Respingerea şi radierea candidaturii lui Ioan Silaghi pentru Camera Deputaţilor După verificarea condiţiilor legale şi statutare pentru a dobândi calitatea de membru al PSD, se dispune afişarea adeziunii la sediul organizaţiei sau publicarea acesteia pe web site-ul oficial al organizaţiei judeţene a PSD. Score: 0,31
Guvernul sesizează CCR privind implicarea lui Băsescu în campanie Concret este vorba de implicarea lui Traian Băsescu în campanie electorală, prin publicarea unor fotografii cu însemnele PMP şi prin anunţurile făcute de preşedinte atât de la microfonul Administraţei Prezidenţiale, cât şi la unele televiziuni prin care se poate interpreta că a îndemnat electoratul să voteze pentru PMP. Score: 0,32
Mahalagisme în direct şi la o oră de vârf la România TV Tema aflată în dezbatere: încălcarea de către Traian Băsescu a Constituţiei prin publicarea pozelor în tricoul PMP. Score: 0,31
Traian Băsescu încalcă din nou grosolan Constituţia Nicio reacţie politică la trei ore de la publicarea pozelor La două ore după apariţia pozelor pe pagina de Facebook a Elenei Udrea şi după ce (doar) trei televiziuni de ştiri au prezentat informaţia, nu s-a înregistrat nicio reacţie din partea politicienilor angrenaţi în campanie electorală. Score: 0,31
Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul intentat de Voiculescu Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei Judecătoriei Sectorului 5, respectiv respingerea cererilor privind retractarea în mod public a celor spuse atunci de Traian Băsescu şi publicarea hotărârii definitive pronunţate în cauză. Score: 0,34
Doi creatori, Vincent van Gogh şi Antonin Artaud, la Muzeul Orsay Publicarea în presă a unui articol al psihiatrului François-Joachim Beer, ce prezenta un tablou clinic al nebuniei pictorului, a produs scânteia. Score: 0,30
Documentele necesare recrutării în caz de război, publicate în Monitorul Oficial Publicarea acestor prevederi legale vine într-un moment de criză în Europa, în contextul tensiunilor Ucraina-Rusia, care au generat mişcări de trupe NATO spre Europa de Est. Score: 0,31
„Nu vor televiziuni ruseşti? Să se uite la show-uri româneşti sau la plictiseala europeană” Reacția vine după publicarea comentariului Ministerului rus de Externe în care acesta își exprimă regretul față de inițierea monitorizării de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a posturilor TV rusești retransmise în Republica Moldova. Score: 0,33
Duminica Papilor În primăvara anului 1963, Papa Ioan al XXIII-lea primeşte “Premiul Balzan pentru pace”, ce recunoaşte implicarea sa în favoarea păcii, prin publicarea Enciclicelor “Mater et Magistra” (1961) şi “Pacem in terris” (1963) şi prin intervenţia sa decisivă, determinată de grava criză din Cuba, în toamna anului 1962. Score: 0,30
Se cere demisia de onoare a vicepremierului Daniel Constantin După publicarea actului normativ pe 12 aprilie, normele metodologice trebuiau publicate în termen de şapte zile în Monitorul Oficial, adică cel târziu pe 19 aprilie. Score: 0,31
Invitaţie în lumea Thaliei În vederea atingerii acestui scop, se vizează publicarea a 150 de exemplare a fiecărui text şi distribuirea lor gratuită în teatrele din ţară, facilitând astfel posibilitatea punerii în scenă a oricăruia dintre textele… Score: 0,30
Gabriel Garcia Marquez a plecat în Macondo Viaţa nu e cea pe care ai trăit-o, ci cea pe care ţi-o aminteşti Publicarea memoriilor vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Marquez provine din interviurile şi din opera sa şi aduce mărturii emoţionante despre “viaţa… Score: 0,30
