Regimul Băsescu a relansat diversiunea „sistemul de pensii-sistem piramidal” …reieșea că dacă nu s-ar mai acoperi "uriașul deficit de la bugetul asigurărilor sociale cu sume de la bugetul de stat atunci fiecare profesor din România ar primi un salariu mai mare cu aproximativ 1.000 RON, iar medicii și funcționarii publici ar fi stipendiați cu sume mai mari cu 1.200-1.400 RON". Score: 0,26
Mugur Isărescu: Economia a ieşit din recesiune şi am ajuns, cu aproximaţie, la un nivel pre-criză quot;Cererea de consum trenează în continuare, există o anumită revenire la salariului real net per total economie. Score: 0,26
Olguţa Vasilescu (PSD) – Dacă Guvernul anulează subvenţia la caldură, oamenii nu îşi mai pot asigura hrana Sunt nişte costuri foarte mari chiar şi pentru cei care au un salariu cât de cât decent. Score: 0,26
Amplificarea protestelor sociale în Israel Manifestanţii, în imensa lor majoritate laici, au cerut, printre altele, construirea unui număr ridicat de locuinţe pentru a le asigura un cost cât mai scăzut, majorarea salariului minim, impozitarea apartamentelor nelocuite şi învăţământ gratuit la toate nivelurile. Score: 0,26
Portarul Naţionalei, trimis să fie rezervă la „City” De regulă, portarii cu nume care acceptă să semneze contracte cu statut de rezervă primesc un salariu consistent. … Paradoxal, Butt a avut un salariu mai mare decât al lui Rensing – acesta avea 650.000 euro pe an, dar beneficia şi de prime şi alte bonificaţii de obiectiv. Score: 0,27
Contractul care a desfiinţat Craiova. Piţurcă, 1,8 milioane euro primă de instalare Salariul de bază lunar net era de 50.000 de euro, iar Universitatea Craiova era obligată să îi achite tehnicianului o indemnizaţie de instalare în valoare de 1,8 milioane de euro până la data de 1 martie 2011. Score: 0,26
ActiveWatch: Evenimentul Zilei jigneşte persoanele cu dizabilităţi …puţin grave de dizabilitate: fie angajatorii angajează persoane cu dizabilităţi în procent de 4% din totalul angajaţilor, fie plătesc statului o sumă reprezentând 50% din salariul brut destinat procentului neacoperit, fie încheie contracte cu unităţi de muncă protejate. Score: 0,26
Cum poţi ajunge să munceşti pentru 6.000 de euro în Australia, ţara unde nu se simte criza Salariul minim este de 49.000 de dolari australieni pe an, adica in jur de 3.000 de euro pe luna. … Cei care sunt cu adevarat buni pe domeniul lor isi pot dubla salariul intr-un timp relativ scurt. Score: 0,27
Un avocat din Capitală a câştigat cel mai mare salariu în 2010: 11.000 de euro pe zi Not found: salariu Score: 0,44
Florin Costea este noul jucător al Stelei Putea să plece, avea o ofertă din Rusia, 450.000 salariu, şi uite că a acceptat să joace la Steaua. Score: 0,26
„Nu construieşti mall-uri pe o insulă pustie şi Ateneu la Polul Nord pentru pinguini” M-a lăsat în pace, acordându-mi creşteri mari de salariu în fiecare an. Score: 0,26
Sebastian Vlădescu: Coşul de solidaritate, un program populist, dar util "Cu cât vor fi mai puţini angajaţi, cu atât salariul individual va putea fi mai mare", explică Vlădescu. Score: 0,26
Germania. Grevă de şase ore a controlorilor de trafic aerian Decizia a fost luată în urma eşuării negocierilor anterioare privitoarea la o creştere a salariului. Score: 0,26
Sebastian Lăzăroiu: Nu sprijin indexarea pensiilor din 1 septembrie În 2012 există posibilitatea să fie indexate după noua lege, cu inflaţia şi salariul mediu brut. Score: 0,26
