Marius Opran către patronatele din România

Stimaţi colegi,

După ce am căutat circa jumătate de oră prin „Ziarul Financiar”, am dat search pe numele faimosului lider al ACPR şi mi-au apărut nişte zeci de pagini cu titluri de materiale „dedicate”, am adăugat la criterii de căutare „CESE” şi „2010”, mi-au rămas vreo două pagini, printre care şi „Săptămâna Financiară”, şi am înţeles că asta este, degeaba căutam în ZF. L-am deschis şi am găsit articolul LA CARE VREAU SĂ MĂ REFER (dar vă asigur că mai erau multe altele foarte interesante!). Mi-am amintit că l-am lecturat în diagonal acum vreo 3 săptămâni, concluzionând atunci rapid că este o copie a celui apărut în Cotidianul din 21 iunie. Apărut în numărul din 25 iunie la rubrica „Anchete” sub titlul „Scandal românesc în CES-ul european”, este semnat de o doamnă sau o domnişoară – Ştefania Enache, pe care nu am avut onoarea să o cunosc şi – repet – reprezintă mai mult sau mai puţin o copie aproape integrală, inclusiv titlul, a articolului apărut luni 21 iunie sub semnătura lui Dan Odagiu în Cotidianul, la care autoarea a adăugat o bazaconie fără nici o acoperire reală, pe care o plasează în text ca fiind o declaraţie a unui lider sindical, referitoare la o aşa-zisă „indemnizaţie” pe care o primesc membrii CESE şi care reprezintă unul din motivele care fac atractivă nominalizarea ca membru al acestei instituţii europene. O prostie, total falsă, fără nici o acoperire în realitate, dar în acel moment nu am crezut că cineva o va lua în serios, că va face „valuri” şi că gaşca de golani păunescieni va încerca prin şopârle să o conecteze cu numele meu.