Gabriel Garcia Marquez a plecat în Macondo Viaţa nu e cea pe care ai trăit-o, ci cea pe care ţi-o aminteşti Publicarea memoriilor vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Marquez provine din interviurile şi din opera sa şi aduce mărturii emoţionante despre “viaţa… Score: 0,30
Îl cunoaştem pe Isus? După publicarea primului volum al întinsei sale monografii Jesus von Nazareth, Joseph Ratzinger a constatat cu satisfacţie tendinţa contemporană de recuplare a cercetării istorice cu interpretarea teologică. Score: 0,32
Itzhak Perlman, la Indiana University …a marcat o viaţă, marele comparatist şi teoretician al literaturii, remarcabilul memorialist şi prozator Matei Călinescu, autorul acelei cărţi care m-a fascinat, de la publicarea ei şi până la relecturile din anii ’80, ‘90 şi, mai de curând. Score: 0,30
Ne-a părăsit poeta Nina Cassian După publicarea, în 1947, a volumului cu tentă suprarealistă „La Scara 1/1”, sub presiunea autorităţilor a scris timp de mai mulţi ani poezie propagandistică, dar s-a întors treptat la adevărata ei vocaţie. Score: 0,32
Mazăre: „Pă omul ăsta a făcut blocurile fiindcă l-am rugat eu, ca să nu stăm în c…!” …contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro (de la suma de 37.241.120 lei cât a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă la publicarea anunţului de achiziţie publică la suma de 40.964.030 lei cât a fost oferta financiară a societăţii Shapir), prin Hotărârea Consiliului Local nr. Score: 0,31
PDL cere demisia lui Ponta după dezvăluirile în cazul Duicu Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta trebuie să-şi dea demisia după publicarea stenogramelor potrivit cărora Adrian Duicu, șeful CJ Mehedinți, făcea trafic de influență din cabinetul premierului. Score: 0,33
Filme puternice, masterclass-uri, dezbateri Experienţa lor s-a mai concretizat în publicarea albumului de fotografii „Coreea de Nord, un lagăr cât o ţară” şi a volumului non-ficţional „Ţara cu un singur gras”. Score: 0,30
Anchetă într-o fabrică de brânzeturi din Rusia, după ce angajaţii au făcut baie în cuvele de lapte Comisia rusă de anchetă a anunțat că fabrica de produse lactate din Omsk, Siberia, închisă după publicarea unor imagini cu șase angajați făcând baie într-o cuvă de lapte, a încălcat "într-o manieră flagrantă normele sanitare şi epidemiologice". & Score: 0,32
Twitter va fi redeschis în Turcia Impusă în urmă cu două săptămâni după publicarea unor acuzaţii de corupţie ce îl vizau pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan, guvernul de la Ankara a ridicat joi decizia de blocare a reţelei de socializare Twitter. Score: 0,32
Golănii electorale „marca” Ponta şi Băsescu Iar mass-media, în frunte cu Antena3, a făcut o publicitate electorală gratuită lui Traian Băsescu prin publicarea de ştiri privind conţinutul scrisorii. Score: 0,30
Un raport privind folosirea torturii de către CIA va fi declasificat parţial Executivul american urmează să aprobe ulterior publicarea părţii din raport, după ce va efectua verificări pentru ca să nu fie dezvăluiteinformaţii clasificate. Score: 0,32
Pe marele şi micul eran, documentare incitante adică peste numai câteva săptămâni de la publicarea informaţiei. Score: 0,31
Scrisoare adresată Ministerului Justiției și Ministerului Fondurilor Europene În cadrul scrisorii se mai solicită și publicarea în mod trasparent a tuturor documentelor relevante pentru cele 3 programe administrate de Ministerul de Justiție respectiv R0 20– Domestic and Gender-based Violence, , Score: 0,33
Consiliul UE a votat eliminarea vizelor pentru Republica Moldova Regulamentul amendat va intra in vigoare la 20 de zile dupa publicarea acestuia in Monitorul Oficial al Uniunii Europene. Score: 0,33