A doua Grecie: Portugalia, cea mai “leneşă” economie UE Birocraţia greoaie, justiţia ineficientă, şcolile slabe şi sprijinul acordat de stat companiilor ţin Portugalia în urmă”, scrie “The Economist”. Score: 0,29
După ce „a revizuit” Constituţia, Guvernul vrea automobile electrice în toată ţara Azi am făcut un inventar al principalelor provocări pe care le are Dacia şi vreau să-i asigur de sprijinul Guvernului pentru dezvoltarea Dacia şi pentru proiectele de infrastructură aferente. Score: 0,35
Sanda Nicola în dialog cu Monica Gheorghiu, „vânător” de minţi sclipitoare. Proiectul ei a avut mare succes şi toţi profesorii, inspectorii şcolari sau psihologii care au luat parte la seminariile de acolo au înţeles importanţa sprijinului pentru copiii cu abilităţi înalte. Score: 0,30
Foştii grăniceri conduc contrabanda în nordul Moldovei Transporturile se fac noaptea, cu bărcile, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră atât români, cât şi ucraineni. Score: 0,29
Năstase: Cetățenii ar trebui să intre liber în curțile palatelor Cotroceni și Victoria În finalul postării Năstase anunţă că are deja sprijinul a peste 40 de colegi din grupurile parlamentare PSD, PNL şi al minorităţilor naţionale, care au semnat propunerea pe care o va depune joi la Senat. Score: 0,30
Comunismul românesc – cum a fost posibil? Pe sprijinul lor a contat noul regim popular când a promovat „originea sănătoasă”, iar refuzaţii seculari au devastat sistematic, manipulaţi cu uşurinţă, vechea societate românească construită cu greu timp de două sute de ani în osmoză cu Occidentul. Score: 0,28
Guvernul ia poziţia de „drepţi” la ordinul lui Băsescu …centrală şi locală, precum şi reducerea cheltuielilor sociale, în sensul că în momentul de faţă numărul mare de asistaţi social face ca de fapt să nu se poată concentra sprijinul social pe categoriile care au mai multă nevoie de asistenţă socială", a spus Băsescu în deschiderea discuţiilor. Score: 0,29
A apărut programul Rabla pentru frigidere Campania naţională are ca scop încurajarea înlocuirii vechilor aparate frigorifice cu o eficienţă energetică redusă şi, totodată, colectarea şi reciclarea acestora, prin sprijinul Asociaţiei Române pentru Reciclare. Score: 0,30
Anastase vrea dărâmarea gardului, Năstase se teme de acest lucru în perioadă de greve Printre argumentele invocate de Anastase se află faptul că oamenii trebuie să aibă acces la clădirea Legislativului.Aceasta a precizat că iniţiativa beneficiază de sprijinul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. Score: 0,30
Al-Qaeda, decapitată în Irak Cele două forţe politice nu au reuşit să obţină sprijinul celorlalte partide pentru a forma un nou guvern. Score: 0,30
FMI discută cu Grecia condițiile acordului de împrumut Acesta prevede ca susţinerea financiară din partea ţărilor zonei euro să fie însoţită de sprijinul şi de susţinerea financiară a FMI. Score: 0,30
Convingerile comuniste ale unor democraţi de azi (II) 2), iar Matei Vişniec, “fugit” din ţară în 1987 şi intrat atât de “firesc” în rolul disidentului, transcria cu docilitate un interviu cu Valentina Nicolae despre proiectele studenţilor de la ASE, care au “sprijinul indicaţiilor Secretarului General al PCR”, nimeni altul decât Nicolae Ceauşescu. Score: 0,29
Diaconu: Pe lângă loz aţi tras şi loazele câştigătoare: Udrea, Syda, Prigoană Jr., Ridzi …Voiculescu, europarlamentarul Cristian Preda îi spune acestuia că regretă faptul că a fost abandonat de aliaţii săi din PNL şi PSD care, "după ce îşi declaraseră sprijinul ferm, n-au mai ştiut cum să evite campania pentru doamna Mincă". Score: 0,30
