PNL şi-a stabilit priorităţile: combaterea crizei şi sprijinirea mediului de afaceri Not found: stabilit Score: 0,47
Antonescu: PNL trebuie să vină cât mai repede posibil la guvernare Acesta pare a fi noul obiectiv stabilit de Antonescu, informează Realitatea.NET."Trebuie să venim cât mai repede posibil la guvernare. Score: 0,27
Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin vor fi puşi în libertate Magistraţii Curţii de Apel au admis, astfel, recursul depus de inculpaţi la decizia Tribunalului Prahova, care a stabilit că măsura arestării preventive este justificată. Score: 0,27
Grupul tinerilor parlamentari ai PSD militează la congres pentru înnoirea conducerii partidului Mai mult, el a afirmat că va trebui precizat în statutul partidului că preşedintele acestuia nu este în mod automat candidat la funcţia de şef al statului sau cea de premier, lucru care să fie stabilit la momentul potrivit în conducerea executivă a PSD. Score: 0,27
Războiul pentru PSD dintre Geoană şi Năstase s-a amânat. Acum amândoi luptă cot la cot împotriva ANI şi DNA (Video) Procurorii au cerut, pe 4 august 2008, de la Camera Deputaţilor, aviz de urmărire penală pentru Adrian Năstase, în dosarul Zambaccian 2, întors de la instanţa supremă la DNA, după ce CCR a stabilit o procedură similară pentru cercetarea foştilor miniştri cu cea pentru miniştrii în funcţie. Score: 0,26
Ţiriac a avut un anagajament cu Securitatea în anii ’60. Nume de cod: Titi Ionescu căreia aveau să-i înmâneze un pachet din partea unchiului ei (după cum am aflat), jucătorul de tenis C., care este stabilit în străinătate. … Prin ei, pe terenul de tenis am cunoscut un individ plecat de circa opt luni din ţară împreună cu soţia sa şi fiică între 14-16 ani, stabilit la Londra. Score: 0,27
Radu Ciuceanu:„Dacă Stalin mai trăia, poate scăpam de comunişti” Istoricul Radu Ciuceanu spune că dacă Armata Roşie ar fi atacat Europa de Vest, aşa cum era stabilit, anticomuniştii români ar fi putut elibera ţara de sub influenţa Moscovei, odată cu victoria occidentalilor.Adevrul publică mărturia cutremurătoare a unui supravieţuitor al torturilor comuniste. Score: 0,27
Noile suferinţe ale disidentului Paraschiv: a pierdut procesul prin care cerea statului daune pentru torturile suferite Asta, după ce, miercuri, magistraţii celei mai importante instanţe din ţară au stabilit că el nu trebuie să primească niciun leu de la statul român, drept despăgubiri morale pentru torturile la care a fost supus de comunişti. Score: 0,27
Presa românească versus presa italiană: sătui de Mutu, la noi, alături de Mutu, la ei Trebuie stabilit dacă a fost intenţie sau dacă nu a ştiut că a luat acea substanţă. Score: 0,26
Tănăsescu consideră pripită analiza unui fost oficial al FMI că România riscă incapacitatea de plată De asemenea, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a apreciat joi că România dispune de suficiente resurse financiare în 2010 pentru a avea stabilitate. Score: 0,27
Guvernul a dat undă verde şefilor de instituţii să făcă disponibilizări şi să taie din salarii Ordonaţa ce impune normele de aplicarea a Legii unitare a salarizării prevede la articolul 4 că drepturile salariale ale angajaţilor vor fi stabilite de conducătorul instituţei, cu avizul ordonatorului principal de credite pentru a se încadra în cheltuielile de personal aprobate. Score: 0,29
FMI a amânat obiectivul reducerii arieratelor pentru aprilie 2011 …România va trebui să aducă nivelul arieratelor statului la zero până la finalul programului extern cu Fondul Monetar Internaţional, până în aprilie 2011, faţă de cât era stabilit iniţial adică până la finalul lui 2010. Score: 0,27
Autostrada Comarnic-Brașov va trece pe sub Sinaia și Bușteni Pentru traversarea localităților Sinaia și Bușteni sunt prevăzute două tuneluri, a căror lungime este de peste 3 kilometri fiecare.România liberă vă prezintă în exclusivitate traseul Autostrăzii Comarnic-Brașov, după cum a fost acesta stabilit de consorțiul câstigător al concesiunii, firmele Vinci- Aktor. Score: 0,27
