Cifrele de şcolarizare cu maximum de elevi la clasele I, a V-a şi a IX-a vor fi gata pe 5 februarie

În ciuda nemulţumirilor sindicale, Ministerul Educaţiei continuă aplicarea măsurilor prin care să fie disponibilizaţi 15.000 de angajaţi din învăţământ, până la 5 februarie urmând să fie stabilite cifrele de şcolarizare pentru anul 2010-2011 prin constituirea unor clase cu efective maxime de elevi."În urma discuţiilor avute la minister s-a stabilit ca, până pe 5 februarie, să fie fundamentate, la nivel local, cifrele de şcolarizare pentru anul următor. Directorii au obligaţia să constituie clasele de început de ciclu la limita maximă de 20 de copii la grădiniţă, 25 la clasa I şi 30 la clasele a V-a şi a IX-a. După aceea se va vedea ce alte norme vor fi desfiinţate", a precizat, pentru NewsIn, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop.

Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat va scădea, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, potrivit unei ordonanţei publicate pe 29 decembrie 2009 în Monitorul Oficial. Ordonanţa a fost contestată la Curtea Constituţională a României de FSLI şi de Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN).

Pentru punerea în aplicare a Ordonanţei 114/2009, Ministerul Educaţiei a organizat mai multe întâlniri cu sindicatele din învăţământ, fără să se ajungă însă la un acord.

La discuţiile de săptămâna trecută, FEN s-a retras de la negocierile cu Ministerul Educaţiei, pe motiv că acesta nu poate asigura salarii compensatorii angajaţilor din sistem care vor fi demişi. „Întrucât salariaţii din învăţământ care îşi vor pierde posturile s-au specializat numai în acest domeniu va fi greu pentru ei să-şi găsească un alt loc de muncă, considerăm că o perioadă de doi ani asigură timpul necesar pentru o posibilă reconversie profesională. Executivul are o obligaţie morală faţă de disponibilizaţi care trebuie trataţi ca şi ceilalţi angajaţi ai statului ce beneficiază de aceste măsuri de protecţie socială. În condiţiile în care angajaţii din educaţie nu vor primi prin similitudine cu ceilalţi angajaţi ai statului, care urmează să fie disponibilizaţi, aceleaşi drepturi, avertizăm Guvernul că mişcările de protest suspendate pot fi reluate în orice moment”, a declarat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.