Preda: Mincă, Lozul necâştigător, aduce sfârşitul PC …Voiculescu, europarlamentarul Cristian Preda îi spune acestuia că regretă faptul că a fost abandonat de aliaţii săi din PNL şi PSD care, "după ce îşi declaraseră sprijinul ferm, n-au mai ştiut cum să evite campania pentru doamna Mincă"."PNL a decis să lase totul în grija unei organizaţii locale cvasi-necunoscute, iar PSD… Score: 0,30
Grecia cere ajutorul FMI Decizia Greciei de a începe discuţiile cu FMI "este în concordanţă cu acordul încheiat săptămâna trecută de liderii europeni, care prevede ca susţinerea financiară din partea ţărilor zonei euro să fie însoţită de sprijinul şi de susţinerea financiară a Fondului Monetar Internaţional", a mai spus Strauss-Kahn. Score: 0,30
Bitang: Sportul de performanţă are un buget înfiorător de sărac Ea a menţionat că sunt mai multe legi care trebuie amendate, între care şi cele referitoare la investiţiile în sport şi, în acest sens, a cerut sprijinul parlamentarilor. Score: 0,30
Turnu Măgurele, cel mai verde oraş din România Această inițiativă a benificiat de sprijinul Primăriei din Turnu Măgurele. Score: 0,32
Executaţi fără judecată …clară: "În cazul în care nu veţi achita sumele datorate în termenul arătat (poate fi şi o zi!) vom continua executarea silită conform legii, dacă va fi necesar şi cu sprijinul organelor de poliţie, jandarmerie sau altor agenţi ai forţei publice, urmând să suportaţi toate cheltuielile de executare, conf. Score: 0,29
Rusia “inventează” un al doilea Afganistan pentru SUA “Doar puţini îşi dau seama că ajutoarele ruseşti vin ocazional, în timp ce Vestul este consecvent în sprijinul pe care-l oferă pentru depăşirea crizei sociale şi economice”, susţine un membru al formaţiunii de opoziţie Ata-Meken. Score: 0,29
Arta românească iese în lume RooMania With A View La această ediţie a Târgului de Carte de la Londra vor fi expuse 700 de titluri, apărute la 21 de edituri româneşti, şi peste 100 de traduceri publicate în străinătate, cu sprijinul ICR. Score: 0,29
Ministrul „moldovean” de Externe al Israelului, în România Israelul îşi aduce aminte de faptul că România a fost singura ţara din blocul estic care nu a rupt relaţiile diplomatice cu statul evereu, deoarece acestea au fost stabilite iniţial în 1948, şi apreciază sprijinul român pentru eforturile Israelului pentru a îmbunăţi relaţie sale cu Uniunea Europeană. Score: 0,30
Primăria solicită amplasarea a două tribune în curtea Parlamentului, la concertul AC/DC Potrivit memorandumului intern, compania D&D East Entertainment, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza pe 16 mai în Piaţa Constituţiei concertul grupului australian AC/DC, ceea ce a fost numit "evenimentul muzical al anului" în România. Score: 0,30
Traian Băsescu declară război adversarilor grupării Udrea Mai mult, deţinând puterea în partid, gruparea adversă ar putea chiar să decidă eventuale alianţe cu PSD sau PNL, ar putea chiar să-i retragă sprijinul politic lui Boc. Score: 0,29
Băsescu: Sunt un partizan al pragului de 10% în Parlament Asta va crea două mari partide care vor alterna la putere cu sprijinul unui partid mai mic, eventual. Score: 0,29
Studenţii cer demisia ministrului Educaţiei În plus, ei mai spun că suportul financiar acordat studenţilor nu mai este garantat de lege, pentru că Proiectul nu oferă nicio garanţie privind sprijinul financiar oferit studenţilor ori subvenţiile. Score: 0,32
Intelectualul valah şi feuda culturală În vreme ce atacurile curajoase la adresa exponenţilor noului regim nu s-au bucurat de sprijinul providenţei2, trădarea păturii cultivate s-a înfăptuit şi colectiv, un caz fiind şi deciziile Patriarhiei la proclamarea republicii. Score: 0,28