Actualitate Editorial Vrednic este! Altfel spus, putem conveni de principiu că, în virtutea apartenenţei declarate la Ortodoxie a majorităţii covârşitoare a românilor, finanţarea Bisericii de către stat reprezintă o măsură politică democratică ȋn conformitate cu voinţa poporului român. Score: 0,31
Actualitate Mesajul lui Băsescu cu ocazia Sfântului Dumitru …ocrotitorul Bucureştilor, și doresc să adresez gândurile mele cele mai bune pelerinilor care, la fel ca în fiecare an, vin de departe să se alăture acestei mari sărbători a ortodoxiei ce reprezintă un bun prilej de a reflecta la lucrurile care au forța de a ne aduce împreună, în spiritul solidarităţii și al compasiunii. Score: 0,30
Băsescu: „Dacă vor să se căsătorească bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, este problema lor” Eu însă sunt creştin ortodox şi respect perceptele creştinismului şi ale ortodoxiei. Score: 0,29
Actualitate Ortodocşii şi catolicii îi serbează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Mărturie a acestei evlavii stau şi numeroasele biserici parohiale şi monahale, din ţară şi din străinătate, care şi-au aşezat viaţa duhovnicească sub ocrotirea Sfinţilor Împăraţi ai Ortodoxiei. Score: 0,30
Nume sonore ale muzicii religioase şi ale jazzului, la Bucureşti Reprezentaţia va însemna celebrarea muzicală a celui mai mare eveniment al Ortodoxiei: Învierea lui Hristos. Score: 0,29
Culoare şi muzică de Florii şi Sfintele Paşti Anul acesta Paştele soseşte cu muzica Paulei Seling De Paşte, cea mai importantă sărbătoare a ortodoxiei, este momentul potrivit ca fiecare dintre noi să iasă din ritmul alert al vieţii cotidiene şi să se bucure de liniştea şi lumina simbolică a momentului. Score: 0,28
Pensii… incredibil… dar adevărat! jandarmi " la Bruxelles" şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem. Score: 0,29
Actualitate Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2012 Orele 17.00 – Lansare în format e-book a două lucrări:Sfânta Parascheva de la Iaşi (album) și Viața Părintelui Cleopa și lansarea oficială a lucrăriiCuvioasa Parascheva – Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român (autori: Pr. Score: 0,29
Casa Bengescu, între ortodoxie, o universitate şi fondurile europene Not found: ortodoxie Score: 0,59
Cărţi la umbra crizei Va fi lansată colecţia "Democraţia creştină", volumul "Ortodoxie, postcomunism şi neoliberalism. Score: 0,28
Avanpremieră la Bookfest 2012 Va fi lansată colecţia "Democraţia creştină", volumul "Ortodoxie, postcomunism şi neoliberalism. Score: 0,29
Actualitate Editorial Învierea Domnului ca o înmormântare a bunului-simţ (Poate că membrii CNA în loc să numere caii verzi de pe pereţi vor veghea şi la păstrarea valorilor ortodoxiei!) Altfel vom ajunge ca Sărbătoarea Învierii să semene şi chiar să se transforme într-un carnaval comic prilejuit de înmormântarea bunului-simţ. Score: 0,29
Lifestyle Cum sa-ti inveti copilul ce inseamna Pastele Anul acesta, in loc sa punem accent pe iepurasii de ciocolata sau pe cadourile de Pasti, am putea sa combinam obisnuintele vietii noastre moderne cu a ne invata copiii cate putin din ce inseamna cu adevarat aceasta sarbatoare religioasa, considerata cea mai importanta din ortodoxie, Invierea lui Iisus. Score: 0,30
Pensionare la 50 ani, cu 9.000 de euro pe lună… pentru cei aleşi! jandarmi " la Bruxelles " şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem. Score: 0,29
Pensionare la 50 ani, cu 9.000 de euro pe lună… pentru cei aleşi! jandarmi " la Bruxelles " şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem. Score: 0,29
Precum în cer, aşa şi pe pământ S-au aşezat în acest album peste 210 cadre ca să spună povestea unui fel de a fi din interiorul ortodoxiei româneşti, aşa cum arată ea în ultimii doi-trei ani (2008-2011). Score: 0,29
Precum în cer, aşa şi pe pământ S-au aşezat în acest album peste 210 cadre ca să spună povestea unui fel de a fi din interiorul ortodoxiei româneşti, aşa cum arată ea în ultimii doi-trei ani (2008-2011). Score: 0,29
A apărut Calendarul pentru 2012. Vezi când va fi Paştele anul viitor O altă sărbătoare importantă a ortodoxiei, Înălţarea Domnului, cade joi, 24 mai. Score: 0,32
Generalul Gabi-Izmană l-a decorat pe Prea-Republicanul Daniel …ofer cea mai înaltă distincţie a Ministerului Apărării Naţionale Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, una din marile personalităţi ale Ortodoxiei contemporane". ( Score: 0,29
Gafă de proporţii făcută de Elena Udrea în Israel Zidul Plângerii este un templu iudaic, iar acatistul este specific ortodoxiei. Score: 0,30
Expoziţie de carte veche şi obiecte liturgice din secolele XVII-XVIII, la Muzeul Naţional Cotroceni …muzeului, ilustrează evoluţia societăţii româneşti către o înflorire culturală fără precedent, deschiderea către Occident manifestată de domnii români, importanţa Ortodoxiei pentru marea majoritate a românilor. Score: 0,29
Expoziţie de carte veche şi obiecte liturgice din secolele XVII-XVIII, la Muzeul Naţional Cotroceni …muzeului, ilustrează evoluţia societăţii româneşti către o înflorire culturală fără precedent, deschiderea către Occident manifestată de domnii români, importanţa Ortodoxiei pentru marea majoritate a românilor. Score: 0,29
Băsescu, decorat de fețe bisericești Este pentru mine aceeaşi bucurie pe care am simţit-o şi când am vizitat Muntele Athos, constatând acolo respectul de care se bucură ortodoxia românească şi acţiunea voievozilor români pentru susţinerea ortodoxiei. Score: 0,30
Vizită cu iz electoral a Patriarhului Moscovei la Chişinău Un an mai târziu, Partidul Umanist se folosea de imaginea Mitropolitului Vladimir şi propunea: aderarea Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, integrarea politică cu fostele republici sovietice şi introducerea în invăţământul preuniversitar a disciplinei "Bazele Ortodoxiei". Score: 0,29
Pe Drumul Crucii… Ca şi părintele Mina Dobzeu, una dintre personalităţile emblematice ale ortodoxiei române. Score: 0,29
Bodo: Eram deja potolit când am decis să mă pocăiesc …multe din vechea existenţă pentru că deja eram un baiat potolit, asta m-a şi îndemnat să mă pocăiesc", a declarat Bodo pentru revista Vip.Bodo a renunțat la creştin-ortodoxie şi a trecut la religia neoprotestantă în care s-a şi botezat alături de actuala sa soţie, Loredana. Score: 0,31