Omul Anului 2010 În 2010 şi înainte au dovedit că au personalitate şi sunt capabili să facă lucruri importante pentru semenii lor. … De fapt, după publicarea ierarhiei stabilite de cititorii noştri, vom încerca să alcătuim şi un clasament al celor mai mari catastrofe pe capul românilor. Score: 0,25
Genocidul premeditat-camuflat Separat, în multe oraşe mici, dar şi în cartierele Capitalei este oprită şi câte două zile căldura, iar uneori şi lumina, sub pretextul unei conducte sparte sau al reviziilor de tot felul. … La cel mai redus act de frondă te paşte disponibilizarea ca o pedeapsă capitală. Score: 0,26
Generalul care l-a capturat pe Che Guevara, acuzat de complot în Bolivia Mergând pe firul probelor obţinute de la cei trei europeni, autorităţile boliviene au ajuns să-l pună sub acuzare pe generalul Gary Prado, cel care l-a capturat şi executat pe Ernesto Che Guevara, în 1967. Score: 0,66
Lukaşenko, reales în Belarus. Ultima dictatură din Europa rezistă Preşedintele a avertizat cu măsuri dure dacă se va organiza un protest, iar poliţia a luat deja poziţii în centrul capitalei Minsk. … "Capitala Belarusului, cunoscut ca "ultima dictatură din Europa", arată că o variantă avansată a URSS-ului. Score: 0,25
„La bulivar, birjar!” Rolul de amfitrion i-a revenit, desigur, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Score: 0,25
România-Danemarca 16-15. Tricolorele au luat bronzul Danemarca s-a remarcat prin Skov, care le-a dat mari bătăi de cap elevelor lui Radu Voina, dar şi prin portarul Mortensen. Score: 0,25
A murit actriţa Rodica Tapalagă – Vezi Video Corpul neînsufleţit se afla depus începând de duminică la Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” Colţea din centrul Capitalei, unde colegii şi admiratorii îi pot aduce un ultim omagiu până în dimineaţa zilei de 21 decembrie. Score: 0,76
Cezar Preda, despre cazul Ridzi: Principiul nostru de a lupta împotriva corupţiei s-a prăbuşit În opinia acestuia, partidul are capacitatea să rezolve problema în ianuarie, în analiza Biroului Permanent Naţional. Score: 0,25
Gheorghe Ialomiţianu: Salariile funcţionarilor vor creşte cu 15% în 2011, pensiile nu se modifică încasările din impozitul pe profit, din impozitul pe venit şi din impozitul pe câştigurile de capital sunt estimate la 15,78 miliarde lei, în urcare cu 4% -încasările din TVA se vor cifra la 46,23 miliarde lei (plus 18,39%) – Score: 0,25
O cursă Bucureşti-Londra a fost anulată din cauza închiderii Aeroportului Heathrow …solicita returnarea contravalorii biletelor, în cazul în care doresc să renunţe la călătorie."Întrucât închiderea aeroportului Heathrow a determinat depăşirea capacităţii de cazare a hotelierilor londonezi, găsirea unor soluţii de cazare este dificilă, la fel ca şi asigurarea transferului aeroport-oraş. Score: 0,25
Vanghelie a aruncat la coşul de baschet. Udrea i-a numărat loviturile – VIDEO Primarul Sectorului 5 nu s-a abţinut nici de la declaraţii politice spunând că dacă va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, ar vrea ca Elena Udrea să-i fie contracandidat. Score: 0,25
Fata care a ucis patru pacienţi dintr-o ambulanţă susţine că a fost şicanată în trafic Patru pasageri ai unei ambulanţe au murit, vineri, într-un accident rutier, în Capitală. Score: 0,25
Capatos: „Rahaturile pe care le-am făcut în emisiune nu m-au stropit aşa de rău” ciudată.Nu-mi amintesc ca vreuna dintre cunoştinţele mele să-mi spună că se duce la "Un show păcătos", ci "La Capatos". Score: 1,17