Ceea ce pot să vă declar, neconstituind nici un fel de secret, este faptul că în nici unul din materialele transmise reprezentanţilor mass-media din ţară şi din străinătate, care mi-au solicitat date şi materiale referitoare la această operaţiune de instaurare a unui monopol privat asupra mişcării patronale naţionale, pusă la cale de „famiglie”, nu se pomeneşte nici măcar un cuvânt despre drepturile financiare ale membrilor CESE şi nici nu există nici o legătură între faptele pe care le incriminez, noua inginerie „socială” pusă la cale de „fratele” George şi decontarea cheltuielilor noastre cu Comitetul. În plus, în cazul meu, recunosc că acest subiect este unul de interes foarte redus, sumele pe care le decontăm la Comitet pentru transport, diurnă etc. nereprezentând valori care să mă preocupe, iar din acest motiv nu am, nu am avut şi nici măcar nu am încercat să ţin o evidenţă a acestora. Eu unul aş fi foarte mulţumit dacă acestea mi-ar acoperi cheltuielile lunare pe care le fac la Bruxelles, în mod sigur însă, deşi nu am timp să ţin o evidenţă clară, acest lucru nu se întâmplă, dar consider că merită să suport diferenţa din buzunar pentru privilegiul de a participa la activităţi care-mi creează satisfacţie profesională şi personală acum, când sunt aproape de sfârşitul carierei mele active şi pe care le consider că pot să contribuie la construirea unei societăţi mai bune pentru copiii şi nepoţii noştri. Vreau de asemenea să fie clar că, atunci când mă refer la mafia locală care vrea să privatizeze mişcarea patronală şi să monopolizeze reprezentativitatea internă şi internaţională a acesteia, nu mă refer sub nici un aspect la colegii din grupa patronală din CESE, care fiecare în parte reprezintă o valoare şi care sunt oricând bineveniţi pe funcţii de conducere în structurile „UGIR-1903” atunci când se vor convinge că nu se situează de partea corecta acceptând în continuare să fie conduşi de o persoană care se situează cu mult sub valoarea lor intelectuală şi morală a colegilor mei din ACPR sau atunci când – sper eu, foarte repede – actuala caracatiţă ACPR se va autolichida singură sau vă dispărea prin aplicarea noii legi a patronatelor care nu poate fi blocată la nesfârşit de golanii ACPR plasaţi la conducerea CES-ului. Acest lucru nu este o premoniţie, ci o certitudine în condiţiile în care convulsiile interne din ACPR se vor amplifica exponenţial în perioada imediat următoare datorită acutizării conflictelor de interese între membrii „famigliei” pentru păstrarea accesului la un ciolan care devine din ce în ce mai mic, pierderii inevitabile a suportului politic într-un viitor pe care-l estimez ca fiind foarte apropiat şi conştientizării membrilor de calitate din actuala structură că locul lor nu poate fi în ACPR alături de personajele dubioase care-l conduc în prezent. La fel nu mă refer la unele persoane din aşa-zisa listă de „membri” înşiruită pe site-ul ACPR, unele – sunt convins – chiar fără ştirea lor şi care nu au nici o tangenţă cu gaşca celor care controlează „famiglia” și de ale căror practici sunt convins că nici ei nu au cunoştinţă: ARB-ul lui Ghetea este o serioasă asociaţie profesională şi nu patronală, reprezintă un foarte important serviciu de interes general, este membră a mai multor organisme interne şi internaţionale deoarece structura și scopul său sunt de interes național. Îmi vine o întrebare în minte: cum ar putea Ghetea, un bancher rasat, recunoscut internaţional, fost BRCE-ist, să stea la aceeaşi masă cu Păunescu, având în vedere „contribuţia” atât de bine cunoscută a acestuia la „propăşirea” BANCOREX-ului? AOAR este la rândul său o importantă asociaţie profesională, după câte ştiu eu gândită şi dezvoltată de prof. dr. Dan Voiculescu, care nu cred că este dispus să-şi vadă numele alături de al lui Păunescu, între cei doi fiind o diferenţă mai mare decât Groapa Marianelor de mentalitate, moralitate şi profesionalism, de mod de gândire şi de viaţă, de implicare în acţiuni caritabile şi de formare a noii generaţii de manageri, iar menţionarea lui Dinu Patriciu ca fiind unul din liderii organizaţiilor subordonate fratelui George reprezintă un jalnic exemplu tipic păunescian de tupeu incomensurabil, în fapt el invidiindu-l (ca să nu folosesc alt termen) pe Dinu pentru succesul în afaceri, puterea sa de previzionare şi titlul neoficial pe care a demonstrat de-a lungul mai multor ani că-l merită pe drept – cel de „Guru naţional în domeniul afacerilor şi finanţelor” şi pe care Păunescu, deşi „paralel” cu domeniul în cauză, l-ar fi dorit enorm pentru el, în dorinţa sa nelimitată ca portretul său să fie pus în galeria marilor lideri mondiali ai mişcării patronale, eventual lângă cel al lui Volski, iar alături – o fotografie mai mică cu participarea lui la „Cina creştină” de la Casa Albă, în perioada cât a fost bolnav în SUA! Tot cu regret mă întreb ce caută alături de Păunescu şi lacheii săi Costache, Dragoş & Co. oameni de talia morală şi profesională a prof. dr. ing. Dan Gheorghiu, directorul general al ISPE, asocierea numelor lor fiind total ruşinoasă şi chiar păgubitoare pentru o personalitate de valoarea lui Dan. La fel este şi cazul prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, care, din păcate, se vede din ce în ce mai mult în poziţia de a gira cu numele său acţiuni comandate de „famiglie” care nu fac cinste renumelui său profesional câștigat în timp şi cu multă muncă. Din când în când este bine să încercăm să ne facem o autoevaluare – vechea vorbă populară „Dacă intri în troacă, te mănâncă porcii!” fiind de o reală actualitate.

