Freedom House: România, codaşa UE la libertatea presei România se află pe ultimul loc din UE în ce priveşte libertatea presei, arată raportul pentru 2011 întocmit de Freedom House. … România, Bulgaria şi Italia sunt singurele state din UE care figurează în topul menţionat cu o presă „parţial liberă". Score: 1,16
Excluderea lui Mircia Muntean – o răzbunare a „hrebenciucului” din PNL, Dan Radu Rușanu Mircea Muntean este la al treilea mandat de primar al municipiului Deva și a fost până de curând președintele filialei județene liberale, reușind să aducă filiala județeană PNL Hunedoara între primele în ierarhia partidului pe linie electorală. Score: 0,25
Primarul Devei, Mircia Muntean, a fost exclus din PNL Surse neoficiale arată că Muntean a intrat în conflict cu colegii săi liberali, după ce a avut o serie de întâlniri cu fruntaşi ai PDL, cărora le-a promis încă din octombrie 2009 că va diviza Organizaţia Judeţeană a PNL, una dintre cele mai puternice din ţară. Score: 0,25
Deputaţii au adoptat pe articole legea privind disponibilizările din MAI, votul final va fi dat săptămâna viitoare Liberalul Eugen Nicolăescu a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să ia act de protestul PNL faţă de modul în care se desfăşoară lucrările. … Critici la adresa proiectului şi a absenţei ministrului de Interne a formulat şi liberalul Victor Paul Dobre. Score: 0,25
Să ne temem, căci toţi vin din trecut! Ele cer şi respingerea îngustimii sociologist-vulgare şi respingerea pseudologicii liberaliste, obiectiviste. Score: 0,25
„Vecerniile siciliene” de la Falcone la Borselino Ildar Abdrazakov, de o elegantă fascinaţie, e dotat cu voce frumoasă, bogată în culori, de mare expresivitate, care umple toate accentele: speranţă, pasiune, nostalgie, durere, patrie şi pierderea libertăţii, într-o rugăciune laică. Score: 0,25
Mafia napolitană sufocă România cu gunoaiele italienilor În acest fel, gropile de gunoi legale rămân goale şi milioane de metri cubi din aceste gropi sunt libere de a fi umplute cu gunoiul adus ilegal din Italia". Score: 0,25
Şeful SRI Alba, eliberat Şeful SRI Alba, Ioan Tarnu, şi subcomisarul Liviu Schiau de la BCCO Alba Iulia, reţinuţi sub acuzaţia că au sprijinit o grupare de hoţi de utilaje din UE, au fost puşi în libertate, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins propunerea de arestare făcută de procurorii DIICOT. Score: 0,25
„Şeicul terorii”, ucis de un comando american Şeful reţelei Al Qaida, Osama bin Laden, a fost ucis în timpul unei operaţiuni a forţelor speciale navale, Navy SEAL,în oraşul Abbotabad, din nordul Pakistanului, operaţiune care nu a durat mai mult de 40 de minute, scriu jurnaliştii de la România Liberă. Score: 0,25
Antonescu: Poate ar fi bine ca Patriciu să iniţieze formarea unui nou partid Preşedintele PNL Crin Antonescu a spus luni seară, la TVR1, că "poate ar fi bine" ca omul de afaceri liberal Dinu Patriciu să susţină apariţia un nou partid politic. Score: 0,25
Principalii lideri al-Qaida care sunt în continuare în libertate Reţeua al-Qaida, înfiinţată de Osama ben Laden în 1988, încă are numeroşi lideri care pot asuma principalul post de conducere, comentează AFP, prezentând lista militanţilor de rang înalt aflaţi în libertate, scrie Mediafax.ro Ayman al-Zawahiri. Score: 0,65
Destine dramatice, redescoperiri şi sfaturi practice .) Colecţiile şi colecţionarii din România au suportat timp de jumătate de secol o agresiune continuă, iar modesta piaţă a artei a constat mai mult în constrângeri, decât în libertăţi". Score: 0,25
