A început goana după aur a băncilor centrale şi a investitorilor Acum li se alătura băncile centrale, în încercarea de a proteja sistemele lor monetare de impactul crizei datoriilor din UE şi SUA şi a fluctualtiilor cursului de schimb care o însoţeşte, scrie Deutsche Welle. Score: 0,30
Perle de viitori jurnalişti – Şi totuşi, priveam, răsuflînd în ritm sacadat, un ritm iambic de contrast sentimental, de reîntoarcere la jungla de sub mine, de înţelegere şi în acelaşi timp relaxare a cursului vital. Score: 0,30
Vânzările Carrefour în România au crescut cu 3,9% în primul semestru Pe ansamblul primelor şase luni din an, creşterea vânzărilor a fost afectată de evoluţia cursului de schimb. Score: 0,31
Vasilescu, BNR: Dacă Spania şi Italia ar intra „în vrie”, nici nouă nu ne-ar fi bine În ceea ce priveşte evoluţia cursului leu/euro de marţi, de pe piaţa interbancară din România, când moneda naţională s-a depreciat cu peste un procent, în circa două ore, Adrian Vasilescu a precizat că situaţia zilei se poate schimba rapid.'Nici nu o bag în seamă. Score: 0,30
Erste: Într-un an de zile aurul ar putea costa peste 2000 de dolari uncia Preţul aurului a fost influenţat şi de programele globale de stimulente monetare şi se preconizează chiar o nouă creştere a cursului de schimb dintre aur şi hârtie, analiştii Erste indicând un preţ ţintă de 2.000 dolari pentru aur în următoarele 12 luni. Score: 0,30
Cursuri pentru bărbaţi şi cursuri pentru femei Cursuri organizate de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Educaţiei Curs special pentru barbatiObiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorauProgram : 4 module – dintre care unul obligatoriu Modulul 1 : ( Score: 0,32
Preţul carburanţilor în România ar trebui să coboare cu 8%- 9%, susţin analiştii XTB Nu ne putem concentra speranţele pe o ieftinire de 18%, dar ţinând cont de ponderea ţiţeiului în preţul produsului final şi de impactul cursului de schimb, o corecţie a preţurilor de 8 – 9% ar apărea justificată. Score: 0,30
Moneda naţională a ajuns la un maxim de 4,25 lei/euro Maximul zilei a fost de 4,2470 – 4,25 lei/euro, iar după acest nivel două bănci locale au început să vândă semnificativ euro, ceea ce a mai temperat avansul cursului. Score: 0,30
Colapsul economic ameninţă România Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) organizează, miercuri, o dezbatere asupra influenţei cursului de schimb asupra producătorilor români. Score: 0,35
Florin Pogonaru: cursul de schimb ar trebui să fie de 4,7-4,8 lei/euro Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) organizează, miercuri, o dezbatere asupra influenţei cursului de schimb asupra producătorilor români. Score: 0,30
Curs internaţional în domeniul reconstrucţiei şi stabilizării post-conflict Activităţile teoretice şi practice ale cursului au fost susţinute de experţi din Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei, precum şi din centre europene… Score: 0,30
Sondaj CSOP-IICCMER: Peste 60% dintre români percep comunismul drept o idee bună atât în cadrul cursului general de istorie, cât şi în cadrul unui curs opţional, iar circa 20% nu ştiu sau nu răspund. Score: 0,29
Isărescu: Va urma o perioadă cu intrari mai mari de capital, BNR va atenua volatilitatea cursului Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că, cel mai probabil, va urma o perioadă cu intrări mai mari de capital în România, iar banca centrală va încerca să atenueze volatilitatea cursului de schimb. Score: 0,91
Isărescu: România a fost foarte aproape de un „infarct” economic în 2009 147029-Isarescu-Va-urma-o-perioada-cu-intrari-mai-mari-de-capital-BNR-va-atenua-volatilitatea-cursului" target="_blank">Isărescu: Va urma o perioadă cu intrari mai mari de capital, BNR va atenua volatilitatea cursului </a Score: 0,68
