Actualitate Dragnea anunţă începerea oficială a procesului de regionalizare El a precizat că la nivelul Ministerului Dezvoltării se constituie Consiliul consultativ pentru regionalizare, organism cu scopul de a propune profilul viitoarelor regiuni, oferind expertiza de specialitate din domenii precum sociologie, istorie, demografie, economie, finanţe publice. Score: 0,32
Declinul calificărilor …a diverselor materii cu concentrarea lui pe ceea ce îl pasionează,a însuşirii de noţiuni cu formarea de dexterităţi practice, a culturii generale cu formarea pentru o specialitate, a competenţelor cu formarea de abilităţi şi cu educaţia pentru valori – îmbinare care nu s-a mai repetat. Score: 0,28
Nicolae Manolescu a scris două reportaje penibile despre Noua Zeelandă Ce legătură este între Gold Corporation, Nicolae Manolescu şi Noua Zeelandă – iată ceva care ar putea face obiectul de interes al unei anchete de specialitate. Score: 0,28
Pădurile, la mâna aleşilor Dacă un fond forestier poate fi exploatat numai în funcţie de evoluţia stării de regenerare, la propunerea Ocolului Silvic şi cu avizul structurii teritoriale de specialitate, precum şi în cazul producerii unor accidente naturale, noua lege ar permite defrişări fără milă, sub paravanul unor raportări false, cum că starea de regenerare… Score: 0,28
Actualitate Băsescu: Am numit ambasadorul în Italia. E femeie Ulterior, Dana Constantinescu, fost director în Ministerul Transporturilor şi nominalizată pentru acest post în perioada mandatului fostului ministru de Externe Cristian Diaconescu, a fost respinsă la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului în iunie 2012. Score: 0,29
Actualitate MAE reacţionează în cazul celor doi români agresaţi în Marea Britanie "Ambasada va continua să monitorizeze evoluţiile şi rezultatele investigaţiei acestui caz şi este pregătită să ofere asistenţă consulară de specialitate in limita competenţelor", afirmă sursa citată. Score: 0,29
Actualitate Blaga: Cred că Statutul, în forma reexaminată, va fi votat de toate partidele din Parlament Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că Statutul parlamentarilor în forma reexaminată de comisia de specialitate ar putea fi votat de toate partidele parlamentare, joi, în plenul celor două Camere, fiind rezolvate problemele semnalate de şeful statului. Score: 0,29
„Crulic – drumul spre dincolo”, 25 de premii internaţionale şi 130 de festivaluri Odată cu intrarea în sălile de cinema franceze, presa pariziană de specialitate a apreciat în mod deosebit acest lungmetraj românesc de animaţie, acordându-i spaţii ample în publicaţii precum “Le Monde”, “ Score: 0,28
Ponta: Îmi doresc să avem cât mai repede un buget aprobat de Parlament Primul-ministru a menţionat că bugetul întocmit de Guvern este perfectibil, dar şi-a exprimat convingerea că mesajul de stabilitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat în comisiile de specialitate va continua şi la dezbaterile din plen. Score: 0,29
Actualitate Proiectul legii bugetului de stat a trecut în comisiile parlamentare de buget-finanţe Membrii celor două comisii de specialitate urmează să dezbată şi să voteze în cursul serii de vineri şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. Score: 0,30
Actualitate Extern Două localități din Republica Moldova refuză înfrățirea cu localități din Iași Unii consilieri au menționat totuși că subiectul nu a fost votat în comisiile de specialitate. Score: 0,29
BRAFA, între arheologie, arte primitive şi creaţia contemporană Natură moartă de James Ensor, galeria Helene Bailly În domeniul artelor primitive, specialitate-far la Bruxelles, francezul Alain de Monbrison a venit să-i întâlnească anul acesta pe negustorii belgieni Didier Claes, Pierre Dartevelle, Serge Schoffel şi Alain Schlag, însoţiţi de canadianul Jacques Germain. Score: 0,28
Actualitate Ministrul Transporturilor: CFR Marfă va fi privatizată până la sfârșitul lunii iunie Ministrul a prezentat în comisiile reunite de specialitate din Parlament bugetul Ministerului Transporturilor acesta fiind avizat în forma transmisă de Guvern, niciunul din cele 205 amendamente nefiind adoptat. Score: 0,31