De ce doresc să mă adresez vouă: plecând de la zvonurile şi şoaptele transmise conspirativ la ureche auzite în ultimele două zile referitoare la o posibilă conexiune între persoana mea şi referirea din conţinutul articolului privind aşa-zisa declaraţie a unui lider sindical în care se menţionează o nereală „indemnizaţie lunară a membrilor CESE”, după o lungă evaluare consider necesar să fac o singură dată o serie de precizări asupra cărora nu voi reveni şi nici nu voi răspunde unor eventuale comentarii:

1. Este dreptul meu indiscutabil de a apela la orice mijloc pentru a-mi face dreptate atât mie, cât şi organizaţiilor patronale reale pe care le reprezint, faţă de porcăria făcută de „fratele” Păunescu şi gaşca lui de derbedei „de încredere” în frunte cu această ruşine a CES-ului românesc care răspunde la numele de Costache. Am acest drept:

a) în baza muncii depuse la CESE, cu neglijarea familiei, a afacerilor personale şi a sănătăţii – fără însă să reclam acest lucru sau să mă plâng, deoarece raţiunea vieţii mele a constituit-o întotdeauna munca şi aşa va fi până la sfârşitul existenţei efemere pe acest pământ;

b) datorită faptului că de 18 ani de când activez în UGIR-1903, sunt preşedinte, preşedinte executiv sau prim-vicepreşedinte al acestei mari organizaţii, şi la bine, şi la mai puţin bine. Sunt cel care a semnat cererea către Guvern privind retrocedarea sediului nostru istoric şi cel care a câştigat procesul cu Păunescu, prin care i s-a interzis folosirea adăugirii „-1903” la numele de UGIR pe care-l înregistrase pentru a crea confuzie şi a încerca o altă inginerie financiară: să obţină în stilul obişnuit – adică „mokka” – patrimoniul nostru istoric;

c) jurisprudenţei existente la nivelul decizional al guvernului şi care nu a fost aplicată în cazul desemnărilor pentru CESE. Precedentul juridic fusese creat chiar în zilele premergătoare nominalizărilor pentru CESE 2010-2015 ca urmare a deciziei luate de Comitetul de validări al ILO faţă de reclamaţia depusă de membrii ACPR ai delegaţiei privind o aşa-zisă intervenţie „nelegală” a Executivului care a înlocuit 2 dintre cei 5 membri propuşi de ACPR în delegaţia pentru Geneva cu câte un reprezentant al UGIR-1903 şi CONPIROM. Explicaţiile date de d-l Mocanu în faţa Comitetului – alegerea celor 5 din totalul de 7 propuneri s-a făcut în baza criteriului numărului de contracte colective de muncă la nivel de ramură semnate de fiecare patronat ce a nominalizat membri în delegaţie, acest lucru stabilind ierarhia actuală a patronatelor din Romania – UGIR-1903 şi CONPIROM – câte 8 fiecare şi ACPR – 5 – conducând la respingerea plângerii făcute de ACPR şi la o motivaţie publicată în documentele oficiale care nu lasă loc de dubii. Aceasta conține următoarele decizii:

„According to article 3, paragraph 5, of the Constitution, the Employers’ delegates and advisers have to be chosen by the Government in agreement with the most representative organizations of employers in the country”

precum și:

„The Government must be careful not to show favoritism towards minority organizations (NB: adică faţă de ACPR, conform ierarhizării făcute de MMFPS şi prezentată Comitetului la Geneva de către d-l Mocanu) over more representative organizations (NB: adică UGIR-1903 şi CONPIROM, conform aceleiaşi ierarhizări)”.

În plus, Secretarul de stat a menţionat în faţa Comitetului ILO următoarea ştire-bombă:

„The ACPR had no legal status under Romanian legislation!”