Voronin doreşte alegeri anticipate în primăvară Preşedinţii celor patru formaţiuni care alcătuiesc alianţa au afirmat că data alegerilor va fi stabilită în funcţie de decizia de a modifica sau nu Constituţia, însă nu mai devreme de 16 iunie 2010. Score: 0,27
Saab ajunge pe mâinile olandezilor de la Spyker Suntem încrezători că oferta noastră va scoate Saab din impasul în care am intrat vineri, urmând să încheiem un acord până în 31 decembrie, data-limita stabilita de conducerea GM pentru cumpărarea Saab", declara Victor Muller, președintele Spyker, la sfârșitul anului 2009. Score: 0,27
Guvernul se înțelege cu FMI: plafonul de garanții publice va crește cu un miliard de euro România a obţinut în negocierile cu experţii FMI o majorare cu un miliard de euro a plafonului de garanţii publice stabilit pentru acest an – a declarat pentru Mediafax ministrul de Finanţe, Sebastian Vladescu.FMI şi CE au căzut de acord cu Ministerul Finanţelor asupra conţinutului… Score: 0,27
Dâncu şi Rus, interesaţi să fie delegaţi ai PSD Cluj la Congresul partidului Contactat de NewsIn, preşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că şedinţa Conferinţei Extraordinare judeţene va avea loc după Consiliul Naţional al PSD din 4 februarie, iar propunerile pentru delegaţi nu au fost încă stabilite de către comisia care se va ocupa cu acest lucru. Score: 0,27
Băsescu recunoaste meritele BNR …depus în calitate de guvernator al Băncii Naţionale a României în vederea elaborării şi implementării cu succes a politicilor monetar-bancare prin care s-a asigurat stabilitatea financiară a României". & Score: 0,27
Lovitură sub centură pentru patroni şi PFA-uri: CAS la dividende sau la venitul integral "Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia individuală de asigurare şi care, anual, se regularizează pe baza declaraţiei privind veniturile realizate, depusă la organele fiscale, dacă diferenţa dintre veniturile realizate şi cele declarate este mai mare de 10 la sută", potrivit proiectului de lege. Score: 0,27
Aviz negativ pentru modificarea unilaterală a contractelor jucătorilor …de criză financiară cu forţa majoră şi, în consecinţă, acordarea dreptului cluburilor de orice categorie competiţională de a reduce unilateral drepturile financiare stabilite în contractele încheiate cu jucătorii, informează site-ul oficial al FRF.Ca urmare a Avizului negativ formulat de Departamentul Juridic al FRF, precum şi ca urmare… Score: 0,27
Stare de urgenţă: Importurile de gaze ale României au fost suplimentate Aceştia trebuie să respecte, în continuare, deciziile privind trecerea pe combustibil alternativ sau încadrarea în cotele de gaz stabilite. Score: 0,27
Guvernul către bugetari: Angajări blocate, salarii înghețate. Măsurile nu-i afectează pe „funcționarii de lux” Tot atunci s-a stabilit modul în care se va aplica Legea salarizării unice. Score: 0,27
Liderii PSD au evitat discutarea propunerii lui Vanghelie de excludere a lui Rus şi Dâncu Conducerea PSD a stabilit amânarea unei discuţii asupra propunerii liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, de excludere a lui Vasile Dâncu şi Ioan Rus pe motiv că o astfel de acţiune… Score: 0,27
Guvernul intră în stocurile de păcură de la rezerva de stat Intenţia este să se apeleze la rezervele de stat, pentru o cantitate de păcură care urmează să fie stabilită", au arătat sursele citate, preluate de Gândul. Score: 0,27
PNL Buzău se află în pragul executării silite pentru o creanţă de peste 90.000 de lei Filiala buzoiană a Partidului Naţional Liberal se află în pragul executării silite, procedură declanşată de o societate care s-a ocupat de tipărirea de afişe în campania electorală din 2008, după ce organizaţia PNL nu a achitat valoarea contractului stabilit de părţi. Score: 0,27
Cifrele de şcolarizare cu maximum de elevi la clasele I, a V-a şi a IX-a vor fi gata pe 5 februarie …urmând să fie stabilite cifrele de şcolarizare pentru anul 2010-2011 prin constituirea unor clase cu efective maxime de elevi."În urma discuţiilor avute la minister s-a stabilit ca, până pe 5 februarie, să fie fundamentate, la nivel local, cifrele de şcolarizare pentru anul următor. Score: 0,28