Guvernul Germaniei și Pogromul de la Iași din 1941 În 1963 a emigrat în Israel, unde, în anul 1977, a primit titlul de doctor în istorie, cu teza „Evreii din România în perioada dintre 23 august 1944 și 30 decembrie 1947“. Score: 0,28
Schimbarea numelui Liceului „Mircea Vulcănescu”, din nou pe ordinea de zi Cu această ocazie, acuzatul nu a propus ca evreii să fie trimiși în ghetouri.» Este o consemnare a mărturiei la acest proces. Score: 0,27
Atac în Ierusalim Trei atacatori înarmaţi au rănit trei cetăţeni israelieni înainte de a fi ucişi în apropiere de Muntele Templului, un loc sacru şi disputat atât de musulmanii, cât şi de evreii din Ierusalim, transmite Reuters. Score: 0,29
Sensul vieții într-o lume fără joburi Copiii din statul englez din secolul al XVIII-lea, evreii ortodocși de astăzi și copiii din toate culturile și epocile au găsit mult interes și scop în viață chiar și fără să lucreze. Score: 0,27
Amurgul târziu al zeilor În secolul XX, mai ales după fondarea Statului Israel, copiii israelieni strigau „Uneltele sunt stricate” ori de câte ori regulile jocului erau încălcate (a se vedea Evreii şi cuvintele , editura Humanitas, seria Fiction, Bucureşti, 2015, p. Score: 0,26
Donald Trump, un președinte antisemit? Evreii americani nu au suficientă credibilitate pentru a critica această administrație, dacă unor lideri evrei autoproclamați li se permite să inventeze un fals antisemitism pentru a submina un președinte provenit dintr-un partid pe care îl disprețuiesc“, scrie jurnalistul David Benkof. Score: 0,27
Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (II) …public“ GEG şi bunurile Partidului Muncitorilor Național-Socialist German (cu care aceasta era, practic, asimilată), evitându-se bunurile confiscate/preluate abuziv de la evreii (legea romanizării) sau de la germanii opozanţi, sau cele cumpărate cu bani nazişti (intrăm pe alte tratate internaţionale), ca ONG-ul de drept privat Forumul Germanilor… Score: 0,27
Actualitate Antologia rușinii: site-uri cu știri false, conspirații și apocalipse Sunt luați la mână țiganii, evreii („tupeu jidănesc“ este o formulă frecventă), arabii (site-ul dă mereu alarme că vin imigranți musulmani și se vor stabili aici, pe pământul sfânt al țărișoarei, unde noi suntem pe veci stăpâni). Score: 0,27
Actualitate Extern Cum a ajuns Netanyahu în război cu toată lumea Statele Unite au luat o decizie „rușinoasă“ și „pe sub masă“, iar Israelul va fi supus unui nou „proces Dreyfus“ la Paris, motiv pentru care evreii din Franța ar trebui să se mute în Israel. Score: 0,84
Actualitate Politică Iohannis, mesaj cu ocazia sărbătorii Hanuka quot;Fie ca aceste opt zile de sărbătoare în care evreii celebrează victoria luminii spirituale să fie un prilej de comuniune în familie, în jurul Templului sfânt și în comunitate", conchide președintele Iohannis. Score: 0,28
Iohannis, mesaj cu ocazia sărbătorii Hanuka quot;Fie ca aceste opt zile de sărbătoare în care evreii celebrează victoria luminii spirituale să fie un prilej de comuniune în familie, în jurul Templului sfânt și în comunitate", conchide președintele Iohannis. Score: 0,28
Politică Dodon la instalare, discurs în română și rusă Împreună cu ucrainenii, rușii, găgăuzii și bulgarii, împreună cu evreii și polonezii, împreună cu romii și alți confrați de-ai noștri, am știut mereu să trăim ca o Familie în Patria comună – Republica Moldova! Score: 0,27
Întâlniri (culturale) de mijlocul săptămânii Un caz special îl reprezintă evreii spanioli care asimilează elementele maure, în special în arhitectură”, arată organizatorii. Score: 0,27
Lifestyle Întâlniri (culturale) de mijlocul săptămânii Un caz special îl reprezintă evreii spanioli care asimilează elementele maure, în special în arhitectură”, arată organizatorii. Score: 0,27
Actualitate Extern Diagnosticul pus de Noam Chomsky Americii lui Trump Înainte duşmanul au fost evreii. Score: 0,27
Evreii în viaţa social-economică din Țările Române În Țările Române, evreii s-au stabilit începând cu ”Legiunea Iudaica”, apoi sunt consemnaţi în perioada de Ev Mediu târziu, când se vorbeşte destul de des despre comunităţile lor, de pe teritoriul Moldovei, al Țării Româneşti, al Transilvaniei, al Banatului şi al Bucovinei. Score: 0,94
Germania şi imigranţii: Cum să ajungi şi minoritar, şi xenofob în propria ta ţară "Cred că este ruşinos că în Germania evreii trebuie să se teama din nou că sunt evrei" Avem de-a face cu un adevărat „război informaţional” pe tema imigranţilor în presa germană. … Cred că este ruşinos că în Germania evreii trebuie să se teama din nou că sunt evrei." Hei?! Score: 0,28
Manevre de toamnă Din peisaj nu lipsesc evreii, masonii, grupul Bilderberg şi guvernul mondial, care sub pretexul globalizării vor să înghită România – pentru asta produc haos. Score: 0,27
Aletea şi Leucuşhaz: Aşteptând eternele „curse” şi mărfare ale istoriei Orăşelul fondat de şvabi a fost zguduit prima dată în 1944, când au fost deportaţi de aici evreii. Score: 0,27
Pogromul: Istoria unei tragedii Imaginile dezvăluiau masacrul urban şi metodele folosite pentru a deporta şi a extermina evreii. Score: 0,27
O concluzie deprimantă: Raluca Prună nu este proastă, este crudă! Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial,marturisea in 1992, intr-un material filmat pentru un documentar: “Evreii tipau ca gastele” cand erau impuscati. Score: 0,28
Jurnalul şefului SS, Heinrich Himmler, publicat de cotidianul Bild Acesta face parte din planurile noastre, eliminăm evreii, îi exterminăm… o mică afacere". Score: 0,27
O scriere monumentală Cartea Evreii din Transilvania (Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004) şi revista de notorietate internaţională Studia Judaica contează ca pietre de hotar pentru istoria evreilor din regiune. Score: 0,27