Mazăre: „Pă omul ăsta a făcut blocurile fiindcă l-am rugat eu, ca să nu stăm în c…!”

Au apărut în presă primele interceptări în dosarul în care Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, pentru dare de mită.

Primarul Constanţei este acuzat de procurori că a luat o mită de 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern, reprezentantul firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”, pentru a câştiga licitaţia şi pentru ca apoi să crească valoarea contractului.

Interceptările apar în referatul procurorilor prin care s-a cerut arestarea preventivă a celor doi. Avocatul lui Mazăre, Cătălin Dâncu, a negat însă existenţa interceptărilor aflate la dosar.

„F D: Bună dimineaţa domn primar!
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: Salut! Asta de la urbanism a plecat la Londra cu ştiinţa ta?
FD: Da!
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: Da…Ă.. cine-i ţine locul? Io-l am pe domnul Avi (n.n. Morgenstern Avraham)aici…(Neinteligibil)
FD: Nicoleta Constantin.
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: Nicoleta Constantin. Tu te duci la birou, nu?

FD: Bineînţeles!

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: Domnu Avi…Îl ştii pe domnul Avi?

F D: Bineînţeles!

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: Face drumurile şi face blocurile… !
F D: Ştiu şi problema cu cele 3 blocuri care aveau autorizaţie, şi trebuiesc sparte… ş-aşa mai departe..
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: De ce este o problema asta?De ce…
F D: Sincer, mie nu mi se pare o problemă.
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: De ce în primării, orice lucru trebuie să fie o problemă ?

F D: Păi..

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Sau este o problemă ?
FD: – Nu ştiu, dar..credeţi-mă, că mă ocup. Dacă vine domnu Avi, eu o chem pe Nicoleta şi rezolv. Mi-a zis ieri şi dl. Marica (n.n. Marica Ion, director executiv Direcţia Tehnic Achiziţii din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, al cărui nume va apărea și ulterior ca o persoana folosita de primarul Mazăre în relația cu Morgenstern Avraham).
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Dar ştii cum trebuie rezolvată? De urgenţă. Că pă omul ăsta a făcut blocurile fiindcă l-am rugat eu, ca să nu stăm în c…!
F D: – Ştiu, ştiu…

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Da?

FD: – Şi pierde bani!
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: -Da, el pierde bani, eu pierdeam imagine…

FD: – (Neinteligibil) Vreau să vă zic..

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Şi dacă eu nu mai eram, nu mai era nici Nicoleta, nici Nicoleta…

F D: – Corect!

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Nici.. (n.n. înjură) ei de funcţionari că tot ce vreau să fac, nu pot, nu se poate face!(n.n. cei doi vorbesc concomitent)
……

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – (Neinteligibil)… O chemi să rezolve problema astăzi , că dacă nu, mă ocup eu personal de toată direcţia de urbanism.. şi de toate autorizaţiile pe care le dau! Adică de ei, personal, mă!Mai exact…
FD: – Cel mai bine aşa, da domnule primar!

MAZĂRE RADU ŞTEFAN: -Da?

FD: -Da, da! Bine…
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – Bine, deci vine mister Avi la tine, da?
FD: – Da!
MAZĂRE RADU ŞTEFAN: – (n.n. vorbeşte în engleză” Of time ( neinteligibil) , mister Făgădău? „) Ok!Bine, merci!

F D: – Bine. Să trăiţi !O zi bună!” (f. 187-188, vol.1)


Avocatul lui Mazăre a susţinut că nu există interceptări la dosar.

„Nu există interceptări cu privire la luarea, darea, primirea, promisiunea din partea primarului faţă de celălalt inculpat. Nu există niciun fel de probă directă sau indirectă pe care, de altfel, preşedinta completului le-a cerut expres procurorului să le precizeze”, a declarat, miercuri seară, Cătălin Dâncu.

Pasaje din referatul procurorilor sunt publicate de România Liberă şi ele arată circuitul banilor spre conturile fraţilor Radu şi Alexandru Mazăre, senator PSD, inclusiv implicarea lui Elan Schwartzenberg.

Procurorii arată cum s-au purtat negocierile în 5 restaurante şi cum, în aceeaşi zi în care s-a purtat discuţia prezentată mai sus, a fost emisă autorizaţia necesară lui Morgenstern, iar a două zi, în baza acestei „dovezi de încredere”, s-a făcut primul transfer de bani către societatea controlată de Elan Schwartzenberg.

Traseul mitei

„În cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, reprezentantul S.C. Shapir Structures S.R.L., a oferit primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul unui apropiat al celor doi, Schwartzenberg Emilian, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având că obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, se arată în referatul procurorilor.

Aceştia susţin că societatea off shore Larton Consultants Ltd (unic asociat al S.C. Shapir Structures S.R.L.) a transferat în contul societăţii Melici Management Inc. (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) suma de 109.835 euro la data de 28.07.2011 şi suma de 173.012 euro la data de 24.08.2011;

Firma lui Schwartzenberg a transferat în contul personal al lui Radu Mazăre (deschis la Israel Discount Bank) suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011 şi în contul personal al lui Alexandru Mazăre, deschis la aceeaşi bancă, suma de 40.000 euro în aceeaşi dată.

Tot în contul personal al lui Alexandru Mazăre deschis la Israel Discount Bank a fost transferată suma de 40.000 euro în data de 06.12.2011.

Operaţiunile prin care fraţii Mazăre au primit sumele de bani sus-menţionate au avut că justificare „fees” – onorariu, arată procurorii.

„Aceste sume de bani au fost oferite primarului Mazăre Radu Ştefan pentru ca acesta să efectueze o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu (cum ar fi iniţierea unor hotărâri de consiliu local, astfel cum se va arată mai jos, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea Shapir Structures), altele în afară atribuţiilor de serviciu (cum ar fi consilierea reprezentantului Shapir Structures, Morgenstern Avraham, în cadrul a numeroase întâlniri avute de cei doi pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie).

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Mazăre Radu Ştefan în favoarea societăţii Shapir Structures au fost cele prin care, la solicitarea lui Morgenstern Avraham adresată acestuia în timpul unei întâlniri private între cei doi, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro (de la suma de 37.241.120 lei cât a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă la publicarea anunţului de achiziţie publică la suma de 40.964.030 lei cât a fost oferta financiară a societăţii Shapir), prin Hotărârea Consiliului Local nr. 293/28.11.2011, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan”, mai arată procurorii în referatul în care s-a cerut arestarea preventivă a primarului Constanţei.

Miercuri seară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul „Henri Coandă”, să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă, DNA anunţând deja că vor ataca decizia de miercuri seară.

DNA a informat, marţi, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, pentru dare de mită.

Cei doi au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.