Gigantul Shell cumpără un rival cu un preţ record

Gigantul petrolier Royal Dutch Shell Plc va cumpăra compania britanică BG, un important producător de gaze lichefiate, la un preţ record, de 70 de miliarde de dolari, consemnând cea mai importantă tranzacţie din lumea mondială a petrolului în ultimul deceniu. Shell devine astfel cel mai mare producător petrolier din Europa şi ajunge un mare competitor la nivel mondial, depăşind după unii analişti chiar Chevron. Prin intermediul acestei tranzacţii, anglo-olandezii de la Shell vor avea acces la proiectele BG din Brazilia, din estul Africii, Australia, Kazahstan, Egipt, inclusiv la unele dintre cele mai ambiţioase proiecte din lume referitoare la gazele naturale lichefiate (LNG). De asemenea, este urmărită piaţa chineză pentru că se estimează că în viitor se va renunţa încetul cu încetul la cărbune pentru petrol pentru a reduce poluarea.

Suntem într-un moment al pieţei care pare să repete ceea ce s-a întâmplat în 2000 atunci când, pe fondul unui preţ scăzut, au avut loc mai multe fuziuni şi achiziţii. British Petroleum a cumpărat Amoco şi Arco, Exxo a achiziţionat Mobil iar Chevron a fuzionat cu Texaco. Azi, preţul petrolului e în continuă scădere pentru că Arabia Saudită nu vrea să îşi reducă producţia, iar exploatarea zăcămintelor de gaze de şist a ajuns la un nivel record. În plus, Statele Unite estimează că saltul producţiei de petrol al companiilor americane precum şi cererea tot mai mare de petrol la nivel mondial se vor menţine. Nici saudiţii nu par dispuşi ca în perioada următoare să lase mai uşor producţia maximă de 10,3 milioane de barili pe zi.

Shell, în schimb, doreşte să iasă dintr-un trend de scădere, cu un minim pentru ultimii 17 ani, şi să îşi mărească rezervele de petrol şi gaze cu 38% după achiziţia BG.

Pariul făcut de Shell pe BG este unul foarte riscant în condiţiile în care BG Group are un parteneriat cu compania petrolieră de stat din Brazilia, Petrobras, pentru dezoltarea unor câmpuri cu potenţial foarte ridicat. Însă parteneriatul ar putea pica pentru că Petrobras este în aceste zile în mijlocul unul scandal. De altfel, în Australia, o altă ţară ţintă pentru BG, producţia de gaze naturale este afectată de preţurile scăzute.

BG, evaluat la 31,2 miliarde de lire sterline (46,2 miliarde dolari), a recunoscut că se afla în negocieri avansate cu Shell, a cărui capitalizare bursieră se ridică la 136,6 miliarde lire sterline, conform Wall Street Journal. Pe Wall Street, Exxon Mobil, cel mai mare grup petrolier mondial, are o capitalizare de 359,7 miliarde de dolari. „Nu există nici o îndoială privind lansarea unei oferte pentru BG”, a declarat BG într-un comunicat, precizând că Shell îşi va face cunoscute intenţiile până în data de 5 mai.

Acţiunile BG Group au urcat cu 39% pe bursa din Londra, în urma anunţului privind realizarea tranzacţiei, în timp ce titlurile Shell au coborât cu 1,9%, inducând o anumită teamă pentru nereuşita tranzacţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.