Emil Boc a renunţat şi el la serviciile poliţiei pentru coloana oficială Preşedintele Traian Băsescu a dispus renunţarea la serviciile Poliţiei Rutiere pentru coloanele oficiale, începând de vineri de la ora 17.00. Score: 0,27
Oricum, SPP-işti mascaţi şi maşini cu însemnele Poliţiei îi deschid drumul spre nicăieri (Foto) Se referă la însoţirea coloanei oficiale", a declarat Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IGPR. Score: 0,27
Protestele sindicale, Roberta şi FMI-ul Geaba ţoale de firmă – chiar nu are cine să le înveţe pe duduile de top politic că un deux piece simplu şi bine croit e suficient şi adecvat pentru o ieşire în spaţii oficiale, fără alte brizbize şi crăpături în faţă sau în lateral? Score: 0,27
Băsescu şi-a făcut abonamente de 33.000 de euro la presa scrisă Din raţiuni care evident nu ne scapă, Traian Băsescu a renunţat, conform documentelor oficiale ale Administraţiei Prezidenţiale aflate în posesia cotidianul.ro, de la 1 octombire la exemplarul din “TIMEOUT”… Score: 0,28
Palatul Cotroceni, atacat cu sticle, caschete şi lumânări Manifestanţii au ajuns la Statuia Leu, după ce timp de cinci minute au huiduit, înjurat şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, în faţa intrării oficiale a Palatului Cotroceni. … Şeful statului nu se află în Palatul Cotroceni, au declarat surse oficiale. Score: 0,82
250.000 de moldoveni au dreptul la cetatenia bulgara La prima reuniunea a bulgarilor din Basarabia organizată la Sofia, Dimitrov a spus că statisticile oficiale au arătat că circa 250.000 de etnici bulgari trăiesc în prezent în Republica Moldova şi alţi 300.000 în Ucraina. Score: 0,28
Limba română, confundată cu cea a romilor, într-o conferinţă a Comisiei Europene Întrebat de un ziarist dacă se are în vedere şi promovarea limbii romani, acesta a răspuns: "Normal, este vorba despre una din cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene".Răspunsul lui Abbott a stârnit rumoare în rândul jurnaliştilor prezenţi în sală. Score: 0,28
Două milioane de euro cu dedicaţie pentru omul lui Manţog şi al lui Stănişoară Din datele oficiale de la Registrul Comerţului şi de la ANAF se poate constata că societatea Alpha Construct Sistem SA a înregistrat o creştere de patru ori a cifrei de afaceri, din decembrie 2008 până în septembrie 2010. Score: 0,27
Legislaţia privind creditele populaţiei a fost dezbatută public doar înainte de implementare – 3 august: Surse oficiale declară pentru MEDIAFAX că băncile au solicitat insistent la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE introducerea în noua scrisoare de intenţie la acordul stand-by… Score: 0,27
Despre un duh al răului; de-a antisemiţii şi vardiştii (II) …sau tacit, au fost de acord cu un fapt pur şi simplu scandalos, ca fostul propagandist şi privilegiat al regimului comunist să uzurpe insolent şefia celor două instituţii oficiale de analiză a regimului comunist şi de investigare a crimelor lui în România? Score: 0,27
O replică la afirmaţia: ”Se trezesc şi generalii Armatei României” În convorbirile mele cu dumneavoastră, remarcam preocuparea avută în procesul alinierii Armatei Române la standardele NATO iar în întâlnirile oficiale organizate de mine cu pensionarii militari ai unei filiale din capitală, v-aţi situat permanent în poziţia de persoană importantă şi truditoare pentru binele lor. Score: 0,27
Băsescu a rămas din nou acasă: la Casa Albă uşa e închisă Anul trecut, conform unor surse din Administraţia Prezidenţială, Traian Băsescu ar fi vrut mai mult – sub masca vizitei oficiale la Washington şi a participării la sesiunea de la New York – să meargă la mitingurile electorale pediste din mai multe state americane pentru campania destinată… Score: 0,27
Boc va verifica prin consilieri investiţiile ministerelor, pentru a decide care vor mai fi finanţate Decizia de constituire a acestui grup a fost luată în şedinţa de luni a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Score: 0,27
Despre un duh al răului; de-a antisemiţii şi vardiştii (I) Ele au avut, au şi vor avea relevanţă exclusiv în considerarea poziţiilor oficiale (şef al Institutului de investigare a crimelor comunismului, respectiv al Comisiei prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste) din care Tismăneanu şi-a arogat… Score: 0,27
Boc va verifica prin consilieri investiţiile ministerelor Decizia de constituire a acestui grup a fost luată în şedinţa de luni a Guvernului, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Score: 0,27
Oligarhii ruşi forţeaza o înţelegere între Tiraspol şi Chişinău Nu este vorba de reluarea negocierilor oficiale, blocate în 2006, ci de o rundă informală de discuţii, care vor continua luna viitoare la Viena. Score: 0,27
Un exerciţiu de sinceritate pentru Băsescu Peste 20 miliarde de euro – nivelul economiei subterane conform evaluările oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. Score: 0,27
Remus Cernea vrea să înfiinţeze partidul „Albă ca Zăpada” Cernea scrie că miercuri va reveni cu precizări suplimentare, anunţând data şi locul lansării oficiale a noului partid, ocazie cu care va face public şi numele acestuia. Score: 0,27
Aproape 11.000 de decese, asociate cu canicula care a afectat Moscova în vara acestui an Canicula fără precedent care a afectat Moscova în vara acestui an, asociată cu fumul provenit de la incendiile de pădure, a provocat aproape 11.000 de decese suplimentare în perioada iulie – august, au anunţat, vineri, surse oficiale, citate de AFP, preluată de Mediafax. Score: 0,27
Casa Albă dezminte afirmaţiile atribuite lui Michelle Obama într-o carte despre Carla Bruni În "Carla et les ambitiuex", care a apărut joi în Franţa, autorii Michael Darmon şi Yves Derai atribuie lui Bruni şi Obama un dialog purtat în timpul unei cine private, la finalul vizitei oficiale a preşedintelui Sarkozy la Washington, la 31 martie. Score: 0,27
Guvernul taie cu satârul din cheltuielile pe anul viitor Surse oficiale au declarat însă, miercuri, că ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a reproşat Ministerului Finanţelor, în şedinţa de guvern, că în Strategia fiscal-bugetară… Score: 0,27
Tavanul unui hipermarket din Bucureşti s-a prăbuşit Tavanul centrului comercial Carrefour, situat în cartierul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, s-a prăbuşit, joi, iar mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului, anunţă surse oficiale. Score: 0,28
În Cameră erau 100 de deputaţi, la vot s-au numărat 175! În documentele oficiale va apărea următorul rezultat la votul final dat pe Legea pensiilor unitare: 170 de voturi pentru, 2 contra şi 3 abţineri. Score: 0,27
Bugetarii nu vor sta și în 2010 în concediu neplătit Surse oficiale au declarat pentru Mediafax, în luna iulie, că Guvernul nu va mai introduce în 2010 zile de concediu neplătit în sectorul public, după sistemul aplicat în 2009… Score: 0,27
România a câştigat 27 de medalii şi premii speciale cu doar 20 de invenţii Salonul este unul dintre evenimentele oficiale ale Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (World Property Intellectual Organization – WIPO), precum şi al Asociaţiei Internaţionale pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (AIPPI). Score: 0,27
Roberta Anastase, huiduită la ieşirea din cimitirul de la Ţebea Aproximativ 500 de persoane au participat, duminică, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 138 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Score: 0,27