Preotul din Ciofliceni minte în cazul Videanu Încă nu ştim cui a dat părintele (cu avizul Mitropoliei) cei 4.600 de metri pătraţi rămaşi liberi din rezilierea fostului contract pe 10.000 de metri pătraţi. Score: 0,25
Costiniu audiat. Cele trei ordonanţe de reţinere au expirat Completul de judecat va decide dacă judecătorul va rămâne în arest pentru 29 de zile sau dacă va fi cercetat în stare de libertate.În jurul orei 17.15, procesul celor trei reţinuţi a fost suspendat pentru a treia oară. Score: 0,25
Viceprimarul din Miloşeşti prins la furat din curtea primăriei Viceprimarul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat şi este cercetat în stare de libertate. Score: 0,25
Judecarea cererii de eliberare sub control judiciar a lui Voicu a fost amânată Senatorul Cătălin Voicu a formulat o cerere de punere în libertate sub control judiciar care trebuia să fie judecată vineri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,25
Băsescu i-a dat lui Obama un cadou special: suplimentarea trupelor în Afganistan Radio Europa Liberă a remarcat că dineul lui Obama cu cei 11 lideri din Europa Centrală şi de Est intervine într-un moment în care aliaţii Washingtonului se tem tot mai mult că sunt neglijaţi de administraţia Obama şi că influenţa rusă în regiunea lor va fi tot mai mare. Score: 0,25
Preşedintele cel recunoscător: Băsescu şi-a decorat finul de cununie Doctorul Cârstoiu este fiul subprefectului Partidului Democrat Liberal de Argeş, Ion Cârstoiu. Score: 0,25
Stare de urgenţă în paradisul turistic thailandez Orice discuţii despre libertăţile politice riscă însă să irite gazda summitului, Vietnamul, ţară condusă de Partidul Comunist, singura forţă politică. Score: 0,25
Amarul cetăţenilor, deliciul Tehnologica Radion După ce, în urmă cu trei săptămâni, Primăria Sectorului 3 îi înştiinţa pe locatarii blocului PM51 din Câmpia Libertăţii că nu vor mai fi nevoiţi să scoată din buzunar 2.000 de euro pentru un apartament cu 3 camere, după Paşte, înţelegerea a picat. Score: 0,25
Boc a dat o hotărâre de guvern special pentru PDL Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spune că democrat-liberalii vor să cumpere sediul din Modrogan 22. … 22 pe care democrat-liberalii l-au folosit până acum drept sediu al campaniilor electorale, informează NewsIn. Score: 0,25
Udrea: Investitorii din turism au un singur principiu: profit maxim într-un timp minim quot;Sunt încredinţată că operatorii economici din turismul românesc vor înţelege că profit se face atunci când aduci turişti în perioadă extrasezon, cu preţuri şi mai mici, când oferi alternative de petrecere a timpului liber, altele decât marea sau pârtia de schi, dacă te afli pe litoral sau la munte. Score: 0,25
Reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor de Media, supăraţi pe şeful Executivului Libertatea presei înseamnă şi libertatea de a lua decizia editorială privind persoanele invitate să-şi exprime punctul de vedere în cadrul unei emisiuni. Score: 0,25
Ghici cine nu vine la cina lui Obama Prezenţa la Praga a liderilor est-europeni, printre care şi Traian Băsescu, a fost criticată de şeful grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt. Score: 0,25
Avocatul fostului primar: condamnarea lui Mircia Gutău, o gravă eroare judiciară Potrivit acestuia, Mircia Gutău este ţinut în închisoare fără să poată să-şi apere dreptul la libertate în acţiunea de contestaţie în anulare care a avut deja două termene de judecată pe 17 februarie şi 17 martie şi nu se poate judeca nici la termenul următor în lipsa dosarului şi a sentinţei. Score: 0,25
