ActiveWatch: Evenimentul Zilei jigneşte persoanele cu dizabilităţi

Scrisoare de la Departamentul Antidiscriminare al ActiveWatch

Evenimentul Zilei jigneste persoanele cu dizabilitati

În atenţia dlui Vlad Macovei

Redactor şef

Evenimentul Zilei

Stimate domnule Macovei,

Vă atragem atenţia a asupra articolului „Reţeaua falsificatorilor de dosare din Hunedoara: peste 100 de „handicapaţi” închipuiţi”, semnat de Ciprian Iancu şi publicat în Evenimentul Zilei în data de 2 august 2011.

Considerăm că acest articol încalcă flagrant normele etice jurnalistice şi contine grave dezinformări cu privire la statutul şi situaţia persoanelor cu dizabilităţi.

În cel de-al doilea paragraf al articolului, autorul său spune că: „În numeroase cazuri, persoanele cu handicap grav munceau în străinătate şi conduceau autoturisme.” Vă informăm că persoanele cu handicap grav pot şi ar trebui să fie încadrate în câmpul muncii, în limita abilităţilor pe care le au, cu un program adaptat nevoilor speciale pe care le au şi, bineînţeles, respectând legislaţia în vigoare.

Jurnalistul care a semnat articolul ar fi trebuit, desigur, să ştie că există o lege specială (L. 448/2006) care reglementează angajarea persoanelor cu handicap şi chiar prevede obligaţii în acest sens pentru angajatori cu peste 50 de angajaţi. De pildă, această lege conţine prevederi multiple menite să stimuleze încadrarea în muncă a celor care au forme grave sau mai puţin grave de dizabilitate: fie angajatorii angajează persoane cu dizabilităţi în procent de 4% din totalul angajaţilor, fie plătesc statului o sumă reprezentând 50% din salariul brut destinat procentului neacoperit, fie încheie contracte cu unităţi de muncă protejate. Acestea, pentru a avea statut de unităţi protejate, trebuie să aibă persoane cu dizabilităţi în proporţie de 30% din numărul total de angajaţi.

De asemenea, o altă lege (L 76/2002, Art 80, 85) prevede facilităţi fiscale pentru angajatori, dacă aceştia doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi. Aşadar, în ciuda opiniilor jurnalistului, statul încurajează încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, ceea ce nu presupune pierderea statutului de persoană cu handicap.

La o simplă căutare pe internet cu introducerea cuvântului „handicap grav”, Ciprian Iancu ar fi putut citi chiar pe site-ul http://infoanph.ro/general/drepturile-persoanelor-cu-handicap-grav/ , care aparţine unei structuri a MMFPS, că, printre drepturile persoanei cu handicap grav, se numără şi „Scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială”. În traducere pentru autorul dvs: persoanele cu handicap grav au dreptul şi chiar sunt încurajate să muncească.

De asemenea, vă informăm că persoanele cu diferite forme de dizabilităţi grave pot conduce un autoturism, piaţa dezvoltându-se până acolo unde persoane cu mobilitate extrem de redusă pot să conducă autovehicule adaptate. Cât despre cei care suferă de boli psihice, aceştia au limitări în funcţie de medicaţie, nu de diagnostic.

În următorul paragraf suntem informaţi că: „Din 180 de dosare verificate în ultima vreme, în 130 au fost descoperite nereguli serioase. Controalele făcute de echipa Direcţiei Generale a Persoanelor cu Handicap (DGPH) din cadrul ministerului au depistat persoane care primeau indemnizaţii pentru afecţiuni grave, în cele mai multe cazuri, boli mintale, dar aveau contracte de muncă în stăinătate, mergeau singure la cumpărături, se plimbau cu bicicleta, sau chiar conduceau maşini pentru că, unele înaintea dobândirii statutului de handicapat, altele după acest moment, au reuşit să obţină permise de conducere. Pe scurt, „handicapaţii” erau apţi de muncă.” Ziaristul insistă deci în idea fixă că o persoană cu handicap nu poate avea carnet auto şi chiar plusează, explicând publicului că cineva cu o boală psihică şi cu certificat de handicap pentru această boală nu ar putea nici să meargă la cumpărături sau să utilizeze bicicleta. Specialiştii în probleme de sănătate mintală recomandă însă ca persoanele cu afecţiuni grave să fie încurajate să facă atât mişcare şi sport, cât şi să fie integrate în viaţa socială şi să-şi poarte singure de grijă, pentru a dobândi cât mai multă independenţă socială şi, evident, economică.

Sub incredibilul subtitlu „Populaţia scade, numărul handicapaţilor creşte. Noul trend-handicapul psihic”, jurnalistul îşi informează publicul că există un număr prea mare de persoane cu handicap în România, deşi populaţia scade. Ei bine, ne permitem să îl luminăm pe autor: dacă în România statisticile oficiale spun ca 3,22 % din populaţie are un handicap, în ţările europene şi la nivel global rata persoanelor cu dizabilităţi raportată la populaţia generală este situată între 10 şi 12 la sută. Ceea ce înseamnă mai degrabă că România uită să-şi numere persoanele cu dizabilităţi sau că le numără conform unui mecanism numai de statul roman ştiut. Mai mult, îl informăm pe jurnalistul semnatar că, dintre persoanele cu dizabilităţi existente, România a reuşit să încadreze în muncă numai 12,7 la sută, faţă de media europeană de peste 50 la sută (Franţa 67%, Germania 57%, Polonia 33%).

Pentru a se dezminţi total de etica jurnalistică, Ciprian Iancu urmează tendinţa presei din ultimele două zile şi publică diagnosticul unei persoane: „Acelaşi control a mai descoperit că vicepreşedinta unei fundaţii pentru ajutorarea persoanelor cu handicap avea ea însăşi statutul de persoană cu dizabilităţi, declarată fiind ca suferindă de <schizofrenie paranoidă – psihoză majoră, afecţiune care poate afecta sever discernământul persoanei>”. Îl informăm, pe această cale, că a menţiona diagnosticul unei persoane (oricare ar fi acel diagnostic) este în afara deontologiei jurnalistice şi îi propunem să studieze mai multe coduri etice în acest sens:

http://www.organizatiimedia.ro/index.php?p=3

http://clubulromandepresa.ro/?page_id=322

De asemenea, îl informăm şi că discernământul este un concept juridic foarte bine delimitat în lege şi că existenţa în sine a unui diagnostic psihiatric nu este o bază suficientă pentru a considera că o persoană nu are discernământ.

Ne-am fi dorit, desigur, să continuăm cu nuanţe despre folosirea termenului de „persoană cu dizabilităţi” în locul „handicapatului”, însă ne întrebăm dacă autorul ar avea acces la astfel de subtilităţi, în condiţiile în care a putut să semneze materialul comentat.

Stimate domnule Macovei, vă rugăm, dacă Evenimentul Zilei este într-adevăr un ziar quality, care îşi respectă cititorii, să prezentaţi o dezminţire a celor expuse mai sus şi, de asemenea, scuze publice către persoanele cu dizabilităţi pe care acest autor le-a jignit grav prin cele scrise.

În speranţa obţinerii unui răspuns,

Departamentul Antidiscriminare al ActiveWatch

Persoana de contact: Teodora Zăbavă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.