Ai căutat: procurorul
Procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, a declarat, vineri, că procurorii încep vineri procedura prin care tablourile vor fi indentificate și certificate. … <p>Procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, a declarat, vineri, că procurorii încep vineri procedura prin care tablourile vor fi indentificate…
Score: 1,27
Potrivit procurorului francez Brice Robin, în primele 20 de minute ale înregistrării se aude "un schimb de replici amicale și chiar amuzante" între pilot și copilot. … quot;a manipulat butoanele care acționează coborârea aparatului", a declarat procurorul Brice Robin în cadrul unei conferințe de presă.
Score: 0,81
Singurul lucru care este prevăzut în atribuţiile procurorului este să facă propuneri CĂTRE INSTANŢĂ şi numai aceasta poate să decidă arestarea, condamnarea sau achitarea unui inculpat! … Cu alte cuvinte, chiar pentru protecţia procurorului, o astfel de decizie trebuie lăsată în seama instanţelor judecătoreşti!
Score: 0,29
Potrivit procurorului francez Brice Robin, se pare că Sondenheimer a părăsit postul de comandă după decolare, pentru a merge la toaletă, iar când a vrut să reintre în cabină nu a mai fost lăsat de copilot, în timp ce avionul a început o coborâre “intenţionat”. “ … Intenţia era de a distruge avionul”, a spus procurorul Robin.
Score: 0,82