Fără comentarii! Fiindcă nimeni nu a dorit să explice această declaraţie oficială a şefului dialogului naţional social, nu fac un secret ca am comunicat acest lucru în numele UGIR-1903 şi CONPIROM secretarului general al „Business Europe”, al cărui membru actual este ACPR, solicitând demararea unei verificări oficiale, iar în cazul în care este reală – să procedeze la excluderea acesteia din acest important forum patronal european – unicul recunoscut alături de CEEP (al cărui membru suntem noi din anul 2000 prin Federaţia Patronatelor din serviciile publice din România şi pe care o conduc ca preşedinte din anul 2004) şi la înlocuirea acestuia cu un patronat naţional cu reprezentativitate reală;

d) instrucţiunilor primite de patronatele române cu reprezentativitate europeană – ACPR şi noi – prin care se cere respectarea continuităţii şi consensului în nominalizarea reprezentanţilor patronatelor române la EUROFOUND, CEDEFOP, OSHA şi CESE (anexată, spre informare);

e) încercărilor de presiune şi şantaj făcute asupra mea de Păunescu direct, precum şi prin penalul informator Costache şi prin servitorul Mihalache, care mi-au cerut drept condiţie de menţinere a mea pe lista membrilor CESE să preiau funcţia de preşedinte a UGIR-1903, înlăturându-l pe colegul meu Coraci şi să mă „lipesc” de umbrela ACPR sau să ies măcar împreună cu federaţia pe care o conduc, membră a Patronatului European CEEP din anul 2000, din structura UGIR-1903, pentru a o lipsi de reprezentativitate europeană. Bineînţeles că i-am flituit pe cei doi golani, spunându-le că acest lucru nu se poate produce, având în vedere:

(i) cei 18 ani de când sunt membru al UGIR-1903 şi în care perioadă am deţinut numai funcţii de conducere – preşedinte, preşedinte executiv sau prim-vicepreşedinte;

(ii) faptul că nu am ce discuta cu ei, deoarece jucăm la „categorii diferite”, eu fiind patron adevărat, iar ei servitori plătiţi, aşa că dacă fratele George are ceva de discutat cu mine, să mă caute direct;

(iii) Cezar Corâci este partenerul meu, am candidat recent în echipă împreună şi cu alţi 3 prim-vicepreşedinţi şi cu secretarul general şi am fost aleşi de Adunarea Generală în unanimitate, inclusiv prin voturile acordate de cei 2 „spărgători de patronate” plasaţi de Costache în interiorul UGIR-1903 – Păsculescu şi Ştefănescu – care, copleşiţi de mulţimea reprezentanţilor adevăraţi ai UGIR-1903 prezenţi la adunare şi de voinţa de unitate a acestora, ne-au acordat până şi ei votul lor încercând să nu se „demaşte” în public;

(iv) eu nu-mi trădez prietenii şi partenerii niciodată şi nici nu văd cum aş putea accepta să devin subordonat pe scară ierarhică unui individ de talia lui Păunescu, când în fapt acest lucru ar fi normal să se petreacă invers (ţinând cont prin comparaţie de ce a făcut fiecare din noi în viaţă prin forţe proprii şi cu respectarea legii), dar fără a avea o viaţă lungă, deoarece primul lucru pe care l-aş face cu Păunescu ca şef al lui pe linie patronală ar fi cel de a convoca forumul de conducere colectivă pentru a propune să-l dăm afară pentru desfăşurarea timp de peste 15 ani de activităţi de destabilizare, de compromitere, de politizare, de manipulare, de permanente încercări de aservire a acesteia propriilor interese, de încercare de monopolizare a mişcării prin privatizare în folos propriu, de încercare de distrugere din interior a realei mişcări patronale naţionale şi de blocare a reprezentării ei de către marile patronate nealiniate politic în cadrul organismelor patronale internaţionale;

(v) nu pot să iau în serios nici o propunere venită din partea lui Păunescu, deoarece sunt convins că nu va putea uita niciodată că, în 1998, în timp ce se afla în „refugiu” în SUA, nu a putut păcăli prin interpuşi muribundul „Bancorex” cu o sumă în valoare de multe milioane de dolari SUA (cu 2 cifre, urmate de 6 de zero), rămasă chipurile neutilizată dintr-o linie de credit acordată în 1996 de fosta conducere a Bancorex fără a fi acoperită cu garanţii corespunzătoare, datorită intervenţiei mele în Consiliul de Administraţie făcută în calitate de reprezentant al SIF-urilor. Nu este cazul să dau mai multe detalii aici, dar intenţionez ca, în scurt timp, să fac publice mai multe asemenea „întâmplări”, pentru ca voi toţi şi nu numai să înţelegeţi cine este în realitate acest personaj care vrea să-şi obţină certificatul de onorabilitate după care tânjeşte de aproape 20 de ani prin subordonarea şi chiar distrugerea marilor patronate cu reprezentativitate naţională reală, pentru a se putea proclama patron-şef al României – translatând modelul Bokassa din politica africană în domeniul politicilor sociale din România.

