Televiziunile de știri, loc de vărsat lacrimi pentru popor Pentru lipsa de decență și de profesionalism, pentru penibilul absolut și kitch-ul în care s-a scaldat Antena 3, Sandra Stoicescu, producătorii acestei televiziuni, și toți jurnaliștii-saltimbaci angajați ai postului din Băneasa, mai puțin Mircea Badea, primesc nota 1. Score: 0,28
Fenechiu: Sper ca Năstase să rămână doar blogger după Congresul PSD La acestea mai putem adăuga nereformarea justiţiei, furtul banilor publici şi lipsa de reformă în administraţie, elemente care au pus sub semnul întrebării aderarea la UE", precizează liderul PNL. Score: 0,28
Televiziunile de știri, loc de varsat lacrimi pentru popor Pentru lipsa de decență și de profesionalism, pentru penibilul absolut și kitch-ul în care s-a scaldat Antena 3, Sandra Stoicescu, producătorii acestei televiziuni, și toți jurnaliștii-saltimbaci angajați ai postului din Băneasa, mai puțin Mircea Badea, primesc nota 1. Score: 0,28
De la bestseller pe ecrane Deşi credincioşii practicanţi din toată lumea îşi îndeplinesc ritualurile în lipsa oricărei garanţii că vor avea de câştigat ceva de pe urma lor. Score: 0,28
Chivu: Meciul cu Franţa nu este decisiv, dar trebuie tratat ca şi cum ar fi Not found: lipsa Score: 0,28
Preţurile locuinţelor, în scădere "Trendul se menţine pe o pantă descendentă de câteva luni bune şi în lipsa unor acţiuni concrete din partea cumpărătorilor, preţurile vor continua să scadă până la sfârşitul anului. Score: 0,28
Casa Regală Română – un imperativ republican Este greu de înţeles şi aproape imposibil de cuantificat aportul pe care Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu l-au avut în promovarea intereselor României, dar şi mai greu de înţeles este lipsa totală de sprijin a elitei româneşti pentru Casa Regală. Score: 0,27
Minerit sau moştenire: Bătălia pentru Roșia Montană Cred că intrarea în lista UNESCO ar fi foarte bună pentru păstrarea galeriilor romane", spune si Andrei Gruber, 26 de ani, fiul unui miner, care a deschis o pensiune împreună cu prietena sa, însă se plânge de "lipsa de cooperare din partea municipalităţii. Score: 0,28
Frica de al-Qaida trece oceanul şi pune stăpânire pe Europa La fel, lipsa oricărui simţ al proporţiei răspunsului nu face decât să acorde importanţă unei grupări dispersate şi reduse. Score: 0,28
Florin Chilian, încă o victorie …o in conditiile unei utilizari legale a operei compuse si interpretate de el" In concluzie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut faptul ca "tocmai lipsa unui contract de cesiune intre Florin Chilian si Ministerul Culturii si Cultelor ii permite artistului sa solicite o remuneratie cu titlu de despagubiri" si… Score: 0,28
Cât de greu poate să fie să adoptăm un suflet? Dacă acum ne confruntăm de fapt cu lipsa compasiunii, nu e greu de prevăzut cât de sumbru ne e viitorul… Score: 0,28
Enciclopedia exilului literar românesc Desigur, a discuta în detaliu toate aceste reproşuri fundamentaliste (în care, nu de puţine ori, resentimentul se străduieşte din răsputeri să fie luat drept argument teoretic şi lipsa de coerenţă, drept logică) ar însemna că le-am luat în serios. Score: 0,28
Ion Răuţ va fi exclus din PNL Gorj pentru că a fost ofiţer de securitate Not found: lipsa Score: 0,28
Diplomaţii contrabandişti de la Chişinău Citind sentinţa, ai senzaţia că, de fapt, în lipsa unor temeiuri fondate, instanţa a folosit orice pretext pentru a-l repune pe acest cetăţean în serviciu, în pofida legislaţiei muncii în vigoare şi în pofida bunului simţ", a spus şeful diplomaţiei de la Chişinău, Iurie Leancă. Score: 0,29
Borbely vrea asumarea răspunderii Guvernului pe Legea pensiilor, dacă nu trece de CC "Legea pensiilor sau lipsa legii pensiilor nu este măsură restrictivă, dacă o să cadă va trebui să vedem ce facem, pentru că oricum legea pensiilor este (un fapt) acceptat de toată lumea că trebuie să fie, într-o formă sau alta, votată. Score: 0,28
„Eroinele mele iubesc cu patimă” Poate că asta se întâmplă şi din lipsa noastră de atitudine. Score: 0,27
Sindicaliştii şi intelectualii Aceasta însă ar îndreptăţi numai în foarte mică măsură lipsa de interes a sindicalismului pentru intelectuali. Score: 0,28
Ioan Ghişe: Expunere de motive la Legea Jurnalistului Lipsa unei legi care să reglementeze delictul de presă a dus la interpretarea diferenţiată – în funcţie de interese – a respectului faţă de om şi comunitatea umană. Score: 0,28
Ghişe: Asociaţiile de jurnalişti sunt primele chemate să amendeze Legea jurnalistului …să conducă la instituirea unui anumit tip de cenzură, prin impunerea unei serii de reglementări, Ghişe a opinat că este mai bună o reglementare, chiar proastă, decât lipsa oricărei reglementări. Score: 0,28
Curtea Constituțională a amânat Legea pensiilor Social-democraţii invocă, pe lângă mai multe articole din Constituţie care ar fi încălcate de Legea privind sistemul unitar de pensii publice, şi lipsa cvorumului la votul final dat pe actul normativ, arătând că au fost astfel încălcate normele constituţionale referitoare la procedura de legiferare. Score: 0,29
Patologia acumulărilor inutile Societatea românească este anarhică şi din motivele expuse mai sus, iar acestea dovedesc lipsa ierarhiei. Score: 0,28