Criza ar mai putea dura 5 ani În termeni socio-demografici, persoanele din sudul şi sud-estul ţării estimează o perioadă de criză mai lungă, o doză mai mare de pesimist fiind caracteristică şi pentru persoanele cu venituri mici.Un alt criteriu care influenţează atitudinea românilor faţă de criză este vârsta. Score: 0,27
Nerezidenţii au adus la BVB, în mai, peste 7 milioane de euro Per total, investitorii locali au scos din piaţă aproape 5 milioane de euro, în luna cu scăderi de peste 30% pe SIF-uri şi de 2 ori mai mici pe BET. Score: 0,28
Aproape învinşi într-o ţară de hapsâni şi leneşi În secolul valah care tocmai s-a încheiat, Partidul heghemonic a spart naţiunea „în grupe de proletari heghemoni care conduc pe ţărani, pe micii burghezi şi pe intelectuali. Score: 0,27
Bugetul britanic îi loveşte pe băutori Minsitrul britanic al Sănătăţii a spus însă că asemenea măsuri i-ar lovi prea tare pe consumatorii moderaţi de alcool şi pe cei cu venituri mici. Score: 0,28
Premiu de 3,3 milioane de euro la loto 6/49 Sumele mai mici de 600 de lei vor putea fi ridicate de la orice agenţie loto, indiferent de locul unde a fost jucat biletul câştigător. Score: 0,28
Băsescu-Boc, cuplu dictatorial Procentele românilor care mai au acestă impresie despre Băsescu sunt, în ambele cazuri, sunt mai mici decât marja de eroare, adică de 1,8%. Score: 0,27
Coreea de Sud – Grecia 2-0 (1-0) În 2004 când a câştigat surprinzător Campionatul European a făcut-o jucând rolul echipei foarte mici care se baricadează în careu pentru a limita proporţiile scorului, şi, cu puţin noroc poate marca şi câte un gol adversarilor. Score: 0,27
O întâlnire cu cartea şi cele o mie de chipuri ale sale O plimbare prin pavilioanele Bookfest-ului arată standuri mai puţin fastuoase decât anul trecut, iar în spaţiul consacrat editurilor mici sunt mai puţine prezenţe. … Editurile mai mici au venit la Bookfest cu ceva speranţe şi cu mulţumirea de a vedea publicul căutându-le cărţile. Score: 0,30
Ca să scape de impozitele nesimţite ale lui Boc, afaceriştii se mută în paradisurile fiscale Unul ar fi costurile mult mai mici de înmatriculare a autovehiculelor second-hand importate. … De asemenea în ţara vecină birocraţia este mai scăzută, controalele sunt mai rare şi amenzile, dacă sunt, sunt mult mai mici. Score: 0,30
Tensiunile dintre Turcia şi Israel, o şansă pentru turismul românesc „Românii vor alege în special Bulgaria, unde preţurile sunt mici, iar calitatea nu lasă de dorit. Score: 0,27
Boc spune că proiectul privind pensiile se consideră adoptat Nu poţi să ceri solidaritate de la cei care au pensii foarte mici în România şi să păstrezi pensiile de lux. Score: 0,28
Cea mai echilibrată ediţie a mondialelor de fotbal atunci putem spune că şansele de victorie sunt extrem de mici. Score: 0,27
Un weekend fierbinte, cu muzică de toate genurile, teatru, dans, film Cum să faci faţă unei adevărate bande de mici derbedei fără nicio consideraţie pentru jucării? Score: 0,27
Nicolas Sarkozy declară război infractorilor romi Romii sunt consideraţi de autorităţi ca fiind cauza recrudescenţei micilor infracţiuni. … Poliţiştii au anunţat că în 2009 au arestat 2.500 de femei de etnie romă care operau în grupuri mici pentru a-i fura pe turiştii din zona pariziană. Score: 0,28
România, campioana concedierilor din Europa de Est Hemoragia locurilor de muncă din România nu se vede decât parţial în rata şomajului de la noi, care a rămas una dintre cele mai mici din Europa de Est. Score: 0,27
Academia Română spune că tot cei sărăci suportă criza Deoarece are cele mai mici venituri, relativ la măimea economiei, statul român este şu permanent în situaţia de deficit, adică de nevoie de a acoperi cheltuieli mai mari decât veniturile. Score: 0,27
Există peste 100.000 de găuri negre supermasive Potrivit discoverz.com, acest proiect a fost o schimbare majoră faţă de micile echipe care studiau cerul individual. Score: 0,27
Topul celor mai ieftine vacanţe externe, la mare Grecia, mai ieftină în iunie Pe locul al doilea în topul celor mai ieftine destinaţii se află Grecia, iar luna iunie aduce cele mai mici tarife. Score: 0,27
Cel mai vechi pantof din lume are 5.500 de ani "Nu se ştie dacă pantoful a aparţinut unui bărbat sau unei femei pentru că oamenii erau mai mici de statură în acea epocă", a declarat arheologul Ron Pinhasi, de la University College Cork, Irlanda. Score: 0,28
Lectura de la Papirus la e-Ink Ca o noutate a acestei ediţii, "Clubul şoriceilor de bibliotecă", destinat celor mici, în care numeroşi artişti, Marian Râlea, Margareta Pâslaru, Alexandra Halic, Iurie Darie, Anca Pandrea, îi vor însoţi pe copii în lumea cărţilor de poveşti. Score: 0,27
Copiii care mor în prima lună de viaţă, mai mulţi în România decât în UE Principalii factori care cresc riscul decesului la copiii de 0-5 ani sunt mediul de provenienţă, fiind mai afectaţi copiii din mediul rural, din oraşe mici care nu sunt reşedinţă de judeţ sau din sate mărginaşe, unde infrastructura e proastă, drumurile impracticabile, iar uneori nu există medic de familie sau telefonie… Score: 0,27
Adio, subvenţie pentru căldură! El a precizat că de acum înainte nu se va mai putea vorbi despre o subvenţie în ceea ce priveşte preţul gigacaloriei plătite de populaţie, ci doar despre ajutoare pentru încălzire, care vor fi plătite persoanelor şi familiilor cu venituri mici. Score: 0,29
Oprescu: Nu se mai poate vorbi de subvenţie la căldură, ci doar de ajutoare El a precizat că de acum înainte nu se va mai putea vorbi despre o subvenţie în ceea ce priveşte preţul gigacaloriei plătite de populaţie, ci doar despre ajutoare pentru încălzire, care vor fi plătite persoanelor şi familiilor cu venituri mici, informează Agerpres. Score: 0,87
Şova: Cei ce nu votează moţiunea să-şi asume responsabilitatea pentru dezastrul pe care-l vor produce "Acest guvern trebuie să plece, în primul rând pentru a lăsa loc liber construirii unui mix de soluţii, indiferent de paternitatea lor, dar selectate după un singur criteriu: al convergenţei spre sacrificii sociale cât mai mici şi spre reluarea creşterii economice", a afirmat Şova. Score: 0,27
Cutremur de 4,5 pe scara Richter în România 116762-Radulian_Cutremurul_va_avea_replici_mici" target="_blank"> <strong>Radulian: Cutremurul va avea replici mici </strong> </a Score: 0,56