f. Dreptul meu și al celor mai mari două organizații patronale din România care m-au desemnat în unanimitate să le reprezint la CESE nu este negociabil, având în vedere cele 16 sectoare economice pe care le acoperim prin activitatea noastră şi responsabilitatea pe care o avem împreună cu sindicatele faţă de viaţa de zi cu zi a celor peste 3 milioane de salariaţi din cele 16 ramuri economice, precum şi a familiilor acestora şi nu am de gând să solicit aprobare nimănui pentru a mă lupta prin orice mijloace în vederea obţinerii drepturilor noastre, pentru asanarea mişcării naţionale patronale şi pentru eliminarea influenţei politicului asupra acestui domeniu vital pentru dezvoltarea viitoare a României. În acelaşi timp, vă asigur atât pe voi, colegii mei actuali, cât şi pe orice altă organizaţie sau persoană interesată, că toate acţiunile pe care le întreprind în mod personal sau în numele patronatelor pe care le reprezint sunt sau vor fi făcute la vedere, public, deoarece consider – contrar modului de operare al „famigliei”, că starea de normalitate nu poate fi restabilită prin acţiuni conspirative, pe ascuns, iar încercarea lui Păunescu de a monopoliza mişcarea patronală şi de a obţine reprezentarea exclusivă internă şi internaţională a acesteia ca plată a serviciilor de natură politică aduse este inadmisibilă, ruşinoasă şi contravine actualului statut al României de ţară membră a UE şi NATO şi a obligaţiilor asumate de noi în această calitate. Acest personaj trebuie să înţeleagă că toate încercările sale disperate de a obţine o poziţie publică de onorabilitate încercând să-şi acopere trecutul prin obţinerea pe orice căi a poziţiei de lider de necontestat al patronilor din România este sortită total eşecului şi consider că am procedat corect sugerându-le oficialilor Comisiei şi Consiliului, precum şi şefilor misiunilor ţărilor UE – membri ai COREPER II, să intre pe Google, să scrie numele lui în caseta „Search” şi să clicheze „Start”, pentru a se lămuri singuri cine este de fapt cel ce vrea să devină proprietar al monopolului mişcării patronale din România şi să se declare liderul ei de necontestat. Cred că acesta este modul corect prin care pot fi stopate ambiţiile nesimţite ale acestui personaj – de monopolizare a reprezentativităţii interne şi internaţionale a patronatelor româneşti.

g) interpelările transmise Preşedinţilor Comisiei şi Consiliului, precum şi Comisarului European Andor, de doi MEP din România, membri ai unor grupuri politice europarlamentare diferite, prin care aceştia cer deschiderea unei anchete cu blocarea de către Consiliu a aprobării nominalizărilor transmise de SGG pentru partea patronală română până după data la care oficialii instituţiilor UE vor anunţa rezultatele anchetei, care ar putea impune Guvernului României luarea măsurilor necesare în vederea revenirii la normalitate, cu eliminarea totală a influenţei factorului politic;

