Agresiunea Budapestei: M R Ungureanu, legături dubioase cu serviciile secrete ungureşti Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Score: 0,29
Şeful Direcţiei Silvice Argeş colecta bani pentru campania electorală a PDL Avocatul lui Ion Dobrinoiu, Radu Nistor, a declarat că suma de 12.000 de lei dată de către Florin Păun era destinată campaniei electorale a PDL, iar pentru aceşti bani ar fi urmat să fie eliberată o chitanţă. Score: 0,30
Actualitate 10 tone de alimente donate de Poşta Română pentru trei sate din Buzău …Buzău – Grebănu, Costomiru, comuna Pardoşi şi Pleşeşti, comuna Podgoria, au fost grav afectate de căderile masive de zăpadă, iar donaţiile au fost colectate în cadrul campaniei 'Omenia topeşte nămeţii'. Score: 0,32
Actualitate Campania „Salvare pentru SMURD” a adunat sute de mii de susţinători Toţi erau solidari cu SMURD – ul şi au vrut să arate acest lucru prin like-uri şi comentarii.Până la finalul campaniei, au fost aproape trei sute de mii de oameni care s-au alăturat cauzei. Score: 0,31
Actualitate Deţinuţii de la Penitenciarul Codlea şi-au donat raţia de pâine sinistraţilor Penitenciarul Codlea a anunţat, joi, într-un comunciat, că instituţia s-a alăturat campaniei umanitare iniţiată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru ajutorarea locuitorilor din zonele afectate de căderile masive de zăpadă din ultima perioadă… Score: 0,31
Actualitate Extern „Israelul nu mai are alternativă la un război cu Iranul” …"Perspectiva ca SUA să vină în ajutorul Israelului în faţa Iranului este cu atât mai probabilă cu cât lovitura Israelului va fi amânată până la începutul campaniei electorale, atunci când Obama va fi cel mai vulnerabil la presiunile lobby-ului evreiesc, a altor susţinători ai Israelului şi ale criticilor republicanilor"… Score: 0,30
Colaborator al temutei Securităţi, rasist şi promotor al nepotismului Simbolul campaniei sale electorale din anul 2000, când a fost ales primar al Bucureştiului cu o largă majoritate, a fost un ardei iute roşu, ca un avertisment al stilului său „ascuţit". Score: 0,30
Crucea Roşie a lansat o campanie de ajutorare a oamenilor izolaţi de nămeți Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor sinistrate. Score: 0,30
Stratfor: România este guvernată de FMI Primarii trebuie să se alăture campaniei generale şi să-şi ofere sprijinul politic şi economic pentru partid". Score: 0,30
Actualitate Extern Der Spiegel: Merkel se implică cu disperare în campania lui Sarkozy Primul episod al campaniei "Merkozy" va fi transmis, luni, de France 2 şi ZDF. … În acest caz ar trebui să ni se spună ca nu are rost să mai organizăm alegeri", spune şeful campaniei lui Hollande, Pierre Moscovici. Score: 0,37
Cine este agentul CIA care lucrează pentru Băsescu? Pregătirea pentru fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 s-a făcut în timpul campaniei europarlamentare. Score: 0,29
Actualitate Editorial Gata. Emil Boc pleacă La câţi douăzeci de ani i-ar putea da Justiţia scăpată de sub control pentru finanţarea campaniei electorale din 2009, dacă pe Adrian Năstase l-a condamnat la doi de închisoare pentru banii învârtiţi în timpul prezidenţialelor din 2004. Score: 0,30
Actualitate Extern Dosarul Gorila. Multinaţionalele şi Europa de Est Iar acesta nu este sfârşitul scandalului şi al campaniei electorale. Score: 0,30
Actualitate Extern Putin în campanie: SUA caută vasali, nu aliaţi „Este o parte a campaniei sale", a spus Lukianov. Score: 0,31
Ce a pierdut România? Va aflati printre putinii care au rezistat campaniei de dezinformare in care au fost angajate televiziunile, de aceea va solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faceti cunoscut adevarul despre proiectul minier de la Rosia Montana. Score: 0,29
Actualitate The Economist: Fostul căpitan de vas Băsescu se poate aştepta la furtuni Cum alegerile urmează să aibă loc la finalul lui noiembrie (apelul ca ele sa fie devansate for trece cel mai probabil neobservate), protestele marchează "debutul campaniei electorale", este citat Sorin Ioniţă, de la Romanian Expert Forum. Score: 0,30
Actualitate Extern Rick Santorum revine printre favoriţii republicani la Casa Albă Santorum a atacat dur Europa în cursul campaniei sale. Score: 0,30
Becali, cercetat penal alături de Sebastian Ghiță și Hrebenciuc Patronului Stelei George Becali este cercetat de procurori în dosarul presupusei finanțări ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană, anunță Antena 3. Score: 0,33
Actualitate Extern Putin nu va participa la dezbaterile campaniei prezidenţiale Not found: campaniei Score: 0,61
Actualitate Extern Iugoslavia 1999. România şi-a deschis spaţiul aerian, Bulgaria a oferit NATO informaţii secrete Purificarea etnica a fost principalul argument al campaniei militare NATO împotriva Serbiei, în timpul căreia România şi-a dechis spaţiul aerian pentru operaţiunea Alianţei. Score: 0,30
PDL fură startul în campania electorală Alegerile vor avea loc abia anul viitor, dar politicienii au dat deja startul campaniei electorale. … Sub pretextul promovării campaniei "Cumpără româneşte", partidul de la guvernare şi-a afişat sigla în locurile cele mai circulate: în pieţe şi pe bulevarde. Score: 0,98
Opoziţia din Fundu Moldovei nu se predă! În locul Descălecatului lui Bogdan, am descălecat şi eu la invitaţia inimosului profesor Florin Lehaci la simpozionul "România contrastelor: crize şi valori," din cadrul campaniei de promovare a valorilor în care a crezut Traian Popovici, acest Schindler al nostru bucovinean. Score: 0,29
APIA plăteşte 298 milioane euro, în perioada 21- 23 decembrie, pentru 335.000 de fermieri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat joi că plăteşte, în perioada 21- 23 decembrie, suma de 298 milioane euro pentru 335.000 de fermieri, pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) AXA II, aferente campaniei SAPS 2011. Score: 0,34
Ponta: Udrea l-a pus şef de campanie pe cel care spune „scăpaţi Bucureştiul de Elena Udrea” Ponta afirmă ironic că preşedinta PDL Bucureşti, Elena Udrea a făcut un gest politic util USL atunci când a promis că Piedone va fi şeful campaniei electorale comune PDL-UNPR, întrucât acesta va reuşi să aplice sloganul "scăpaţi Bucureştiul de Elena Udrea". & Score: 0,35
Traian Băsescu, avocatul suprem al ALRO-ruşilor! Dosarul Alro a fost închis în ianuarie 2010, de către DIICOT, însă Benyatov, pus sub acuzare de fostul procuror Ciprian Nastasiu (cel care în timpul campaniei electorale a lansat o carte despre cazurile instrumentate de el, printre care şi Alro), în care a cerut interceptarea convorbirilor lui Theodor Stolojan, Dan Voiculescu… Score: 0,29