A început summitul UE pe tema crizei datoriilor în timp ce planul de ieşire din criză începe să prindă contur, relatează AFP, citată de antena3.ro. Score: 0,27
Merkel şi Sarkozy: Negocierile pentru salvarea Greciei progresează Negocierile pentru salvarea Greciei şi a zonei euro "progresează", au declarat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în timp ce planul de ieşire din criză începe să prindă contur, relatează AFP, citată de antena3.ro. Score: 0,83
Vila plutitoare care ar putea salva Lumea din Dubai Planul este simplu: vile plutitoare, care să poată fi manevrate între coasta Dubaiului şi insulele din The World, potrivit Arabian Business. Score: 0,27
Udrea dă jumătate de milion de lei din bugetul de stat pentru clientela de partid …Arbore (județul Suceava), Zona protejată Dârjiu (județul Harghita);Zona protejată Prejmer (județul Brașov) " și pentru " achiziția serviciilor de realizare a Planului Urbanistic Zonal și regulament local de urbanism pentru: 1. Score: 0,27
UE ar putea interzice publicarea de ratinguri pentru ţările care primesc sprijin financiar Planul, prezentat într-un proiect de legislaţie europeană, face parte dintr-o reformă mai amplă a reglementărilor care reglează activitatea agenţiilor de rating. Score: 0,27
Oficiosul EVZ l-a găsit vinovat pe Ion Iliescu pentru lipsa autostrăzilor …predecesori ai lui Zeus la cârma Ministerului Transporturilor au adoptat în "data de 12 iulie 1996, anul în care Băsescu devenea ministru al transporturilor, "Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea I – Căi de comunicație", prin care urmau să se realizeze 15 autostrăzi, pentru unele dintre ele existând… Score: 0,27
UE începe vineri reuniuni maraton pentru finalizarea programului anticriză …din cele 27 de state membre UE şi din zona euro, începând o serie de reuniuni maraton care să ajute ca la reuniunea de duminică a liderilor să fie finalizate detaliile planului său integral anticriză, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres. Score: 0,27
Noul colonialism: Horst Reichenbach, administratorul Greciei Reichenbach, 66 de ani, a fost funcţionar european timp de 30 de ani, iar apoi a devenit preşedinte al BERD Planul aminteşte şi de o sugestie a celui mai înalt reprezentant al Germaniei la Bruxelles, comisarul pentru Energie, Guenther Oettinger, care a declarat, în acest an… Score: 0,27
TAROM anunţă ofertanţii pentru intermedierea vânzării a 20% din acţiuni În ceea ce priveşte TAROM, Memorandumul convenit cu FMI prevede elaborarea planului de dezvoltare pentru perioada 2012-2016 şi faptul că un management privat trebuie desemnat până la finele lunii ianuarie a anului viitor. Score: 0,27
Scandal la L’Oreal. Cea mai bogată femeie din Franţa, pusă sub tutela familiei Bettencourt ocupă a poi funcţiile de ministru al Poştelor, Industriei, al Afacerilor Externe, al Planului de Amenajare a Teritoriului în timpul preşedinţilor Rene Coty, Charles de Gaulle şi Georges Pompidou. Score: 0,27
Teodor Baconschi fuge de București …această zonă, ca și în Neamț (fiefful unui alt mare baron PDL, Gheorghe Ștefan – Pinalty), Gheorghe Flutur dispune de toate condițiile pentru a pune în aplicare "planul B" în alegeri, adică, obținerea voturilor prin metoda sacoșa, găleata cu produse ș.a.m.d.. Score: 0,27
FMI are nevoie de 350 de miliarde de dolari pentru a mai împrumuta Grecia Sursa a precizat că proiectul de recapitalizare a FMI nu se va înscrie în planul de criză pe care ţările din zona euro îl vor prezenta în această lună. Score: 0,27
TVR suspendă bonurile de masă ale angajaţilor, iar 30% din parcul auto intră în conservare Măsura face parte din planul conducerii actuale de a reduce cheltuielile, per ansamblu". Score: 0,27
PDL pregăteşte o nouă ofertă privind reorganizarea administrativă pentru UDMR Modelul de la care pleacă planul democrat-liberalilor este cel aplicat în România în perioada 1960-1968. Score: 0,27
Planul secret al Germaniei pentru Grecia, un potenţial dezastru pentru Europa Potrivit planului realizat de consultanţi foarte influenţi în guvernul cancelarului Angela Merkel, Grecia ar trebui să includă toate activele publice într-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru 125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%. Score: 0,74
Criza euro. Cum Slovacia sperie bursele europene si de la New York …nationalizata de guvernul de la Bruxelles, banca centrală a Greciei a trebuit să salveze o mică bancă comercială, iar Franţa şi Germania au promis investitorilor că planul anticriză al UE va fi prezentat pe 23 octombrie şi va include şi masurile de recapitalizare a băncilor, atât de mult cerute de peste ocean. Score: 0,27
Dexia, salvată. Subsidiara din Belgia va fi naţionalizată pentru 4 mld. euro Planul de restructurare este similar cu cel folosit în 2008 pentru grupul financiar Fortis, care deja nu mai există. Score: 0,27
Franţa, Belgia şi Luxemburg au ajuns la un acord pentru salvarea băncii Dexia Din primele informaţii, planul va fi prezentat spre aprobare conducerii grupului bancar franco-belgian chiar duminică, informează Reuters, citată de antena3.ro. Score: 0,27
Dexia, prima mare bancă europeană distrusă de criză Oficialii guvernamentali din Franţa şi Belgia se întâlnesc, de asemenea, în cursul zilei de duminică, pentru a finaliza planul de protecţie a deponenţilor băncii. Score: 0,27
Exemplul chinez pentru guvernanţii români: Ce planuri au autorităţile pentru regiunea Xinjiang "Până în 2020, cele două zone economice vor înregistra progrese semnificative în ce priveşte competitivitatea în aceste industrii şi în dezvoltarea economică de ansamblu", se arată în planul prezentat pe site-ul guvernului central. Score: 0,27
PDL vrea cu orice preţ să schimbe harta ţării La o zi după declaraţiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, conform cărora Uniunea nu va negocia reorganizarea administrativ-teritorială a ţării până după alegeri, Emil Boc anunţă că PDL nu a renunţat la planul de reorganizare. Score: 0,83
Obama: Criza din Europa ar putea avea un impact ‘foarte real’ asupra SUA Criza din Europa ar putea avea un impact 'foarte real' asupra SUA, a avertizat joi preşedintele Barack Obama, estimând că este cu atât mai urgentă adoptarea de către Congres a planului său de creare de locuri de muncă în valoare de 447 miliarde de dolari, relatează AFP. Score: 0,28
Traian Băsescu ţine morţiş să transforme spitalele în SRL-uri Ca să-şi poată duce la îndeplinire planul, Băsescu anunţa că a pus la treabă o comisie prezidenţială de specialitate. Score: 0,27
Spania va găzdui nave americane în cadrul scutului antirachetă Oficialii americani au precizat că noul planul va înlesni menţinerea unei prezenţe navale continue în Marea Mediterană, şi, de asemenea, va asigura securitatea în estul Oceanului Atlantic. Score: 0,28
Lumea a început vânătoarea de bogătaşi Planul include „regula Buffett", care urmăreşte ca nici o familie care obţine peste un milion de dolari (aproximativ 745.000 de euro) pe an să nu plătească un impozit… Score: 0,27