h) faptului, în general necunoscut public, că propunerea cu nominalizarea mea votată în unanimitate de birourile executive ale primelor două cele mai mari patronate în data de 25 mai a fost transmisă de MMFPS către SGG, fiind expediată la Bruxelles de Guvern în data de 26 mai şi depusă oficial de reprezentanţii Misiunii Permanente a României la UE la Secretariatul general al Consiliului în data de 28 mai, documentul specificând că în termen util vor fi transmise şi celelalte 4 propuneri. Ei bine, poate nu credeţi, „fratele” a sărit de la stadiul de „inginerie financiară” la cel de „inginerie socială”, s-a dus la Guvern, a dat cu pumnul în masă cerându-şi „drepturile câştigate” şi ministrul coordonator al SGG a fost obligat să transmită la Consiliu solicitarea de a retrage hârtia cu candidatura mea care urma să fie completată cu încă 4 propuneri de la ACPR, înlocuind-o cu lista prin care ACPR instaurează monopolul reprezentării europene a patronatelor din România, ea conţinând 5 nume exclusiv din ACPR; în plus, acest lucru este unic la nivelul delegaţiilor naţionale, cu excepţia României fiecare scaun acordat unei ţări fiind ocupat de câte un membru al unei entităţi diferite (cu excepţia ţărilor unde numărul patronatelor reprezentative este mai mic decât cel al locurilor alocate), în vederea asigurării diversităţii de opinii care constituie însăşi raţiunea existenţei CESE.

i) faptului că sunt împotriva oricărei acţiuni ce contravine spiritului CESE, pe care-l cunoaşteti poate chiar mai bine decât mine – o diversitate cât mai mare de opinii a membrilor săi. CESE nu are nevoie de 5 membri provenind de la aceeaşi organizaţie, la nivelul Comitetului soluţia optimă dorită fiind aceea de a avea ca membri 5 reprezentanţi aparţinând unui număr de 5 patronate naţionale diferite şi nu 5 membri proveniţi din aceeaşi organizaţie şi impuşi politic, deoarece interesul final este cel de a avea 5 opinii diferite din partea a 5 persoane reprezentând 5 patronate diferite şi nu doar una singură aprobată de „famiglia” care conduce ACPR-ul.

Revenind la articolul în cauză, conţinutul acestuia este corect, cu o singură excepţie: atribuită vicepreşedintelui BNS, Ovidiu Jurca, se menţionează că: „La prima vedere, miza pare una financiară, având în vedere că fiecare membru CESE primeşte lunar o indemnizaţie de 2.000 de Euro”. Această afirmaţie este total neadevarată, lucru ştiut de voi toţi. În plus o asemenea declaraţie aruncă în aer dreptul patronilor din CESE de a-şi continua afacerile pe durata mandatului la CESE, precum şi obligaţia ca toţi membrii să depună declaraţii de avere, fapt unic la nivelul instituţiilor UE bazat pe faptul real că noi nu suntem salarizaţi, beneficiind doar de decontarea cheltuielilor de deplasare şi de diurna pentru zilele de activitate. Gândiţi-vă numai la ridicola suma de sub 50 Euro alocată nouă pentru cazare sau de decontarea benzinei pentru deplasările auto la o valoare de 3 ori mai mică decât cea acordată parlamentarilor, deşi nu beneficiem de staţii proprii cu benzină subvenţionată! În ceea ce priveşte zvonurile, şuşotelile şi discuţiile pe la colţuri, în încercarea disperată de a mă compromite în faţa colegilor de Comitet, vă declar cu toată sinceritatea următoarele:

1. Nu am nici o tangenţă cu apariţia acestui articol, care, repet, este o copie puţin prelucrată şi cu titlul aproape identic cu cel al excelentului articolul apărut luni 21 iunie sub semnătura lui Dan Odagiu în Cotidianul lui Cornel Nistorescu.

2. Ţin la dispoziţia voastră şi a oricăror alte persoane care vor solicita acest lucru toată corespondenţa mea şi a UGIR-1903 pe problema nominalizărilor în CESE: cea cu SGG, scrisoarea adresată Comisarului European d-l Andor, Secretarului General al Consiliului d-l de Boissieu, tuturor membrilor COREPER I şi II, secretarului general al Business Europe, d-l de Buck, secretarului general al CEEP, d-l Dr. Resch, interpelările euro-parlamentarilor români adresate preşedinţilor Barroso şi Van Rompuy, precum şi Comisarului European Andor.