Actualitate Vosganian: Companiile administrate de mine au mai degrabă nevoie de administratori judiciari În general, companiile pe care le administrez eu au mai degrabă nevoie de administratori judiciari decât de manageri privaţi', a declarat Varujan Vosganian, luni, după audierile în comisiile parlamentare de specialitate reunite pentru avizarea bugetului instituţiei pentru anul 2013. Score: 0,29
Labirinturile eleganţei de la Paris Este senzaţional pentru orice femeie să poată să admire aceste defileuri de modă, pe posturile de televiziune de specialitate, cu creaţii unice şi inimitabile. Score: 0,28
Actualitate Calendarul adoptării bugetului în Parlament …tema bugetului de stat şi bugetului pentru asigurări sociale pe anul 2013 vor începe pe 5 februarie, după ce săptămâna viitoare vor avea loc audierile în comisiile de specialitate, urmate de discuţiile din comisiile de buget-finanţe, a anunţat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea după şedinţa Birourilor permanente… Score: 0,32
Perpetuarea tradiţiilor seculare în orfevrerie Atelierele „Brugier” şi-au făcut, la rândul lor, o specialitate din restaurarea mobilierului şi obiectelor de artă ale marilor muzee pariziene, cum ar fi Muzeul Naţional al Artelor Asiatice, „Guimet”. Score: 0,28
Actualitate Proiectul de buget, transmis miercuri Parlamentului El le-a cerut miniştrilor să meargă personal la comisiile de specialitate ale Parlamentului atunci când se vor discuta bugetele instituţiilor pe care le conduc. Score: 0,31
Lux, artizanat şi tehnic în defileurile de modă de la Milano Surprinzătoare slaba prezenţă a pielii, care este de altfel specialitatea Casei. Score: 0,28
Bijuterii muzicale la Ateneul Român Apariţiile lui Andrei Licareţ în sălile de concert din România şi din străinătate l-au făcut cunoscut publicului şi criticilor de specialitate care au apreciat elogios arta sa şi l-au impus ca un pianist de valoare al generaţiei sale. Score: 0,28
Actualitate Tenis de masă: Buzăul va găzdui din nou Campionatul European de dublu mixt …Romeo Iamandi'' din Buzău va găzdui în 2013, pentru al doilea an consecutiv, Campionatul European de tenis de masă la dublu mixt, potrivit federaţiei Române de specialitate, citată de Agerpres Forul naţional a reuşit să obţină acceptul Uniunii Europene de Tenis de Masa (ETTU) în vederea organizării competiţiei în ţara noastră… Score: 0,29
Actualitate Chelaru: Sperăm ca bugetul să fie aprobat în prima săptamâna din februarie …prezenta proiectul bugetului, vom începe discutiile pe buget, sper ca începând cu luna februarie sa putem dezbate – dupa ce trecem de comisii, de avize si de comisia de specialitate si primim amendamentele – sa putem dezbate bugetul. Score: 0,29
Actualitate Dușa, despre detașarea de personal de la MApN la ANAF Dusa a mentionat ca nu este vorba despre detasarea militarilor, ci a unor "cadre de specialitate care sa dea o mâna de sprijin institutiilor statului care au în atributii colectarea impozitelor". Score: 0,33
Sărbătorindu-l pe Eminescu Cosi fan tutte” de Mozart), iar în cadrul concursurilor naţionale de specialitate, datorită vocii sale calde şi elegant conduse, a fost răsplătită cu numeroase premii. Score: 0,29
IBM, în topul brevetelor de invenţie din SUA pe 2012, pentru al 20-lea an consecutiv Compania americană IBM a înregistrat, în 2012, un număr de 6.748 de brevete de invenţie, ceea ce poziţionează compania pe primul loc în clasamentul de specialitate din Statele Unite ale Americii /SUA/ pentru al 20-lea an consecutiv, a anunţat, într-un comunicat de presă, IBM România, citat de Agerpres. Score: 0,29
Actualitate „SCJU Tg. Mureş ar putea fi primul spital regional de urgenţă la standarde internaţionale” …cazul în care conducerea spitalului îşi va lua măsurile necesare ca foarte mulţi pacienţi să nu mai ajungă la UPU şi să ajungă, aşa cum trebuie, la ambulatoriul de specialitate, de acolo se face o finanţare suplimentară a spitalului". Score: 0,30