Bin Laden iese din scenă, spaimele Vestului reintră Terorism şi luptă pentru libertate Osama (tânărul leu) bin Laden s-a născut în 1957, fiind al 17-lea fiu al tatălui său. … 144310-Principalii-lideri-al-Qaida-care-sunt-in-continuare-in-libertate" target="_blank">Principalii lideri al-Qaida care sunt în continuare în libertate </a Score: 0,75
Irinel o va primi pe Monica la Izvorani dacă îi cere fetiţa lor: Voi îndura chinul "Sunt de acord să îndur acest chin!", a spus Irinel, citat de libertatea.ro. Score: 0,25
USL va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe Sănătate PNL şi PSD vor depune, luni, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Sănătate, a anunţat copreşedintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu. Score: 0,25
Automobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni În perioada suspendării activităţii la aceste departamente au fost afectate numai patru zile lucrătoare, în condiţiile acordării zilelor libere aferente Sărbătorilor de Paşte. Score: 0,25
Ioan Nastea și-a înregistrat la OSIM Partidul Democrat Popular Reamintim că una dintre propunerile cu care vrea să se prezinte Vasile Blaga la Convenția PDL a fost aceea de a schimba denumirea formaţiunii din Partidul Democrat Liberal (PDL) în Partidul Democrat Popular (PDP), acţiune ce ar urma să aibă loc după congresul din luna mai. Score: 0,25
Valer Dorneanu, propunerea USL pentru Avocatul Poporului Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de cinci ani pentru "apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice". Score: 0,25
PDL a câştigat din primul tur alegerile la Scorţeni Vineri, la acțiunea electorală a Uniunii Social-Liberale a fost anunțată prezența lui Victor Ponta și Crin Antonescu la Scorțeni. Score: 0,25
Sindicatele Metrorex ar putea declanşa conflictul de muncă Sindicatele Metrorex ar putea declanşa în perioada următoare conflictul de muncă, în condiţiile eşuării negocierilor cu administraţia companiei cu privire la noul contract colectiv de muncă, ce a expirat pe 17 aprilie, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou. Score: 0,25
Varujan Vosganian: Nivelul dezastruos al investitiilor straine in Romania Recordul absolut il detine anul 2008 cu 9,5 mld euro.Cu alte cuvinte in numai patru ani de guvernare liberala, in Romania au intrat 60% din totalul investitiilor straine din ultimele doua decenii! … Intai despre guvernarea liberala. Score: 0,25
Roman: Uciderea lui ben Laden, o satisfacţie pentru SUA, dar nu rezolvă situaţia din Afganistan El a subliniat că uciderea lui ben Laden trebuie tratată în contextul în care lumea arabă se mişcă foarte repede spre libertate. Score: 0,25
Israelul se bucură că Bin Laden a fost ucis 'Este un triumf răsunător al justiţiei, libertăţii şi al valorilor împărtăşite de toate naţiunile democrate luptând umăr la umăr cu hotărâre împotriva terorismului', menţionează un comunicat al premierului israelian. Score: 0,25
Steaua şi Rapid continuă duelul pentru Europa League De partea cealaltă, Daniel Pancu a adus toate cele trei puncte în contul Rapidului, după ce a marcat în minutul 85 din lovitură liberă de la 20 de metri. Score: 0,25
PDL Chicago, un centru de operaţiuni politice şi financiare Rod Blagojevich este, şi el, inculpat şi cercetat în stare de libertate pentru două capete de acuzare: complicitate în vederea comiterii unei fraude şi solicitare de mită, infracţiuni ale căror pedepse pot atinge 30 de ani de închisoare. Score: 0,25
Parfumul sanctificării La Liturghia de la Catedrala Sfântul Iosif, la slujba în aer liber din Parcul Tineretului şi pe tot traseul bucureştean al vizitei, 300.000 de credincioşi români au simţit prezenţa inconfundabilă a unui om dăruit celor sfinte. Score: 0,25