarile audio-video executate cu camera ascunsa de doi jurnalisti britanici cu identitati false sunt “100% modificate/neveridice”. Score: 0,28
Economie Politică Gigantul Shell cumpără un rival cu un preţ record Gigantul petrolier Royal Dutch Shell Plc va cumpăra compania britanică BG, un important producător de gaze lichefiate, la un preţ record, de 70 de miliarde de dolari, consemnând cea mai importantă tranzacţie din lumea mondială a petrolului în ultimul deceniu. Score: 0,89
Actualitate Extern Tony Blair, avertisment privind o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE Fostul premier britanic a avertizat marți cu privire la o eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmând că va stârni un val de inecertitudine economică și o instabilitate „nemaivăzută după Al Doilea Război Mondial” ce ar putea arunca țara în haos, informează Agerpres. Score: 0,89
Cultură Festivalul internaţional al Filmului de la Bari. FIPRESCI 90 Costa-Gavras Pe scena elegantului Teatru Petruzelli, pe fundalul unui imens portret al lui Federico Fellini, au venit pe rând să vorbească germanii Edgar Reitz şi Margarethe von Trotta, italienii Ettore Scola şi Nanni Moretti, francezii Costa-Gavras şi Jean-Jacques Annaud, polonezul Andrzej Wajda şi britanicul Alan Parker. Score: 0,30
Actualitate Anunțul pentru studenți al ASR Principesa Margareta a României Între 1974 şi 1983 îşi desfăşoară activitatea de cercetător în cadrul mai multor universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi sănătate publică. Score: 0,27
Actualitate Extern Va părăsi Grecia zona euro cu sprijinul lui Putin? Ziarul britanic cita și un oficial grec: ”Sumntem un guvern de stânga. Score: 0,28
Economie Politică Jocul periculos al lui Frank Timiş în Africa de Vest Prin African Minerals, Timiş exploatează minerale în fosta colonie britanică Sierra Leone, stat care azi este epuizat după lupta cu virusul ebola. Score: 0,28
Sport Câștigătorul Turneului de la Miami la masculin Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a câştigat turneul Masters 1000 de la Miami, după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray. Score: 0,28
Actualitate Editorial Visând armata Europei Acest tratat defensiv, ale cărui prime forţe militare unificate, terestre, navale şi aeriene, s-au aflat sub comanda celebrului mareşal britanic din al Doilea Război Mondial, Bernard Montgomery, a convieţuit o perioadă de timp cu organizaţia militară nord-atlantică, apoi, în 1951, Statul Major al alianţei… Score: 0,29
Actualitate Primul european modificat genetic e un ROMÂN Dacă unii membri ai comunităţii surzilor din Marea Britanie organizează acum campanii pentru dreptul de a aduce pe lume copii cu deficienţe de auz, în martie 2007, regulatorii britanici au aprobat folosirea PGD pentru stârpirea embrionilor ce ar putea dezvolta strabism acut. Score: 0,27
Actualitate Extern Kremlinul, despre posibila confruntare nucleară Rusia-NATO Dmitri Peskov a făcut comentarii pe marginea unui articol publicat de ziarul britanic The Times care susţinea că jurnaliştii au intrat în posesia unor însemnări dintr-o întâlnire secrete dintre oficialii rusi şi americani din serviciile secrete care ar fi avut loc săptămâna trecută. Score: 0,89
Actualitate Social Un geniu tragic, redescoperit în Seria Concertelor Enescu de la ICR Londra Concertul lunii aprilie din Seria Concertelor Enescu de la ICR Londra îl aduce în atenţia publicului britanic pe Carl Filtsch (1830-1845), geniul tragic răpus de tuberculoză în adolescenţă, la doar cincisprezece ani, după ce ajunsese elevul preferat al lui Frédéric Chopin şi Franz Liszt. Score: 0,88
Social Video-documente: Adevărul despre Crescent Personajul de mucava ales de Lichtblau și Voiculescu este un cetățean britanic pe nume John Edgington care în anii ’80 locuia în Austria. Score: 0,30
Politică Buda: Producătorii își vând pastilele şi de cinci ori mai scump faţă de alte ţări europene Potrivit raportului efectuat de către Institutul Naţional Britanic pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică, se arată faptul că statul român plăteşte pentru unele medicamente compensate preţuri şi de cinci ori mai mari decât Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Score: 0,28