De asemenea, rezoluţia Comitetului pentru validări al ILO şi scrisoarea d-lui de Buck privind instrucţiunile de nominalizare pentru CESE mandatul 2010-2015. Oricine îşi va manifesta dorinţa de a le citi, le va primi prin mail.

3. Niciodată şi nicăieri nu am vorbit sau măcar amintit de vreo problemă de bani, rambursări de cheltuieli, valoarea acestora etc. Iar cea la care se face referinţă este aiurea total, nu are nici o legătură cu realitatea – noi nu avem indemnizaţie lunară şi este mai bine aşa, cel puţin din punctul de vedere al patronilor.

4. Nu văd de ce se încearcă a se face o legătură cu altcineva, respectiv cu persoana mea, atâta timp cât d-l Jurcă este citat în clar, şi sunt curios și eu să știu dacă informaţia este adevărată, dacă Domnia Sa a fost întrebat de colegii noştri din sindicate de unde are aceste date şi dacă le-a transmis în mod real ziaristei şi ce anume replică a dat dânsul. Poate cineva îmi răspunde, gândindu-mă în primul rând la colegii lui – de unde i-a venit ideea cu indemnizaţia, nu cred că din neant, cineva i-a spus o asemenea aiureală. Nu văd însă motivaţia prin care persoana d-lui Jurcă, menţionat de ziaristă ca sursă a declaraţiei, a fost efectiv lăsat deoparte de toţi atunci când un binevoitor a lansat „făcătura” cu numele meu, care înţeleg că a fost înghiţită de o parte din voi ca aspirina la răceală, astfel încât eu am primit confidenţial informaţia că mulţi dintre voi sunteţi supăraţi fiindcă „am lansat public ştirea cu indemnizaţia”. Ce să lansez public, despre ce fel de indemnizaţie vorbim? Cum aş putea să lansez eu, care am pretenţia că mă autocontrolez destul de bine – încă – în tot ceea ce fac, o asemenea tâmpenie care în primul rând ar fi contrară intereselor mele personale şi ar putea compromite justeţea acţiunii pe care am lansat-o împotriva deciziei guvernului luată la presiunile lui Păunescu, aruncând-o în derizoriu prin contrapunerea unui inventat avantaj financiar fără nici o relevanţă din punct de vedere cauzei pentru care mă lupt deoarece o consider justă atât moral, cât şi din punct de vedere al realelor interese ale mişcării patronale naţionale şi chiar ale celor care reprezintă însăşi modul de existenţă al Comitetului? Nu pot înţelege cum nişte oameni maturi pot să înghită fără o judecată sumară o asemenea gogoaşă de intoxicare, lansată cu bună ştiinţă în vederea creării unei opinii potrivnice celui care şi-a permis să conteste deciziile venite direct de la „fratele” Păunescu în calitatea sa de candidat permanent la funcţia de tarabostes al patronatelor din România! CU ACEASTA EU UNUL CONSIDER PROBLEMA ÎNCHISĂ ŞI NU VOI MAI FACE NICI UN FEL DE REFERIRE LA EA.

Îi anunţ însă pe difuzorii de zvonuri şi pe delatori, indiferent cine sunt ei şi la ordinul cui acţionează, că la prima reluare a unor acţiuni de intoxicare de acest gen, nu mă voi lăsa impresionat, iar replica mea va fi mult mai dură. În schimb, promit că orice solicitare de informaţii venită din partea voastră referitoare la acţiunile desfăşurate în vederea restabilirii normalităţii şi de deratizare a parteneriatului social în special în ceea ce priveşte – în general – relaţiile dintre partenerii sociali, unde consider că Grupa III trebuie să-şi intre în drepturi la nivelul CES-ului înlocuindu-i pe reprezentanţii Guvernului care nu au ce căuta în această structură, cât şi – în special – reprezentarea patronatelor române în CESE şi nu numai, va fi tratată de mine cu maximă prioritate şi în condiţii de transparenţă totală!

M.E.Opran – Bruxelles, 17 iulie 2010