Care este procedura în cazul suspendării preşedintelui din funcţie În cazul în care s-a hotărât constituirea unei comisii comune de anchetă, raportul întocmit de aceasta în termenul stabilit în hotărârea Parlamentului se trimite, prin grija preşedinţilor celor două Camere, Curţii Constituţionale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului. Score: 0,27
Traseiștii din PDL legalizează racolarea primarilor și consilierilor locali reaportul a fost ținut din 11 octombrie 2011, până pe 7 noiembrie a.c., deși termenul limită de finalizare a raportului era 24 octombrie. Score: 0,27
PDL nu mai poate câștiga, dar USL mai poate pierde Congresul PDL din 14 mai 2011 a consfinţit starea de fapt în partid, consacrând compromisul între majoritatea liderilor locali de a-l menţine pe Emil Boc la conducere, în condiţiile unor concesii din partea acestuia şi a unei redistribuiri a raportului intern de forţe. Score: 0,27
„Câteva consideraţii cu privire la răspunderea magistraţilor” Chiar daca şi în acest moment există, la nivel teoretic, un sistem de responsabilizare, însă, din analiza Raportului CSM pe anul 2010, rezultă că la nivel practic, el este total ineficient. Score: 0,27
Investitorii își pun banii la adăpost: Cerere record pentru aur Băncile centrale au contat pentru o cerere de 148 de tone, în creștere accelerată, potrivit raportului emis vineri de World Gold Council (WGC), o asociaţie ai cărei 22 de membri sunt cele mai importante companii miniere de aur din lume, reprezentând aproximativ 60% din producţia mondială de aur la nivel de corporatist. Score: 0,27
RA-APPS scoate la vânzare casele ocupate de Geoană, Daniel Morar, Doina Melinte, dar şi de miniştri şi foşti demnitari Potrivit raportului, petroliştii s‑au înţeles între ei să scoată de pe piaţă încă de la 1 aprilie 2008 benzina Eco Premium, deşi legea prevedea scoaterea acestui tip de benzină abia la 1 ianuarie 2009, notează Adevărul. Score: 0,27
PDL eutanasiază câini, noi eutanasiem PDL prin vot! …cativa ani problema cainilor, acum laudandu-se ca singurul oras din Romania liber de caini, care a rezolvat problema prin sterilizare, fiind un exemplu si o confirmare a raportului Organizatiei Mondiale a Sanatatii www.sosdogs.ro) 3. Score: 0,27
Peste un milion şi jumătate de români suferă de diabet Potrivit Raportului Federaţiei Internaţionale de Diabet, publicat luna aceasta la nivel global, numărul bolnavilor de diabet este de 366 milioane, număr care va creşte până în anul 2030 la 552 milioane de persoane. Score: 0,27
Marea Britanie, pregătită pentru o lovitură împotriva Iranului Marea Britanie nu exclude o lovitură militară împotriva Iranului, la câteva zile după publicarea raportului privind programul nuclear al Teheranului, întocmit de Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică. Score: 0,28
Băsescu la Berlin: deficit zero în 2013 şi euro în 2015 În cadrul întâlnirii avute cu cancelarul german a fost abordată criza zonei euro, discuţiile axându-se pe chestiunea recapitalizării băncilor şi a raportului dintre băncile-mamă şi subsidiare, Merkel reiterând faptul că politicile băncilor –mamă vor fi atente monitorizate de UE. Score: 0,27
Consiliul Europei acuză Franţa pentru discriminarea romilor Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, care are rolul de a pune în practica prevederile raportului, a adoptat o rezoluţie prin care invită Parisul să precizeze măsurile luate sau pe care le pregăteşte în acest sens. Score: 0,28
Programul nuclear iranian: Teheranul ameninţă Israelul cu distrugerea …francez de Externe, Alain Juppe, a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate ONU în care să se discute despre impunerea unor sancţiuni şi mai dure Iranului, care, potrivit raportului publicat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, continuă programul nuclear, cu scopul obţinerii unui focos care să poată fi transportat de o rachetă… Score: 0,28
