„Confiscarea extinsă, posibilă doar pentru bunuri dobândite după 2012” 286/2009 privind Codul penal", se arată în comunicatul Curții, citat de Mediafax. Score: 0,30
Actualitate Justiție Șeful CSM: Parlamentul European, sesizat în cazul Grapini …implicați în activitatea de soluționare a dosarului menționat, precum și dacă a fost adusă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său", se arăta în comunicatul CSM de la acea dată. Score: 0,29
Ponta i-a dat raportul lui Nuland despre lupta anticorupție În cadrul Parteneriatului Strategic au fost discutate proiectele în curs de derulare cu partea americană în plan politico-militar, de securitate, al justiției și în domeniul economic, îndeosebi cele din sectorul energetic și IT, precum și noi propuneri de dezvoltare a acestora", se arată în comunicatul citat. Score: 0,30
Iohannis cheamă companiile americane în România În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparență în mediul de afaceri”, se precizează în comunicatul de presă. Score: 0,33
ONG-uri zise apărătoare ale drepturilor omului şi a democraţiei sau complici la tentative de violare sistematică a secretului comunicaţiilor?! La căutarea pe net nu apare decât în comunicatul remis de Cumpănaşu catre Agerpres. Score: 0,29
RATB, anunț important pentru călători Cotroceni după intersecția cu Splaiul Independenţei, pe sensul de deplasare către cartierele Militari și Drumul Taberei", se mai arată în comunicatul citat. Score: 0,30
Actualitate Social Universitatea Bucureşti atacă ordonanţa lui „dottore” Ponta Acesta este şi motivul pentru care în cuprinsul OUG 94/2014 nu se regăseşte justificarea cerută de textul constituţional", se arată în comunicatul citat. Score: 0,29
Politică Iohannis explică din nou decorarea lui Octav Bjoza Ulterior apariției comunicatului Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, jurnaliști, politicieni sau intelectuali apropiați de Traian Băsescu au lansat o serie de atacuri la adresa președintelui Iohannis și a consilierului Andrei Muraru pe această temă. Score: 0,29
Politică Victor Ciorbea nu mai poate fi „Avocatul Poporului” La vremea respectivă (19 octombrie 2014) nimeni nu a sesizat enormităţile din comunicatul lui Victor Ciorbea: „considerăm că prin posibilitatea (dată de lege – n.a.) sesizării Curții Constituționale, nu s-a urmărit ca instituția Avocatul Poporului… Score: 0,29
Actualitate Un civil afgan a fost ucis la Kabul …ora României), un vehicul aparținând EUROPOL a fost implicat într-un atentat sinucigaș comis de un kamikaze cu o mașină”, a anunțat EUROPOL într-un comunicat.Conform comunicatului, niciun membru al misiunii nu a fost ucis. Score: 0,31
Rezultate surprinzătoare și interese uriașe în spatele recensământului din Republica Moldova Asta chiar dacă datele din comunicatul declarat fals, despre numărul gospodăriilor şi cele ce reflectă numărul moldovenilor plecaţi peste hotare coincid cu informaţia publicată pe site-ul oficial al instituţiei. Score: 0,29
Sport Bomba de sâmbătă noaptea: Sânmărtean s-a transferat la Al Ittihad Conform comunicatului este posibil ca Mutu să rămână până în vară la club. Score: 0,29
Contraofensiva propagandiştilor lui Traian Băsescu ONG-ul comunităţii evreieşti (Centrul pentru monitorizarea şi combaterea antisemitismului din România) emite comunicatul la care ne-am referit mai sus, după care imediat intră în scenă Vladimir Tismăneanu, urmat de alţi fani băsişti şi cele două organe media. Score: 0,32
Cele mai dure sancţiuni din istoria fotbalului românesc Pe o pagină întreagă este publicat comunicatul Comisiei centrale de fotbal din cadrul FRF. Score: 0,29
Actualitate Social Octav Bjoza: „Se intenţionează a se lovi în preşedintele Klaus Iohannis prin mine” Ulterior apariției comunicatului Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, jurnaliști, politicieni sau intelectuali apropiați de Traian Băsescu au lansat o serie de atacuri la adresa președintelui Iohannis și a consilierului Andrei Muraru pe această temă. Score: 0,29
Ce trebuie făcut pentru limitarea efectelor nocive ale alcoolului? Inițiativa guvernului este una salutară, țintind elaborarea și implementarea unei strategii adecvate politicilor şi acţiunilor naţionale de reducere a consumului dăunător de alcool, apreciază compania în comunicatul citat. Score: 0,33
Băsescu, invitat să se alăture Fundației Mișcarea Populară În comunicatul semnat de președintele fundației, Cristian Diaconescu, se mai precizează că „cea mai importantă moștenire lăsată de Traian Băsescu este politica externă consecventă pro occidentală și despărțirea totală a României de practicile regimului comunist”. „ Score: 0,30
“Miracolul german”: De la Ion Gh. Maurer la Klaus Johannis A fost spurcat cu lături şi fecale, făcut cu ou şi oţet în comunicatul în care se nunta execuţia. Score: 0,29
Programul de sărbători al RATB si Metrorex și în perioada 1—4 ianuarie 2015, trenurile de metrou vor circula pe Magistrala 1 (Republica—Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni—Pipera), Magistrala 3 (Anghel Saligny—Preciziei) și Magistrala 4 (Gara de Nord 2—Parc Bazilescu), la un interval de 9 minute", se precizează în comunicatul Metrorex remis AGERPRES. Score: 0,30
Care este situaţia la zi a celor 39 membri ai CFSN din 22 decembrie ’89 1992 Comunicatul către ţară al CFSN (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. Score: 0,29
Actualitate Social Bucureștenii sunt invitați să petreacă Revelionul în Piața Constituției Potrivit comunicatului PMB de duminică, evenimentul, intitulat HaHaHappy New Year București 2015, va fi un spectacol "inedit, gândit și construit ca o sărbătoare extraordinară a luminii". & Score: 0,31
Report amețitor la Loto 6/49 Joi, Loteria Română a acordat 19.355 de câștiguri în valoare totala de 1.074.123 lei, potrivit comunicatului citat. Score: 0,30
Politică Ce spune Comisia pentru apărare din Senat despre legea care a stârnit revoltă …au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice (precum companiile de telefonie mobilă – nr.)", se arată în comunicatul comisiei. Score: 0,30
Încă un senator PSD trimis în judecată „Toate aceste sume de bani au fost avizate de inculpatul Petruşcă Constantin, în calitate de contabil şi persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în cadrul Primăriei Comunei Strunga, fără existenţa unui angajament legal și cu încălcarea prevederilor legale”, mai precizează comunicatul DNA. Score: 0,29
Regele Mihai, reprezentat de Principele Radu la jurământul lui Iohannis La aceeași adunare solemnă, Casa Majestății Sale Regelui va fi reprezentată de domnul Andrew Popper, șeful onorific al Casei", se arată în comunicatul citat. Score: 0,31