Nimic neobișnuit: Germania a zdrobit Curacao
Echipa naţională a Germaniei a învins duminică, scor 7-1, echipa naţională din Curacao, în grupa E a Cupei Mondiale 2026, potrivit News.ro.
Germania a început Mondialul exact aşa cum se aştepta. A trecut peste momentul critic al egalării şi a pus la respect una din cele mai slab clasate echipe prezente la turneul final.
Nemţii au deschis scorul încă din minutul 6, prin Nmecha, cu un şut din careu, apoi Leroy Sane a fost aproape de gol, cinci minute mai târziu, dar a trimis pe lângă poartă. Şi surpriza a venit în minutul 21, când Livano Comenencia, tânărul jucător al lui FC Zurich, a şutat din marginea careului şi l-a învins pe Neuer, egalând. A fost primul gol al Curacao la un turneu final al CM. Elevii lui Nagelsmann au pus presiune pe poarta lui Room şi Schlotterbeck a readus Germania în avantaj, cu o lovitură de cap, în minutul 38. Pe final de repriză, Bazoer l-a faultat pe Nmecha în careu şi s-a dictat penalti, transformat cu siguranţă de Kai Havertz, în al cincilea minut al prelungirilor.
Europenii au început în forţă şi repriza secundă, iar Musiala a înscris din assistul lui Kimmich, în minutul 47. Sane a trimis pe lângă poartă, în minutul 63, pentru ca după numai cinci minute Undav să paseze cu călcâiul pentru Nathaniel Brown, iar fundaşul stânga a făcut 5-1 pentru nemţi. Margaritha a şutat pe lângă vinclul porţii lui Neuer, în minutul 76, dar Undav a majorat avantajul germanilor, în minutul 78. Kai Havertz a reuşit dubla închizând tabela în minutul 88, cu un lob peste Room, şi Germania – Curacao s-a încheiat 7-1, după un meci în care jucătorii lui Nagelsmann au lăsat impresia că pot înscrie oricând doresc.
Japonia a ținut în șah Țările de Jos
Ţările de Jos au încheiat la egalitate duminică seara, scor 2-2, cu echipa naţională a Japoniei, în cadrul grupei F a Cupei Mondiale 2026.
Elevii lui Ronald Koeman au avut iniţiativa în startul meciului de la Arlington, şi Suzuki a respins în corner şutul lui Malen, din minutul 3. Tot Malen a încercat să înscrie, în minutul 34, dar Suzuki a respins lovitura de cap a olandezului. Un minut mai târziu şi Gakpo a trimis peste poarta niponilor, pentru ca replica asiaticilor să vină în minutul 43, cu şutul pe lângă poartă expediat de Nakamura. S-a intrat fără gol marcat la vestiare, însă olandezii au deschis scorul în minutul 51, când van Dijk a reluat cu capul şi cu efect o centrare a lui Gravenberch, învingându-l pe Suzuki.
Însă echipa condusă de Hajime Moriyasu a reacţionat foarte bine şi Nakamura a egalat în minutul 57, cu un şut deviat, din marginea careului. Echipa orange a revenit din nou la conducere în minutul 64, odată cu golul înscris de Summerville cu un şut la colţul lung. Suzuki a respins la Gakpo, în minutul 73, dar niponii au dat lovitura în minutul 89. Junya Ito a executat un corner, Ogawa a trimis cu capul spre poartă, mingea a fost deviată de Kamada şi a intrat în plasă.
Ţările de Jos – Japonia s-a terminat 2-2, al patrulea rezultat de egalitate înregistrat la acest turneu final.
Coasta de Fildeș a câștigat în ultimul minut, iar Suedia s-a distrat cu Tunisia
Coasta de Fildeş a învins, luni, la Philadelphia, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Ecuadorului, în grupa E de la Cupa Mondială.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Diallo, în minutul 90.
În minutul 20 al meciului, mijlocaşul Moises Caicedo a rămas la pământ câteva secunde în propria suprafaţă de pedeapsă, după un duel cu Wilfried Singo. Arbitrul francez François Letexier – care a fluierat pentru prima dată în carieră într-un meci de la Cupa Mondială – a oprit jocul pentru câteva secunde, indicându-le medicilor echipei Ecuadorului că au permisiunea să intre pe teren.
Caicedo s-a ridicat imediat, ca şi cum ar fi vrut să arate că nu are nevoie de îngrijiri medicale. Însă arbitrul francez a aplicat noua regulă: dacă un jucător accidentat provoacă o întrerupere a jocului, acesta trebuie să părăsească terenul pentru cel puţin un minut, lăsând astfel echipa sa în inferioritate numerică. Acest lucru nu a avut consecinţe, dar jucătorul de la Chelsea s-a enervat din cauza situaţiei şi a fost văzut făcând gesturi ample către arbitrul asistent, înainte de a reveni în joc după un minut.
Reprezentativa Suediei a reuşit o victorie categorică, luni dimineaţă, scor 5-1, cu Tunisia, în grupa F de la Cupa Mondială.
Pentru Suedia au marcat Ayari (7, 90+6), Isak (30), Gyokeres (59) şi Svanberg (85).
Golul Tunisiei a fost înscris de Rekik (43).