Marius Opran către patronatele din România nereprezentând valori care să mă preocupe, iar din acest motiv nu am, nu am avut şi nici măcar nu am încercat să ţin o evidenţă a acestora. Score: 0,28
Un mort şi 42 de răniţi în urma deraierii unui tren în Elveţia Autorităţile locale au deschis o anchetă şi au mandat un expert federal din cadrul serviciilor de investigaţii asupra accidentelor de transport pentru a stabili motivele deraierii. Score: 0,27
Se dă împrăştierea în PDL? Ce motiv ar avea oamenii să se îndrepte spre vitejii progresişti ai ministrului Oprea? Score: 0,27
Blaga şi Videanu îi dau brânci Elenei Udrea la Primăria Capitalei, sperând să-şi rupă gâtul Iar înfrângerea ei nu va fi un motiv de sărbătoare doar pentru contracandidaţi, ci şi pentru Blaga şi Videanu. Score: 0,27
Prima suspendare din 2007 Cum decizia Curţii este pur consultativă, pe 19 aprilie 2007, Parlamentul a votat cererea de suspendare pe motiv de neconstituţionalitate, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă şi zece abţineri. Score: 0,28
Procedura de suspendare a şefului statului Preşedintele Traian Băsescu are, însă, motive de îngrijorare. Score: 0,27
Pentru CTP era mai bine pe vremea lui „Odiosu'” Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele – de peşte, peştele – de pâine, pâinea avea gustul aerului din camera de hotel şi toate gust de prezervativ cu arome. Score: 0,28
Concertul lui Ozzy Osbourne, de la Zone Arena, nu va fi anulat Dorian Ciubuc, care este şi directorul general al Zone Arena, a refuzat să comenteze decizia primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, care a somat SC Arena Invest SRL să desfiinţeze toate construcţiile din Zone Arena, pe motiv că nu au autorizaţie de construcţie. Score: 0,28
Transnistria nu mai primeşte ajutor financiar de la Moscova Acesta a mai declarat că nu cunoaşte motivele întârzierilor, dar că Rusia a promis că "banii vor fi". & Score: 0,27
DIP: Elena Udrea ar putea fi viitorul preşedinte al UNPR Prin trecerea la UNPR, motivată, să zicem, de absența unei reale dorințe de reformă în PDL, Udrea va scăpa de o bună parte a balastului negativ care se acumulează tot mai mult în cârca acestei formațiuni. Score: 0,27
Victor Ponta e obsedat de Mircea Geoană Motivele sunt mai multe, dar țin în principal de faptul că Ponta este extrem de apropiat de Adrian Năstase, marele adversar al lui Geoană. Score: 0,27
SUA a transmis din greșeală României o notificare adresată Rusiei Este motivaţia pe care au dat-o oficialii americani, după ce au trimis din greşeală României o notificare adresată Rusiei. Score: 0,27
SMS-ul de adio integral al Mădălinei Manole Motivul este acesta: nu mă mai pot suporta fizic vorbind, sunt defectă, un rebut, aşa cum am fost mereu, dar abia acum realizez cu adevărat. Score: 0,27
Averea Mădălinei Manole: o jumătate de milion de euro De pe rafturile cu muzică românească au dispărut toate CD-urile cu Mădălina Manole şi tocmai de aceea drepturile de autor ale artistei sunt motiv de dispută între soţ şi părinţii ei. Score: 0,27
Condiţii mai bune pentru infractorii români Situaţiile în care va fi folosit sistemul electronic de supraveghere şi persoanele care urmează să îl poarte se stabilesc prin ordin al ministrului Justiţiei", se arată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de HG propus de MJ. Score: 0,27
DNA i-a interzis lui Diaconescu să mai vorbească despre cazul său "I-a fost interzis domnului Diaconescu să îşi exprime dezacordul public în legătură cu învinuirile care i-au fost aduse, acest fapt fiind reţinut ca motiv al prelungirii măsurii de a nu părăsi ţara. Score: 0,27
Prinţesa Diana a fost asasinată Michael Mansfield, care l-a reprezentat şi pe magnatul Mohamed Al Fayed în timpul anchetei ce a urmat morţii fiului său Dodi şi a prinţesei Diana, a declarat: "Am toate motivele să cred că acele decese au reprezentat rezultatul unei crime. Score: 0,30
Un candidat de 70 de ani a cerut scutire de taxă motivând că e orfan Un candidat la admitere la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, în vârstă de 70 de ani, a cerut scutire la plata taxei de înscriere motivând că este orfan de ambii părinţi, cererea fiindu-i aprobată. Score: 0,73
Băsescu participă la ședința CSM Absenţa unei motivaţii scrise substanţiale a deciziilor de promovare la ÎCCJ ale CSM a fost de asemenea criticată. Score: 0,27
Pensiile speciale vor fi recalculate până la 1 septembrie 2010 Motivul: procesul este mult mai complicat, iar statul are nevoie de cinci luni pentru a face acest lucru. Score: 0,27
Curtea Constituţională îşi motivează decizia în cazul ANI Curtea Constituţională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională cea mai recentă variantă a Legii ANI adoptată de Parlament, că actul normativ nu este redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Score: 0,76
Şerbana Drăgoescu: „Am crezut că pictura şi tapiseria sunt două regine care nu pot sta pe acelaşi tron” E un motiv inepuizabil. Score: 0,27
De ce l-a chemat Boc pe Băsescu la Guvern Acesta este şi unul dintre motivele pentru care l-am invitat astăzi, alături de noi, pe preşedintele României la discutarea acestor aspecte care ţin de interesul naţional şi de reprezentarea României… Score: 0,27
A murit David Warren, cel care a inventat cutia neagră a avioanelor …variaţii, acest sistem, cunoscut şi drept dispozitiv de înregistrare a informaţiilor de zbor, a început să fie instalat pe toate zborurile comerciale, pentru a clarifica motivele unui eventual accident.Considerat drept unul dintre cei mai strălucitori oameni de ştiinţă australieni, Warren, a fost decorat în 2002 cu Ordinul Australiei, cea… Score: 0,27
Intrarea României în spaţiul Schengen ar putea fi amânată Ţările nordice ar putea insista,după raportul CE de marţi,că justiţia ineficientă şi corupţia din rândul poliţiei şi grănicerilor români şi bulgari reprezintă un motiv de neîncredere în capacitatea Bucureştiului şi Sofiei de a administra graniţele şi de a emite vize, în vederea aderării la Schengen. Score: 0,27
Românii se tem că firmele de asigurări vor muri înaintea lor Primul motiv invocat de participanţii la cercetarea sociologică la întrebarea de ce nu doresc să încheie o asigurare a fost absenţa veniturilor, următorul fiind neîncrederea în companiile de asigurări. Score: 0,27