Rompetrol Rafinare şi-a redus pierderile în primul trimestru la 11,3 milioane dolari De asemenea, evoluţia cursului valutar, creşterea ratei inflaţiei şi impactul unor măsuri macroeconomice, precum majorarea accizelor şi a ponderii componentei bio în carburanţii clasici sau eliminarea unor facilităţi fiscale la biocarburanţi, au afectat performanţele economice ale companiei, se precizează în raport. Score: 0,30
Tema zilei – 9 mai 2011: FMI pare ingrijorat Singurele motoare ale cresterii raman exporturile, tot mai greu incercate de diferenta dintre deprecierea interna si stabilitatea cursului de schimb si cererea interna care”va prelua rolul principal in acest proces”. Score: 0,30
Trustul lui Sârbu şi-a făcut fundaţie ca să ia bani europeni La sfârşitul cursului fiecare participant va primi o subvenţie de 200 de lei, menită să îl motiveze să participe şi să finalizeze cursul. Score: 0,30
Euro urcă faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor privind creşterea dobânzii cheie a BCE Moneda unică europeană se apreciază în raport cu dolarul, apropiindu-se de cel mai mare nivel al cursului de schimb din decembrie 2009, pe fondul speculaţiilor că preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, ar putea semnala noi creşteri ale dobânzii cheie, relatează Bloomberg. Score: 0,30
Programul de convergenţă – politica bugetară în 2010 Creşterea încasărilor la accize s-a datorat majorării cursului de referinţă la plata accizelor cu 14,2% şi a nivelului accizei la unele produse. Score: 0,29
Maria Grapini: Am cerut sprijinul FMI pentru ca statul să ramburseze TVA mai rapid Maria Grapini a mai subliniat că rambursarea cu întârziere a TVA îi afectează în special pe exportatori, care sunt loviţi şi de creşterea cursului de schimb, iar dacă nu încasează rapid TVA ajung în situaţia paradoxală de a nu mai putea prelua comenzi pentru export. Score: 0,30
Patronii au cerut sprijinul FMI pentru ca statul să ramburseze TVA mai rapid Maria Grapini a mai subliniat că rambursarea cu întârziere a TVA îi afectează în special pe exportatori, care sunt loviţi şi de creşterea cursului de schimb, iar dacă nu încasează rapid TVA ajung în situaţia paradoxală de a nu mai putea prelua comenzi pentru export. Score: 0,30
Gherghina (MFP): Inflaţia ar putea amâna intrarea României în ERM II marjele de fluctuaţie normale stabilite prin mecanismul cursului de schimb în Sistemul Monetar European trebuie să fi fost respectate fără mari presiuni, cel puţin în cei doi ani premergători verificării. Score: 0,30
Guvernul renunţă la trecerea la euro în 2015 Şi şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, s-a pronunţat pe această temă, declarând la începutul anului că ţările cu regim flexibil al cursului de schimb, printre care şi România, nu trebuie să se grăbească cu aderarea la euro, ci să profite de avantajul unei politici monetare proprii. Score: 0,29
Pasiunile Prinţesei de Montpensier Întâmplarea şi schimbarea cursului războiului fac ca De Guise şi ducele d'Anjou, viitorul Henric al III-lea, să ajungă la Champigny la scurt timp după sosirea lui Montpensier. Score: 0,29
Ungaria va fixa din aprilie cursul forint/franc Reprezentanţii băncilor prezente în Ungaria au discutat ieri cu Guvernul de la Budapesta despre fixarea cursului de schimb dintre moneda naţională, forintul, şi francul elveţian, principala valută în care s-au împrumutat maghiarii. Score: 0,31
PDL să rămână la guvernare şi opoziţia să joace şeptică …începând cu 31 martie 2011, în condiţiile în care trebuie să înceapă să returneze cele 20 de miliarde de euro împrumutate (şi cheltuite; pe salarii şi pensii, pe ţinerea „cursului valutar", în nici un caz pe proiecte economice, pe investiţii „care să facă bani pe termen scurt"). Score: 0,30