Extrema dreaptă cucereşte Europa ţară cu ţară În toată Europa, tinerii se simt abandonaţi de partidele tradiţionale şi reprezentanţii lor şi afişează simpatie pentru grupările populiste", avertizează Jamie Bartlett, autor al raportului publicat în limba engleză pe site-ul Demos. Score: 0,28
Sondaj: Europa creşte o generaţie a crizei, xenofobiei şi naţionalismului Politicienii de pe continent trebuie să îi asculte şi sa le răspundă", spune Jamie Bartlett, principalul autor al raportului amintit. Score: 0,27
Rusia: Un atac împotriva Iranului ar fi o greşeală gravă Toate aceste informaţii privind Iranul vin înainte de publicarea, în cursulo aceastei săptămâna, a raportului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică privind programul iranian de obţinere a armei nucleare. Score: 0,28
Isărescu: Rata inflaţiei ar putea ajunge la 2% în martie 2012 Rata inflaţiei ar putea ajunge undeva la două procente în luna martie a anului viitor, chiar mai puţin decât atât, a anunţat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei, informează Agerpres. Score: 0,86
Bruxelles-ul preia hăţurile politice de la Atena Varianta finală a raportului a fost modificată la insistenţa oficialilor de la Atena. Score: 0,27
Raportul final în cazul baschetbalistului mort la Giurgiu: A fost lovit în faţă Sportivul american nu consumase droguri, iar alcoolemia era de 0, 6g/l, conform raportului INML, citat de antena3.ro. Score: 0,28
Un Airbus 380 nevoit să aterizeze la Dubai din cauza unei defecţiuni la motor Potrivit raportului de anchetă al Biroului australian pentru securitatea transportului, avaria s-a datorat uzurii avansate a conductelor ce transportau uleiul, ceea ce a determinat pierderi de ulei şi incendiul de la motor. Score: 0,28
BNP Paribas: BNR va accepta un curs de 4,5 lei/euro Bugetul strict şi incetinirea exporturilor şi a creşterii economice i-ar putea determina pe oficialii din România să permită deprecierea euro la 4,5 unităţi pentru un euro în următoarele şase luni", a afirmat Bartosz Pawlowski, coordonatorul raportului, preluat de Bloomberg. Score: 0,28
Vezi pe ce loc se află România la capitolul dezvoltare umană între ţării lumii România se află pe locul 50 între cele 187 de ţări, potrivit raportului consultat de Agerpres. Score: 0,28
Taxa de primă înmatriculare s-a modificat Astfel, calculul în funcție de tipul monitorizării, capacitatea cilindrică, emisia de dioxid de carbon, norma de poluare permite o taxare corectă, potrivit raportului. Score: 0,28
UNPR vrea consolidarea semiprezidenţialismului și parlament unicameral ''Din punctul de vedere al UNPR, România, la capitolul politic ar trebui să-şi consolideze caracterul semiprezidenţial al statului şi clarificarea raportului dintre preşedinte, primul-ministru şi Parlament. Score: 0,28
BCR şi BT ar putea primi acţiuni la Oltchim în contul unor datorii de 110 mil. euro Potrivit raportului anual, Oltchim avea la finele lui 2010 datorii pe termen scurt de 72,5 mil. Score: 0,28
Ultimele clipe ale lui Gaddafi: „A fost un masacru oribil. Săracul ţipa ca un porc” Numărul doi al Consiliului Naţional de Tranziţie, Mahmoud Jibril, a precizat că, potrivit raportului legiştilor, Gaddafi era deja rănit când a fost găsit ascuns într-o gură de canal. Score: 0,28
România, țara în care oamenii de afaceri plătesc 133 de taxe anual Tragerea de curent electric la sediul unei noi firme presupune șapte pași, durează 223 de zile și costă 556,9% din venitul mediu pe locuitor, potrivit raportului BM. Score: 0,27