Comisia Europeană vrea să aibă un ministru în guvernul Boc Tehnocrații de la Bruxelles nu găsesc în Administrația de la București un interlocutor pregătit, capabil să implementeze reforme și să se bucure de sprijinul politic necesar asigurării continuității acestor reforme. Score: 0,25
Zăpada a pus stăpânire pe Anglia! Şase meciuri amânate în etapa a 18-a! Iarna pune stăpânire pe Europa şi dă peste cap şi fotbalul. … <h3>Iarna pune stăpânire pe Europa şi dă peste cap şi fotbalul. Score: 0,77
Senatul american abrogă legea care le interzicea homosexualilor declaraţi să servească în armată "Este timpul să închidem acest capitol al istoriei noastre. Score: 0,25
Europa: Zboruri anulate şi drumuri închise din cauza zăpezii abundente şi a temperaturilor scăzute Aeroporturile Standsted, Luton şi London City, care deservesc capitala Londra, precum şi aeroporturile din Aberden, Birmingham, Bristol şi Southampton şi-au anulat zboruri sau au înregistrat întârzieri foarte mari. Score: 0,25
Revelion în stil „army” şi karaoke Spectacolele din acest An Nou capătă noi tendinţe. … Sibiul, de pildă, este unul dintre puținele locuri din țară unde, potrivit datelor disponibile până acum, potrivit Capital, se va organiza un concert în seara de 31 decembrie. Score: 0,25
Bugetul pe 2011: 2.000 de angajaţi ai Ministerului de Finanţe vor fi concediaţi Alocările pentru capitolul "alte cheltuieli", rubrică la care sunt trecute şi despăgubirile în bani, au fost tăiate cu 60% comparativ cu 2010, potrivit secretarului de stat… Score: 0,25
Femeia-copil al cărei zâmbet a cucerit cineaştii Eroina este uşor feministă, doreşte să-şi trăiască pasiunea până la capăt, dar este interesată şi de ceea ce se întâmplă în jurul ei, citeşte, priveşte astrele, se cultivă. … Textele contemporane sunt simpatice, le ador, dar un mare text te ajută să te deschizi, să capeţi amploare". Score: 0,25
Zeci de români sunt blocaţi pe un aeroport din Londra Ca dezastrul să fie total, gerul a dat peste cap şi numeroase sisteme de ghidaj ale metroului londonez. Score: 0,25
Scarlett Johansson vrea să uite de divorţ La doar o zi după ce a anunţat că vrea să pună capăt relaţiei de doi ani cu soţul ei, Scarlett a fost văzută în Jamaica alături de un grup de prietene. Score: 0,25
Şoferii au făcut cu greu faţă drumurilor înzăpezite din ţară Zăpada depusă pe carosabil a dat peste cap traficul pe drumurile europene şi naţionale. Score: 0,25
Descoperirea anului 2010: Puntea de legătură dintre microcosmos şi universul vizibil …reuşit, cu ajutorul unui microcircuit electric supraconductor, ce nu oferă nicio rezistenţă la temperaturi foarte joase, să creeze o "instalaţie" care are capacitatea de a oscila şi de a nu oscila în acelaşi timp, acest fenomen fiind "o stare suprapusă" a universului cuantic în universul vizibil. Score: 0,25
Bugetele majorităţii ministerelor, aprobate în comisiile de buget. Şedinţa s-a reluat duminică Bugetele propuse de Executiv pentru ministere au fost păstrate de comisiile de buget-finanţe, singurele concesii acceptate de titularii ministerelor şi de Ministerul Finanţelor fiind realocări între diverse capitole de cheltuieli, în interiorul sumei alocate iniţial. Score: 0,25
Cehia: Sute de tineri s-au bătut cu perne în centrul capitalei – Vezi VIDEO Sute de oameni s-au adunat in centrul capitalei cehe, Praga, pentru o bataie cu perne. … <p>Sute de oameni s-au adunat in centrul capitalei cehe, Praga, pentru o bataie cu perne. Score: 1,17