Lidl face angajări: 2.450 lei brut pe lună – vânzător, 6.000 lei – şef de magazin Un afiș lipit pe geamul magazinului din cartierul Militari arată că bucureștenii care vor lucra în cadrul companiei vor fi remunerați, lunar, cu sume ce depășesc atât venitul mediu pe economie, cât și media salariului oferit în comerțul autohton. Score: 0,26
Traian Băsescu, despre mărirea salariilor şi acordul cu FMI Puteţi spune: "Sigur, domnule Băsescu, cu salariul tău poţi plăti o asigurare privată". … Puteţi spune: «Sigur, domnule Băsescu, cu salariul tău poţi plăti o asigurare privată». Score: 0,26
Poştaşii îşi strigă nemulţumirea în stradă! Poştaşii au rămas cu salariul mai mic cu 15% pentru că sunt nevoiţi să muncească două zile pe lună, fără plată, dar şi fără bonurile de masă. Score: 0,26
NATO face angajări NATO caută un barman/chelner/ajutor de bucătar pentru reţeaua de restaurante şi cafenele de la Bruxelles, persoana ideală pentru acest post – remunerat cu un salariu de bază de 2.974 de euro – trebuind să cunoască engleză şi franceză şi să aibă peste cinci ani de experienţă. Score: 0,26
Aura Vasile: Guvernul depăşeşte orice limită, loveşte din nou in categoriile cu venituri mici! In realitate deci, creşterea salariilor va impinge multe venituri peste plafonul de acordare a subvenţiei, economia Guvernului fiind mai mare decât creşterea de salariu acordată", scrie deputatul PSD Aura Vasile pe blogul său. Score: 0,27
NATO angajează chelner cu 3000 de euro pe lună NATO caută un barman/chelner/ajutor de bucătar pentru reţeaua de restaurante şi cafenele de la Bruxelles, persoana ideală pentru acest post – remunerat cu un salariu de bază de 2.974 de euro – trebuind să cunoască engleză şi franceză şi să aibă peste cinci ani de experienţă, scrie Mediafax.ro. Score: 0,27
Cristian Preda: Sunt mâniat cum ne uităm ca proştii cum ne pleacă medicii din ţară În plus, europarlamentarul a criticat şi sistemul de educaţie, în ceea ce priveşte mediul universitar, precizând că diferenţa dintre salariul pentru tinerii asistenţi sau lectori şi salariile de profesori este "enormă". & Score: 0,26
Economatele, ca elogiu adus comunismului Pentru ca o tejghea de la care sa se vândă la prețul de producție, fără sa vii cu bani de-acasă, pentru salariul vanzatorului, chiria sediului ori pentru ambalarea si pastrarea produselor, nu s-a pomenit nici in Utopia lui Thomas Morus, darmite in Utopia neagră a pedismului de azi. Score: 0,26
Nepoata lui Boc: În trecut secretară, acum şefă pe comunicare la Drumuri şi Poduri Cluj Soţul acestiea, Dan Perşa Boc, este şeful unui serviciu din cadrul DRDP, "cu salariu de peste 5.000 de lei", după cum mai arată preşedintele PSD Cluj-Napoca. Score: 0,26
Statul îşi reduce deficitul pe spinarea farmaciştilor şi distribuitorilor de medicamente Dacă un român cheltuie din salariul de 250 de euro aproximativ 100 pe medicamente, pentru el acest lucru reprezintă un efort financiar. … În acelaşi timp, un neamţ cu salariul mediu de 2.000 de euro care cheltuie 300 de euro pe medicamente face un efort financiar mult mai mic. Score: 0,27
Joburi pentru români în Qatar, Emirate şi Bahrain O companie din domeniul naval caută un Ship Repair Manager din România, pentru un salariu lunar de minim 3.000 de euro. Score: 0,26
Bacalaureat la 70 de ani distanţă Pe de o parte, profesorul nu mai reprezintă un model odată ce salariul nu-i permite să-şi cumpere la şase luni un costum de haine şi adesea nu are ce mânca, iar pe de altă parte, pentru un elev, o poziţie defavorizată social şi devalorizată profesional nu poate reprezenta un model care să impună respect. Score: 0,26