Statul îşi reduce deficitul pe spinarea farmaciştilor şi distribuitorilor de medicamente

La finalul anului trecut, casele judeţene de sănătate nu au recunoscut la plată facturi la medicamentele eliberate de farmacii şi distribuitori în valoare de 130 de milioane de euro. Motivul nespus: România trebuia să se încadreze în deficitul bugetar convenit cu Fondul Monetar Internaţional.

De o bună bucată de vreme, farmaciştii şi distribuitorii de medicamente sunt ţinta preşedintelului Traian Băsescu, care a cerut săptămâna trecută guvernului Boc încetarea plăţii datoriilor statului către aceştia până nu se reglementează sistemul de achiziţii în spitale. În plus, luni, la discuţia avută cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, preşedintele Traian Băsescu i-a spus acestuia că arieratele din sănătate se vor plăti mai în toamnă deoarece s-ar diminua tendinţa de creştere economică din acest an. Practic, statul încearcă pe cât poate să amâne plata datoriilor către farmaciştii şi distribuitorii de medicamente, sugerând că în acest domeniu s-ar petrece ceva necurat.

„90% din achiziţiile din spitale se fac prin licitaţii electronice, deci transparent. În plus, Ministerul Sănătăţii a stabilit formula de calcul al preţului cu ridicata şi amănuntul la medicamente. Practic, întreaga piaţă a medicamentelor este reglementată de minister. Avem cele mai mici preţuri la medicamente din Europa. Dacă statul mai vrea să reglementeze ceva pe această piaţă, să reglementeze, cu toate că nu văd ce ar mai putea face”, ne-a declarat omul de afaceri Ovidiu Buluc, care controlează distribuitorul de medicamente Farmexim.

În luna octombrie 2010, statul a plătit arierate în valoare de 1,7 miliarde de lei către farmaciştii şi distribuitorii de medicamente. Banii au fost daţi la ordinul FMI, care a cerut să nu mai fie amânate de la plată facturile din spitale. Suma ar fi fost şi mai mare, dar prin casele judeţe de sănătate statul nu a recunoscut anul trecut la plată facturi de 130 de milioane de euro. Dacă facturile ar fi fost recunoscute, s-ar fi generat creanţe şi implicit suma ar fi trebuit plătită de stat. Cum statul era prea aproape la finalul anului trecut de ţinta convenită cu FMI privind deficitul bugetar, facturile nu au mai fost recunoscute în 2010 pentru a nu se depăşi deficitul. Aşa că au intrat la plată în 2011.

Problema sistemului actual de sănătate nu este preţul medicamentelor, ci sub finanţarea lui. Consumul de medicamente pe cap de locuitor în România este de aproape 100 de euro, faţă de 250 de euro în Ungaria, 270 în Cehia şi peste 300 de euro în Germania. Bugetul pentru sănătate în România este în acest an de 2,62% din PIB, faţă de 10% în Franţa, respectiv 12% în SUA. Practic, în România nu cheltuielile cu medicamentele sunt mari, ci salariile sunt mici. Dacă un român cheltuie din salariul de 250 de euro aproximativ 100 pe medicamente, pentru el acest lucru reprezintă un efort financiar. În acelaşi timp, un neamţ cu salariul mediu de 2.000 de euro care cheltuie 300 de euro pe medicamente face un efort financiar mult mai mic. Din această cauză mulți români au impresia că medicamentele în România sunt foarte scumpe. În plus, plata facturilor la medicamente se face de către stat în România la 270 de zile şi asta în condiţiile în care comisionul distribuitorilor de medicamente este de maxim 10%, iar la farmacii, de 15-16%. Dacă luăm în calcul faptul că plata se face după 9 luni, iar o companie trebuie să ia un credit bancar pentru a plăti medicamentele firmei producătoare (deci plăteşte către bancă dobânzi anuale de 14-15% pe an), constatăm că profitul final pentru un distribuitor este undeva la 3-4%, iar la famacii, la 7-8%. Acest fapt se poate vedea chiar în bilanţul companiilor.

Cu toate că statul român se plânge că dă foarte mulţi bani pe medicamente, lucrurile în realitate nu stau chiar aşa. Spre exemplu, banii pentru medicamentele compensate din farmacii sau pentru cele din spitale vin din contribuţia angajatului şi angajatorului la sănătate. Practic, statul finanţează din banii de la buget doar programele naţionale de combatere a hepatitei, cancerului, diabetului, TBC-ului şi sclerozei în plăci.

Şeful Farmexim, Ovidiu Buluc, spune că statul trebuie să încerce prin anumite măsuri să scape de subfinanţarea sistemului. „În România, până anul trecut, doar angajaţii contribuiau la sistemul de sănătate. De anul acesta şi pensionarii. Deci contribuie 10-11 milioane de persoane, dar sistemul de sănătate trebuie să ofere servicii pentru 20 de milioane. În plus, în present, contribuţia la sistemul de sănătate este de 5,2% la angajator, respectiv 5,5% la angajat. În total 10,7%. În 1998, contribuţia la sănătate era de 14%. Practic, în timp aceasta a scăzut. În concluzie, statul ori atrage mai mulţi contribuitori la sistemul de sănătate, ori măreşte contribuţiile. În caz contrar, sistemul va fi tot subfinanţat”, mai spune Ovidiu Buluc.