Mika vine la Mamaia pe 24 iulie Artistul britanic Mika va concerta pe 24 iulie, pe plaja H2O din Mamaia, iar intrarea va fi liberă, informează organizatorii.Pe 8 ianuarie 2007, artistul britanic Mika lansa primul său single, "Grace Kelly", melodie care a ajuns în scurt timp în fruntea clasamentelor muzicale. Score: 0,25
Udrea nu a mai promovat Paştele pe litoral Mulţi dintre ei se bucură că sunt liberi, după tot ce s-a întâmplat în 2009", a declarat Elena Udrea, ministrul MDRT, la Consiliul Consultativ al Turismului, referindu-se la discuţiile declanşate în mass-media cu privire la oportunitatea promovării Paştelui pe litoral în 2009, informează Mediafax. Score: 0,25
Firme amendate pentru că și-au stresat angajații Aici, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni de 40.000 de lei unor firme care și-au ținut angajații peste program, nu le-au dat weekenduri libere sau i-au exploatat în condiții de suprasolicitare. Score: 0,25
Marius Locic, reţinut pentru 24 ore. Nu este exclus să urmeze şi alţii …posbil ca şi pentru ceilaţi doi audiaţi în dosarul Voicu, judecătorul Florn Costiniu şi omul de afceri Costel Căşuneanu, să se ia aceeaşi măsură restrictivă de libertate, în curând.Marius Locic, un om de afaceri 38 de ani, care operează în domeniul imobiliarelor şi în mass-media (publicaţiile Atac, Interesul Public şi Goool… Score: 0,25
25 de deputaţi vor avea şi pensie, şi salariu Aceştia sunt Neculai Răţoi, Gheorghe Antochi, Matei Radu Brătianu şi Florian Popa, de la PSD, democrat-liberalii Ştefan Zamfirescu, Ştefan Iosif Drăgulescu, Mihai Surpăţeanu şi Victor Boiangiu, Iosif Koto, de la UDMR şi Dan Ilie Morega de la PNL. Score: 0,25
Voicu vrea eliberarea sub control judiciar Întrucât decizia instanţei supreme este definitivă, senatorul Cătălin Voicu mai poate solicita instanţei să fie eliberat doar prin cereri de punere în libertate sub control judiciar, cereri de ridicare a măsurii arestării preventive sau cereri de eliberare pe cauţiune. Score: 0,25
Năstase: Băsescu vrea să scape de Boc cu ajutorul legii lustraţiei Fostul premier aminteşte că preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase a promis public că Legea lustraţiei ar urma să fie aprobată foarte rapid de Parlament. Score: 0,25
Costiniu:Nu comentez nici de bine, nici de rău avizul CSM, îmi voi face apărările, mă simt nevinovat Referitor la faptul că este în prezent în concediu de odihnă, judecătorul a spus că îi expirase mandatul de preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală şi că avea nişte "restanţe de concediu", motiv pentru care şi-a luat aceste zile libere. Score: 0,25
Un scandal pe potriva vremurilor Echipa de la „Libertatea” a produs un ziar quality cu accente facile, o machetare modestă, de tip bulevardier, şi un amestec de idei provenit dintr-o mulţime de stiluri (echipă de la „Evenimentul zilei” din perioada dură combinată cu o trupă de la „Libertatea”!). Score: 0,25
Scriitori autentici, turnători de talent Ion Caraion nu se mulţumește doar să toarne, el dă și sugestii preţioase autorităţilor cum poate fi combătută eficient propaganda dușmănoasă a elementelor “reacţionare” și a postului de radio Europa Liberă! Score: 0,25
Parisul se află în Africa sau în Orientul Mijlociu? 26 din 26.01.2010, în cotidianul România Liberă din data de 27 ianuarie 2010 (…) Score: 0,25
Andronescu: Educaţia este mult subfinanţată În timpul dezbaterilor pe marginea moţiunii simple iniţiate de liberali, senatorul PSD i-a reproşat ministrului că abordează domeniul pur politic, fără a ţine cont de realităţile sistemului. Score: 0,25
Moţiunea liberalilor pe Educaţie a fost respinsă Prin moţiunea "Educaţia – de la supravieţuire la colaps", liberalii criticau noua lege a educaţiei şi cereau demisia ministrului. Score: 0,65